„Il faut cultiver notre jardin” e concluzia celei mai cunoscute lucrări a lui Voltaire, Candide sau Optimismul. Autorul francez pleda, prin această frază, spre o viziune filosofică simplă și totuși pragmatică, în spiritul iluminismului temperat. În perioada Secolului Luminilor, a triumfului rațiunii mecaniciste și a speranțelor infinite împinse de progresele teoretice și tehnice, Voltaire livra prin Candide o critică a pozițiilor extreme: atât a optimismului fără măsură care trecea cu vederea neajunsurile și nedreptățile lumii, visând o utopie raționalistă, cât și a pesimismului deșertificant. În cele din urmă, lecția lui Candidecare ajunge să-și lucreze grădina trimite la mai mult decât un îndemn de a lucra pământul. E vorba mai degrabă de a-ți cultiva grădina, adică a antrena o acțiune metodică, răbdătoare care presupune un anume timp de cunoaștere și care poate fi înțeleasă deopotrivă denotativ și conotativ, ca o pledoarie pentru a te dezvolta, a-ți construi un univers propriu pe care să îl împărtășești cu cei pe care îi respecți. După sute de ani de la „Candide”, mesajul lui Voltaire pare cum nu se poate mai actual, atât în sens propriu cât și în cel metaforic, căci grădinăritul ar putea fi o direcție terapeutică universală de urmat, în întâmpinarea marilor provocări ale secolului al XXI-lea: criza climatică și creșterea incidenței tulburărilor psihice, a singurătății și a dezechilibrelor economice majore.

În grădina minții de Sue Stuart-Smith

Sue Stuart-Smith ne propune o reevaluare a virtuților grădinăritului într-un secol obsedat de viteză, tehnologizat până la saturație, un secol care ne ține pe mulți în tensiunea paradoxurilor: suntem mai conectați, mai mobili, mai prosperi ca niciodată și totuși mai singuri, mai dezamăgiți și mai vulnerabili. Profesând ca psihiatru și psihanalist, Sue Stuart-Smith a cunoscut din proprie experiență și, mai apoi, prin studiile pe care le-a analizat, beneficiile grădinăritului și le reconstruiește sintetic, cu rezultate științifice, dar și cu interpretări metaforice într-un volum proaspăt publicat la Editura Lifestyle intitulat sugestiv În grădina minții.

Lucratul pământului a fost una dintre activitățile esențiale care au permis saltul evolutiv al speciei noastre încă din cele mai vechi timpuri. O lungă perioadă de timp agricultura a fost un mijloc de supraviețuire și chiar o bază de organizare a stilului de viață sedentar care a permis apariția comunităților umane mai mari. Dincolo de reputația de muncă manuală inferioară, încă din perioada timpurie medievală, grădinăritul s-a desprins ca activitate privilegiată, ca un mod de a echilibra deopotrivă mintea și corpul. De la călugării benedictini și până la pionierii psihiatriei Tuke sau Rush, de la arhitecți urbani la asistente medicale, cu toții au folosit și au subliniat virtuțile grădinilor și grădinăritului în viața de zi cu zi.

Așa cum sugerează și autoarea, pe urmele atâtor înaintași a cultiva grădina înseamnă să te reconectezi cu natura, să reproduci reperele traiului simplu care te predispune la calm și te stimulează în același timp să lucrezi în grup. A cultiva grădina înseamnă să  accepți că nu ai totul sub control, dar că poți oferi o contribuție esențială (cu alte cuvinte grădinăritul ne permite iluzia și deziluzia, așa cum mama este ființa care ne ajută să facem tranziția de la frustrare la explorare), înseamnă să  exersezi o specie de grijă față de lume (să pui accentul pe reparație și susținere, nu atât pe înlocuire).

Grădinăritul poate fi un pas spre descoperirea propriei identități, o sursă de încredere în sine. În acest sens Smith citează studii desfășurate în penitenciare și în zone marginale ale societății unde s-au propus inițiative bazate pe horticultură. Grădinăritul, oferă un efect de nivelare socială (nu contează ierarhiile și diviziunile sociale, ci mai degrabă munca în echipă), crește convingerile pozitive legate de propriile capacități și oferă un reper de transcendere de sine, putând să fundamenteze filosofii de viață prosociale, chiar în rândul persoanelor care nu au avut exemple de bune practici și de autovalorizare în familie. O grădină ne oferă deopotrivă perspectivă și adăpost, sentimentul că suntem în siguranță într-un spațiu delimitat, fără să fim captivi. Tocmai de aceea ea poate fi o bază terapeutică esențială pentru cei afectați de traume majore, mai ales de tulburarea de stres posttraumatică (Smith citează în acest sens terapii horticole la Centrele de recuperare ale Ministerului Apărării din Marea Britanie).

