Editura Polirom a tradus recent unul dintre romanele mai puţin cunoscute semnate de John Steinbeck, anume „Autobuzul rătăcitor”. E vorba de un roman apărut prima oară în 1947,  întâmpinat cu reacţii amestecate, fiind considerat o lucrare mai degrabă minoră a autorului. E drept că „Autobuzul rătăcitor” e publicat în SUA între cele două capodopere ale lui Steinbeck: „Fructele mîniei, respectiv „La răsărit de Eden” şi, poate tocmai de aceea, e privit ca o lucrare de tranziţie, ca un roman el însuşi rătăcitor, fără forţa narativă evidentă în celelalte două lucrări amintite.

Autobuzul rătăcitor de John Steinbeck

Cea mai frecventă critică adusă acestui roman al lui Steinbeck este aceea că ar fi împrăştiat, că nu are în esenţă un fir narativ provocator şi nu pare să ducă undeva anume. În fond, aşa cum îi sugerează şi titlul este vorba de un fragment dintr-o călătorie cu autobuzul în California în care călătorii şi şoferul întâmpină nişte dificultăţi din cauza intemperiilor meteorologice.

Chiar dacă nu e atât de atractiv din punct de vedere al acţiunii şi solicită ceva mai multă răbdare şi indulgenţă din partea cititorului, ceea ce dă substanţă, culoare acestui roman este talentul lui Steinbeck de a face studii de personaj. Poate mai pregnant decât în alte romane (sau poate în linia lucrărilor precum „Strada Sardinelor, Joia dulce”), Steinbeck reorganizează prioritatea narativă pe un plan secund.

Povestea e mai degrabă un pretext pentru desfăşurarea galeriei de personaje, fără să existe cu adevărat un protagonist în jurul căruia să graviteze lumea romanului. Dând senzaţia că Steinbeck este el însuşi un alt călător al autobuzului, asumând un soi de perspectivă privilegiată a martorului silenţios, înzestrat cu puterea de a intra în mintea personajelor sale, autorul american ne încântă cu o galerie generoasă de caractere, proiectând tensiunea dintre aspiraţii şi realitate într-un moment cu potenţial critic.

Acţiunea începe la Răscrucea Rebelilor, un loc cu semnificaţie istorică în California, acolo unde Juan Chicoy şi soţia sa Alice administrează un local şi un serviciu de transport cu autobuzul spre Mexic. Suntem în perioada de glorie a transportului rutier, de după cel de-al Doilea Război Mondial, când compania Greyhound ridică la rangul de cult călătoria cu autobuzele care străbat SUA în toate direcţiile, iar popasurile pentru pasageri, cu tot cu restaurante şi moteluri sunt în plină dezvoltare. Orice destinaţie devine accesibilă şi o şansă pentru o nouă poveste, poate o nouă viaţă.  La capetele lumii stabilite de marile companii de transport se află însă oameni ca Juan Chicoy,  gata să preia călători curajoşi şi curioşi care vor să se îndrepte dincolo de zonele garantat confortabile, cu mijloace mai modeste de deplasare, dar cu experienţa personală a şoferului de a stăpâni un traseu provocator. Doar că autobuzul pe care îl deţine Chicoy, personalizat și botezat „Iubita”,  dă adesea rateuri, iar călătorii sunt nevoiţi să aştepte chiar şi câte o zi, găzduiţi însă în localul familiei şi serviţi cu mâncare mexicană şi americană.

Povestea lui Steinbeck este de fapt povestea unui astfel de grup care aşteaptă plecarea cu autobuzul condus de Chicoy, într-o zi ploioasă în care râul San Ysidro e gata să-şi iasă din matcă şi să dea peste cap planul călătorilor. Premisa e deja aventuroasă şi călătoria se anunţă atipică şi neobişnuită. Cine sunt călătorii? Familia Pritchard, exponenţii clasei de mijloc postbelice, încarnarea stereotipiilor prosper conservatoare. Eliot este vicepreşedintele unei corporaţii, gata oricând să adulmece o oportunitate de afacere, pentru care spaţiul profesional e singura zonă în care simte că are autoritate deplină, căci în spaţiul familial pare să fie supus pe deplin capriciilor soţiei. Nevasta sa, Bernice, e o figură asexuată care îşi manipulează constant familia cu atacuri de migrene atunci când nu îi convine ceva. Fiica lor, Mildre, e o studentă care se simte înstrăinată de inerţia în care îşi trăiesc viaţa părinţii ei, dar nu găseşte încă forma asertivă de exprimare a rebeliunii. Excursia lor în Mexic e aproape lipsită de sens, parte dintr-un efort mimetic de apartenenţă la clasă. Alături de ei este Ernest Horton, un veteran de război devenit comis-voiajor pe care Eliot încearcă să îl curteze profesional. Mai călătoresc de asemenea şi Van Buren, un bătrân mizantrop care vânează greşelile şoferului şi critică rapid orice scăpare vestimentară sau atitudinală a pasagerilor, Norma, chelneriţa de la Răscrucea Rebelilor care decide să îşi dea demisia  după un conflict cu Alice Chicoy şi desigur, Camille Oaks, mărul discordiei, blonda atrăgătoare care dezarmează bărbaţii de orice condiţie şi atrage imediat invidia femeilor.

