Dragii noștri cititori,
De când ne știm, discuțiile noastre se învârt – cum altfel? – în jurul cărților și a lecturii. V-am obișnuit deja cu recomandări de carte, topuri, interviuri cu scriitori apreciați, recenzii de carte, articole pe diferite teme literare și vom continua să vă propunem prin intermediul celor enumerate anterior titluri de adăugat în wishlist-ul vostru. Pe lângă toate acestea, 2024 vine cu o nouă provocare, pe care sperăm să o primiți cu entuziasm. În 2023, am povestit în cadrul articolelor și campaniilor dedicate mișcării Lectura, rutina mea de Self-Care despre cum putem include lectura pe lista noastră de activități zilnice, asigurându-ne că ne formăm sau ne consolidăm obiceiul de a citi zilnic. Am împărtășit cu voi modalitățile prin care am reușit să creăm o astfel de rutină chiar și în zilele în care pare că e imposibil să alocăm câteva minute cititului: 15 minute petrecute cu o carte dimineața la cafea, parcurgerea câtorva pagini când așteptăm în fața unui cabinet medical sau când suntem în metrou, închiderea dispozitivelor electronice înainte de culcare pentru a ne asigura că avem câteva minute rezervate lecturii sunt doar câteva dintre sugestiile propuse anterior pentru formarea unei rutine durabile în timp, cu multiple beneficii pentru sănătatea noastră psiho-emoțională.

În continuare ne dorim să împărtășim cu voi din bucuria creării unei rutini zilnice care include și lectura, să facem cunoscute cărți, strategii și obiceiuri care ne ajută să ne bucurăm în fiecare zi de magia cuvântului scris, dar, mai mult, ne-ar plăcea să aflăm și care sunt ritualurile voastre create în jurul lecturii. Suntem curioși să aflăm când reușiți să citiți, în ce moment al zilei, în ce loc, ce titluri, dacă reușiți să vă concentrați când e zumzet împrejur sau aveți nevoie de liniște ori de muzică pe fundal.
Folosește #GetReadingWithMe și spune-ne câte ceva despre rutina ta de lectură.
Și, pentru că februarie este cunoscută ca fiind luna iubirii, vă propunem câteva modalități de a celebra atât iubirea, cât și dragostea pentru lectură, întrucât Lectura ca rutină de Self-Care se poate regăsi în diferite activități, îmbogățindu-ne mereu viața.
Indiferent că sărbătoriți ziua de 14 februarie, Dragobetele, amândouă sau poate niciuna, februarie este un prilej bun pentru a explora modul în care pasiunea pentru cărți poate fi un liant în cadrul relațiilor, aducând bucurie și conexiune. Așadar, aducem în atenția voastră recomandări de lectură pentru un februarie plin de iubire și de cărți, sugestii de activități și cadouri prin intermediul cărora sărbătorim dragostea:
Povești contemporane de dragoste ajunse pe marile ecrane
Pentru că majoritatea cititorilor sunt curioși să citească și cartea ce a stat la baza unui film preferat, în luna februarie un cadou potrivit ar fi un roman ecranizat sau o carte despre un actor ori un film îndrăgit. Iată mai jos câteva sugestii:
- un volum din seria Bridgerton, devenită faimoasă datorită serialului Netflix,
- Emily in Paris. Ghidul oficial și autorizat. Parisul secret al lui Emily. Paris, J’adore!
- Rămășițele zilei de Kazuo Ishiguro, roman distins în 1989 cu premiul Booker Prize,
- Strigă-mă pe numele tău de Andre Aciman, a cărui ecranizare l-a avut în rolul principal pe îndrăgitul actor Timothée Chalamet,
- Acolo unde cântă racii de Delia Owens.
Cărți cu autograf
O carte semnată de unul dintre autorii preferați ai celui drag e un cadou ce va fi cu siguranță apreciat și prețuit. Iar dacă nu reușești să faci rost de un exemplar cu autograf, alege o carte care știi că-i va plăcea persoanei dragi și personalizeaz-o cu o dedicație scrisă din suflet.
Cărți de citit în cuplu
Chiar dacă îți cunoști foarte bine partenerul, un exercițiu de lectură în doi îți poate reînvia spontaneitatea și umorul pierdute uneori și poate să te ajute să-ți menții vie curiozitatea față de partener. Poți alege o carte de pe raftul de beletristică ce are în centru relația de cuplu; iar aici câteva sugestii din partea noastră ar fi:
- Fleishman are necazuri de Taffy Brodesser-Akner,
- Portretul căsătoriei de Maggie O’Farrell,
- Ea și el de Marc Levy.
Relațiile sunt supuse de-a lungul timpului diferitelor provocări. Dacă este vorba de o perioadă mai dificilă, o carte ce abordează subiecte legat de comunicare în cuplu, ascultare, iertare etc. poate fi o sursă de inspirație și suport în relația voastră. Iată câteva recomandări din această categorie:
- Inteligența erotică de Esther Perel,
- Cele 5 greșeli care sabotează fericirea în cuplu de Camille Rochet,
- De ce se ceartă cuplurile? de Mira Kirshenbaum.
Cărți pentru bibliofili împătimiți
Dacă în februarie dorești să faci un cadou unei persoane dragi care iubește să citească, o carte despre cărți este o alegere inspirată. Lista titlurilor ce se încadrează în această categorie este una lungă; ne vom rezuma însă la a menționa trei titluri care ne-au atras atenția în ultimul an:
- Sentința de Louise Erdrich,
- Infinitul într-o trestie de Irene Vallejo,
- Istoria lecturii de Alberto Manguel.
Iar dacă biblioteca persoanei la care te gândești este atât de vastă încât vrei să eviți posibilitatea de a alege o carte pe care deja o are, atunci poți să te lași inspirat de sugestiile din secțiunea următoare:
Cadouri Inspirate de cărți
Pe rafturile de accesorii și cadouri găsești semne de carte, agende, suport de cărți, lămpi de citit și multe alte obiecte numai bune de făcut cadou. Alege ceva ce știi că i se potrivește: poate ceva ce îmbină perfect ideea de util cu răsfăț și tihnă, un accesoriu inscripționat cu un mesaj amuzant ori un cadou decorat cu animalul preferat al persoanei dragi sau orice care poate fi atât practic, cât și apreciat pentru semnificația personală evidentă, legată fie de preferințele persoanei, fie de un moment de care vă amintiți cu drag împreună: o întâmplare amuzantă, o excursie etc.
Iar dacă una dintre pasiunile voastre comune este poezia, poți alege o felicitare care să includă fie o poezie de dragoste special aleasă pentru persoana dragă (spre ex. As I Walked Out One Evening de W. H. Auden dacă ați vizionat împreună și ați apreciat filmul Before Sunset). Regăsești mai jos trei volume de poezii ce includ și poezii potrivite pentru luna iubirii și nu numai.
Volume de poezie
- de inimă albastră 20.50 de Laurențiu-Ciprian Tudor
- Lapte si miere de Rupi Kaur
- Negoț cu îngeri. Poeme. Icoane de Emil Brumaru, Zamfira Zamfirescu
Iar în final, pentru adolescenții care visează la iubire, recomandarea noastră ar fi o combinație între poveștile de iubire din literatura universală devenite clasice și romanele de ficțiune contemporană, cu ale căror personaje tânărul cititor se poate relaționa cu ușurință:
Povești clasice de dragoste
- Mândrie și prejudecată de Jane Austen
- Pe aripile vântului de Margaret Mitchell
- Rebecca de Daphne du Maurier
Romane contemporane de pe raftul YA
- Iubire de probă de Alex Light
- Ne vedem pe Venus de Victoria Vinuesa
- Dacă ar fi fost cu mine de Laura Nowlin
Fie că sunteți împreună sau singuri în această Zi de Sfântul Valentin, ne dorim ca aceste recomandări de lectură să adauge un strop de farmec literar și romantism în viața voastră. În luna iubirii, permiteți cuvintelor să vă poarte în universul magic al dragostei. Și, nu uitați, vă așteptăm să vă alăturați mișcării Lectura, rutina mea de Self-Care și comunității noastre folosing #GetReadingWithMe.

Articol redat parțial în Gazeta Libris, numărul 27, februarie 2024. Gazeta Libris se distribuie gratuit în coletele Libris.