Apropierea noastră de natură e filogenetică, suntem o specie caracterizată de ceea ce biologul Edward Wilson numea biofilie, o conexiune primordială cu tot ceea ce e viu. În acest sens, așa cum ne amintește Smith, avem o reactivitate biologică particulară la ceea ce crește într-o grădină. Plantele ne stimulează sistemul nervos parasimpatic și ne coboară hormonii de stres în maxim jumătate de oră, solul conține geosmină (acea substanță care ne dă mirosul de pământ ud) și care are un efect calmant asupra noastră. Tot în sol s-ar găsi și o specie de bacterii care odată înghițite ar putea amplifica metabolismul unui neurotransmițător important, precum serotonina (cel puțin așa dovedesc studiile făcute pe animale).

Beneficiile grădinilor urbane sunt cunoscute încă din antichitate, din vremea sumerienilor și a babilonienilor. Există și explicații evoluționiste interesante pentru apariția grădinilor ca parte a preocupărilor speciei umane. Teoria supranumită teoria stivei de gunoi sugerează că strămoșii noștri au început să consume plantele răsărite în depozitele de reziduuri menajere ale primelor comunități (spații care au acționat și ca mediu de hibridizare). O altă teorie sugerează că în esență grădinăritul a apărut accidental, ca o consecință secundară a ritualurilor religioase care presupuneau îngropatul semințelor pentru zei. În epoca contemporană s-au făcut numeroase studii legate de efectele miraculoase ale vecinătății cu un spațiu verde. Simpla amplasare a unei grădini într-o zonă, reduce agresivitatea, infracționalitatea, incidența depresiilor cu aproape 10%. Aglomerația urbană ne supraîncarcă senzorial, ne epuizează, amplifică dificultățile celor cu tulburări mintale. Pe de altă parte, prezența spațiilor verzi în mediul urban ne face mai sociabili și mai deschiși spre mișcare.

Grădinile sunt bogate și în flori, iar oamenii au o sensibilitate aparte la acestea din cele mai vechi timpuri. În timpurile strămoșilor noștri, florile erau un indicator al rezervelor de hrană (acolo unde sunt flori sunt și albine și implicit miere), dar ele aproximează și tipare care combină regularitatea cu varietatea, ceea ce numim frumos, ceea ce ne face receptivi neuronal (creierul nostru este la rândul său atras de tipare).

Grădinăritul pare să fi adus consolare în cele mai negre perioade ale omenirii, precum în Primul Război Mondial (soldații au organizat grădini pe front, atât în scop practic alimentar, dar și pentru a oferi trupelor un perimetru de refugiu mintal). Tot grădinăritul pare să fie o întâmpinare potrivită la pierderile aduse de traiul contemporan. În medii suprastimulate, artificializate, cu stres enorm în care munca și-a pierdut caracterul satisfăcător, există multe inițiative terapeutice care antrenează horticultura. Voluntari în Anglia au înființat grădini de legume în orașe afectate de criza economică (pentru a oferi produse proaspete, dar și pentru a facilita interacțiunea între locuitori), amenajând un adevărat peisaj citadin comestibil, la New York așa zisa mișcare Guerilla Gardens a valorificat terenurile urbane abandonate încă din anii ‘70, transformându-le în grădini. Spațiile verzi sunt ajutoare certe pentru oamenii bolnavi și au un documentat beneficiu în recuperare (e suficient să avem un salon de spital cu vedere spre o grădină și pacienții internați acolo vor avea o recuperare mai bună decât cei fără acces la asemenea priveliști). Smith amintește câteva inițiative notabile în acest sens care ar putea fi pilduitoare și pentru România: Horatio  Garden- o grădină specială pentru pacienții cu leziuni spinale (care sunt nevoiți să rămână la pat luni de zile), grădini pentru stimulare senzorială intensă (prin varietatea plantelor, dar și prin forma aleilor) sau grădini pentru persoanele cu tulburări de spectru autist (mult mai unghiulare și previzibile, tocmai pentru a nu-i supraîncărca senzorial pe pacienții sensibili).

Nu în ultimul rând, grădinile sunt prilejuri pentru hoinăreala mentală, pentru interacțiuni simple și sigure, spații unde putem experimenta timpul lent, în care să ne întâlnim cu noi înșine, adică să cultivăm exact virtuțile care arareori mai pot fi practicate în viața de zi cu zi, dar care au încă atâtea și atâtea beneficii fizice și psihologice. 

sever gulea

Articol realizat de Sever Gulea pentru libris.ro.

„Am studiat filosofia, medicina, am fost librar, în prezent sunt medic psihiatru. Celebrez în fiecare zi faptul că suntem oameni născocitori (homo fictus).
Trăiesc înconjurat de povești, fie că deschid cărți, fie că ascult (cu plăcere) oameni, fie că mă povestesc pe mine însumi. Gândesc adesea în povești, visez în povești.
Pentru mine lectura e pur și simplu o prelungire firească a existenței, o formă de a reactualiza esența experienței umane etern narativă.”

Dacă simți că sunteți cititori pereche, vezi și alte articole de același blogger aici.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *