Profitând de valențele multiple pe care le posedă, Marius Oprea livrează cititorilor de fiecare dată altceva: studii istorice, romane utopice, poezii post-moderne sau poate toate la un loc. Librăria Șt. O. Iosif l-a primit cu brațele deschise pe Marius Oprea, printre altele președinte al „Centrului de Investigare a Crimelor Comunismului”, care și-a lansat cel mai recent roman al său „Neasemuita istorie a Imperiului Român de Răsărit”.

Așa cum a fost prezentat de către gazda evenimentului, director Libris Augusta Oniță, Marius Oprea este poet, romancier și istoric, nu neapărat în aceasta ordine. Viziunea sa optimistă asupra viitorului tuturor este contagioasă și de aceea plăcerea de a-l avea alături este neasemuită.

Domnul Adrian Lăcătuș, decan al Facultății de Litere din Brașov, l-a prezentat pe Marius Oprea ca fiind un bun prieten al instituției conduse de dânsul, făcând parte mult timp din cenaclul de poezie fondat și condus de regretatul Alexandru Mușina. În ciuda vieții sale aventuroase și tumultuoase, literatura a rămas, pentru Marius Oprea, pe o poziție fruntașă pe lista priorităților din viața sa. Marius Oprea este un prozator original, fiind foarte bogat și dens în scriitura sa. Romanele sale nu se încadrează în tiparul romanului epocii noastre, autorului neavând teama de a deveni prea personal sau prea intim cu el însuși. Tocmai prin depășirea acestor bariere literare, acesta a reușit să fie autorul original care se află astăzi în librăria Șt. O. Iosif. Folosind un cuvânt din titlul cărții, domnul Lăcătuș a afirmat despre romanul lui Marius Oprea că este neasemuit cu orice altceva, autorul jucându-se cu istoria și politica României și sărind dintr-o epocă în alta. Construcțiile stilistice și comparațiile din aceasta carte sunt niște găselnițe la care puțini s-ar fi putut gândi. Romanul beneficiază de voci multiple, jonglând cu ușurință între planul imaginar și cel real. Utopia lui Marius Oprea nu este creația imaginarului ca formă de evadare din realitate ci, dimpotrivă, el este rezultatul direct al mediului înconjurător al autorului care este cât se poate de palpabil.
Domnul profesor Dan Țăranu a spus că „Neasemuita istorie a Imperiului Român de Răsărit” este o carte greu de clasificat, lucru care pune în dificultate criticii, însă este foarte benefic pentru autor. Romanul este greu de clasificat pentru că reunește între coperte două tipuri de scriitură pe care foarte rar le vezi alăturate. Pe de o parte avem de-a face cu biografia spirituală a unui narator autorial și, pe de altă parte, ne confruntăm cu o post-biografie utopică în care Marius Oprea ajunge bazileul Imperiului Român de Răsărit. De asemenea, Marius Oprea apelează la o istorie luativă (curent apărut la începutul secolului XXI), adică o istorie logică și imaginativă în care autorul se întreabă ce ar fi fost dacă deznodământul marilor evenimente istorice ar fi fost cu totul altul – de cele mai multe ori exact opusul celui real. Utopia lui Marius Oprea e înseilată pe marile idei ale utopiștilor clasici (Swift, Campanella sau Fourier), însă nu urmează niciuna din aceste idei până la capăt. Una din mizele autorului este transformarea prezentului într-un carnaval utopic, pledând pentru ideea că singura șansă ca omenirea să rămână întreagă este afundarea în nebunie.
Autorul a mărturisit că a scris această carte cu mare bucurie și relaxare. Romanul a fost scris spre finalul concediului său de anul trecut când s-a simțit atât de bine încât s-a gândit care ar fi soluția ca toți romănii să se simtă la fel ca el în acel moment. Astfel, a încercat să întoarcă pe dos atât principiile vestice centrate pe workaholism dar și dictoanele României comuniste de genul „nu ne vindem țara”. De la aceste idei a plecat romanul său utopic în care totuși vede mult adevăr, temându-se că o parte din paginile sale se vor adeveri în ceea ce privește viitorul țării noastre. A primit cu bucurie mărturisirile prietenilor săi care i-au spus că atunci când au terminat carte au fost încercați de un sentiment de regret că trebuie să se întoarcă în lumea reală.
Domnul Marius Oprea a extins discuția către câteva principii pe care el le respectă în viață și pe care a încercat să le încorporeze în intriga romanului său. Cel mai puternic dintre acestea este principiul conform căruia nu există „nu pot” ci „nu am chef”, fiind de părere că totul în viață este realizabil dacă îți dorești cu adevărat. Ca și exemplu, a folosit experiența sa guvernamentală când a reușit, într-un timp foarte scurt, să înființeze „Centrul de Investigare a Crimelor Comunismului” și să iniţieze o lege care să acorde pensii speciale eroilor revoluționari brașoveni de la 15 noiembrie. Demitizând mai departe lamentarea „nu se poate”, a precizat că pe vremea când lucra la Guvern, seara se gândea la lucrurile care nu sunt în regulă cu această țară iar a doua zi făcea deja demersul pentru o lege care să corecteze acea neregulă.
La final, autorul a dorit să împărtășească cu toată lumea bucuria sa de a scrie și i-a îndemnat pe cititori ca, lecturând carte „Neasemuita istorie a Imperiului Român de Răsărit”, să simtă măcar aceeași bucurie pe care dânsul a simțit-o atunci când a creat-o.
Articol realizat de Horia Nilescu.