Ritmul narativ e lent, Steinbeck îşi ia timp pentru a surprinde în cele mai mici gesturi fiecare din aceste personaje şi pentru a schiţa lumea lor interioară mai puţin transparentă. Căci toate personajele par să ascundă ceva, să aibă aspiraţii sau vulnerabilităţi secrete pe care tocmai o situaţie neobişnuită, ieşită din comun le-ar putea aduce la suprafaţă. Autorul american îşi ia acest timp de elaborare, astfel că  mult aşteptata călătorie cu autobuzul are loc abia în a doua jumătate a romanului, când relaţiile dintre pasagerii nerăbdători şi interacţiunea lor cu Juan ating deja un punct de tensiune. Alice e soţia epuizată şi suspicioasă care îşi găseşte refugiul în alcool. Norma visează în secret să ajungă la Hollywood şi e fascinată naiv de puterea de seducţie a lui Camille Oaks cu care vrea rapid să lege o prietenie. Blonda seducătoare care pretinde că e o asistentă stomatologică e de fapt o stripteuză obosită să fie abordată de bărbaţi care o foloseşte pe Norma drept refugiu temporar în faţa avansurilor masculine. Eliot, Kit, Juan şi chiar şi mizantropul Van Buren nu vor rămâne  indiferenţi la farmecul exercitat de Oaks şi fiecare va găsi propria strategie ipocrită să se apropie de ea, încercând să conserve aparenţele. Mildred e şocată de uşurinţa cu care Oaks îi seduce fără efort pe pasageri, visând şi ea la o aventură cu Juan. Dar Juan visează în secret la o viaţă eliberată de povara rutinei de la Răscruce şi mica aventură cu autobuzul ar putea fi un prilej şi pentru el de a lăsa totul în urmă şi a-şi reface viaţa în Mexic. Pe măsură ce drumul devine mai anevoios şi realitatea stabilă pare tot mai îndepărtată, gesturile îndrăzneţe, dincolo de scuturile ideologice şi de obişnuinţe ar putea deveni realitate. Cât de departe sunt dispuse să meargă aceste personaje şi care vor fi urmările acţiunilor lor? Vă rămâne să descoperiţi.

John Steinbeck foloseşte motivul călătoriei ca prilej de actualizare personală, dar o face într-o manieră oarecum ironică şi caricaturală. Romanul său, „Autobuzul rătăcitor”, e populat de figuri aflate la rândul lor în tranziţie, în căutarea unei schimbări care ajung să creadă că o călătorie cu autobuzul ar putea fi momentul sau catalizatorul pentru aşa ceva, pentru a ieşi din prizonieratul rutinelor faţă de care resimt o anumită ambivalenţă. Doar că nevoia de aventură şi acel apetit pentru orice posibilitate care pare să devină la îndemână, adică acea idee condensată în visul american se dovedeşte totuşi o iluzie fragilă, învinsă în cele din urmă de puterea obişnuinţei.

sever gulea

Articol realizat de Sever Gulea pentru libris.ro.

„Am studiat filosofia, medicina, am fost librar, în prezent sunt medic psihiatru. Celebrez în fiecare zi faptul că suntem oameni născocitori (homo fictus).
Trăiesc înconjurat de povești, fie că deschid cărți, fie că ascult (cu plăcere) oameni, fie că mă povestesc pe mine însumi. Gândesc adesea în povești, visez în povești.
Pentru mine lectura e pur și simplu o prelungire firească a existenței, o formă de a reactualiza esența experienței umane etern narativă.”

Dacă simți că sunteți cititori pereche, vezi și alte articole de același blogger aici.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *