Librarii noștri

„Cărțile m-au urmărit, uneori mai timid, alteori mai hotărât, întreaga viață. Începând cu povestirile lui Ion Creangă citite de tatăl meu (cu savurosul și autenticul său accent), continuând cu nopțile nedormite, luminate de magia lecturii din liceu, până la bazele teoretice acumulate în cadrul Facultății de Litere și apoi la descoperirea rotițelor din spatele industriei odată ce am devenit parte din echipa Libris, viața m-a împins, spre norocul meu, din ce în ce mai aproape de lumea cărților.

Lectura este, pentru mine, un exercițiu continuu de empatie. Nu vom cunoaște niciodată cu adevărat și în profunzime viața altei persoane. Fiindcă ne lipsește această capacitate, avem nevoie de resurse, de exercițiu. În acest sens, lectura este esențială. Trebuie să citim, să avem contact cu poveștile de viață a zeci, sute de alți oameni, povești mai mult sau mai puțin codate, ca măcar să începem să înțelegem noi și noi perspective, care să ne ajute să fim mai înțelegători, mai toleranți, mai buni, mai umani.”

Mereu am iubit cărțile și a avea un job care să mă aducă atât de aproape de ele precum sunt acum, părea până nu demult un vis. Fac parte din echipa de marketing a libris.ro și sunt în continuă căutare de răspunsuri și de povești bune. 

Când sunt întrebată ce înseamnă o carte bună, îmi vin în minte cuvintele lui Salinger. Acesta spunea că-l impresionează dacă, după ce termină o carte, simte c-ar vrea ca autorul să fie un prieten bun pe care să-l poată suna. Rezonez cu această definiție. Ce n-aș fi dat ca în liceu să-l fi putut suna chiar pe Salinger, s-o am în agendă pe Meg Jay, iar în anii de facultate să fi ieșit la cafea cu Elizabeth Strout. 

Articolele și interviurile pe care le semnez se nasc din curiozitate, dragoste de carte, entuziasm pentru idei noi, respect și admirație pentru figuri reprezentative din lumea literară.

„Cartea  a fost aproape de sufletul meu încă din copilărie atunci când Mark Twain era un partener de nădejde în călătoria mea literară. În anii de liceu, pasionată de poveștile lui Mircea Eliade am studiat filosofia yoghină, devenind ulterior profesor de yoga. În prezent, atât din rolul de profesor de yoga, cât și din rolul de specialist marketing, împărtășesc plăcerea și bucuria lecturii.

Cred că lectura ne aduce mai aproape de propria ființă, ne deschide inima, ne rafinează emoțiile și percepțiile, depășindu-ne, astfel, condiția. Scriitoarea Maya Angelou susținea că ,,oamenii vor uita ce ai spus, vor uita ce ai făcut, dar nu vor uita niciodată cum i-ai făcut să se simtă”. Așa este și în lumea cărților; nu vei uita niciodată cum te-a făcut să te simți o carte, ce a trezit în tine, ce a vindecat sau prin ce lumi te-a purtat. Lectura în sine este o experiență revelatoare, care te trimite către centrul ființei tale și te învață să trăiești conștient și din plin momentul prezent. ”