Vasile Dem. Zamfirescu, psihanalist, filosof și profesor român consacrat, recunoscut pentru contribuțiile sale importante în psihanaliză, psihologie și cultură umanistă, cu o carieră ce se întinde peste decenii, a fost un pionier în promovarea psihanalizei în România postcomunistă și este autor al unor lucrări fundamentale apreciate atât pe plan național, cât și internațional. Opera sa explorează profunzimile inconștientului și complexitatea relațiilor umane, devenind o sursă valoroasă pentru terapeuți, studenți și publicul larg interesat de psihicul uman. Din 1994, ca membru fondator al revistei „Psihanaliza” și al Editurii Trei, a sprijinit publicarea în limba română a operelor complete ale lui Freud și Jung și a deschis accesul cititorilor la lucrări esențiale de psihologie, psihoterapie și psihanaliză, coordonând colecțiile „Biblioteca de psihanaliză” și „Psihologia practică”. Cu ocazia lansării celui mai recent volum al său, „Jurnal de psihanalist”, am avut plăcerea de a discuta cu Vasile Dem. Zamfirescu despre cărțile publicate, provocările psihanalizei și terapiei în contextul actual.
Sever Gulea: Regretatul psihiatru, scriitor si psihanalist Ion Vianu numea psihiatria o profesie plasată între violență și compasiune. Anterior lui Vianu, și Freud, amintit și de dumneavoastră în cel mai recent volum, vedea psihanaliza ca o profesie imposibilă. Ce întemeiază acest verdict și cum mai este totuși posibilă psihanaliza astăzi?
Vasile Dem. Zamfirescu: Dintre profesiile foarte dificile și de aceea considerate imposibile, deși sunt practicate de foarte mulți oameni în toată lumea, psihanaliza se distinge prin câteva particularități. În opinia mea, cea mai semnificativă este legată de lucrul cu dimensiunea inconștientă a psihicului. Mai concret este vorba despre lucrul cu transferul, respectiv despre travaliul asupra proiecției conținuturilor inconștiente formate în prima copilărie asupra psihanalistului.Interpretarea psihanalitică evidențiază caracterul anacronic al tiparelor inconștiente, stimulează renunțarea la ele și construirea unor răspunsuri adecvate la situațiile vieții de adult. Dificultatea pentru psihanalist, care uneori se transformă în imposibilitate, constă, pe de o parte, în identificarea transferului, iar pe de altă parte în a nu lua personal transferurile, nici pe cele pozitive, favorabile, care gratifică, nici pe cele negative, care frustrează. Astăzi, ca și în trecut, oamenii au inconștient, chiar dacă au apărut și conținuturi noi, iar psihanaliza va fi posibilă și necesară atâta timp cât omul va avea inconștient.
Sever Gulea: Cum vi se pare, trecând printr-un filtru psihanalitic, contextul contemporan pe care îl traversăm, în care incidența tulburărilor psihice e în creștere, anxietatea cunoaște cote înalte, dar, în același timp, preocuparea pentru dezvoltare personală, psihoterapie, sănătate mentală e mai mare ca niciodată? Ne învârtim într-un cerc vicios?
Vasile Dem. Zamfirescu: Din punctul de vedere al psihanalizei ca psihoterapie, dar și ca metodă de dezvoltare personală, lumea de astăzi oferă noi provocări. Este știut că incidența nevrozelor clasice a scăzut, dar că patologia borderline, considerată de unii psihanaliști noua paradigmă a psihanalizei, a crescut considerabil. De asemenea, tulburările narcisice de personalitate, care erau considerate de Freud inabordabile psihanalitic fac obiectul unor noi forme de abordare psihanalitică (psihologia sinelui). De asemenea a crescut interesul pentru psihanaliză ca modalitate eficientă de dezvoltare personală. Astfel, în Franța, unde psihanaliza a cunoscut o dezvoltare foarte puternică după Cel de-Al Doilea Război Mondial, parcurgerea unei psihanalize personale a fost considerată o adevărată obligație morală pentru toți intelectualii. Din punctul meu de vedere epoca actuală constituie un stimulent pentru dezvoltarea și diversificarea psihanalizei.
Sever Gulea: Ați publicat recent la Editura Trei un volum inedit intitulat Jurnal de psihanalist, o selecție dintr-un material despre care ați amintit că ar cuprinde 4-5 caiete a câte 200-300 de pagini. Când ați început să țineți un jurnal? Diferă el de notele post-ședința de terapie? Exista o diferență între un jurnal personal și jurnalul psihanalitic? Cum diferă de volumul În căutarea sinelui, apărut prima oară în 1994, reeditat apoi la Editura Trei, 20 de ani mai târziu?
Vasile Dem. Zamfirescu: Încep cu ultima întrebare: Jurnalul de psihanalist reprezintă o continuare a jurnalului propriei analize, publicat în volumul În căutarea sinelui. Dacă în primul jurnal, cel al analizei personale, am descris experiența întâlnirii cu propriul inconștient, cu surprizele sale plăcute și, mai ales neplăcute, în noul Jurnal propun o radiografie, desigur parțială, a inconștientului românilor, unde deficitul narcisic ocupă o poziție de prim plan. Mereu jurnalul personal și jurnalul psihanalitic au interferat. În ce privește începutul notațiilor de jurnal, acestea datează din anii 80, când am început analiza personală cu Eugen Papadima.
Sever Gulea: Ați avut privilegiul să îl aveți ca mentor pe Constantin Noica. Gabriel Liiceanu, cel pe care dumneavoastră mărturisiți că l-ați privit ca un frate mai mare, povestea cum Noica obișnuia să-și chestioneze discipolii pentru a-i ajuta să găsească o problemă filosofică centrală căreia să i se dedice. Dacă pentru Liiceanu această problemă a fost ideea de limită, în cazul dumneavoastră, care erați atras de psihanaliză, care a fost problema la care v-ați oprit, în urma întâlnirii cu Noica?
Vasile Dem. Zamfirescu: Într-adevăr, Constantin Noica a fost un mentor excepțional, capabil nu numai să-l vadă pe celălalt, pe discipol, dar și să identifice, înaintea acestuia problema sa filosofică. În cazul meu, tocmai pentru că îmi cunoștea interesul pentru psihanaliză, a sesizat, înaintea mea, tema filosofică spre care mă îndreptam instinctiv. Era vorba despre relația spirit-suflet, intens dezbătută în filosofia germană interbelică. Am tratat-o parțial în cartea Filosofia inconștientului, distinsă în 2018 de către Academia Română cu premiul Constantin Rădulescu Motru. Acolo abordez pe larg relația dintre sufletul inconștient și spiritul conștient, precum și tema spiritului inconștient. Din păcate, cartea a apărut după moartea maestrului, așa încât nu am mai putut beneficia de reacția sa.
Sever Gulea: În volumul de eseuri Nevroza Balcanică ați sugerat că există o prelucrare defectuoasă a conflictelor narcisice în societatea românească iar asta întemeiază tulburări în sentimentul valorii proprii, poate și o predispoziție spre isterie. Chiar și în autoanaliza dumneavoastră, așa cum amintiți în Jurnal de psihanalist, ați avut de suferit de pe urma deficitelor narcisice pe care le-ați ameliorat prin idealizări și internalizări succesive în raport cu mentorii pe care i-ați întâlnit. Sunt și astăzi deficitele narcisice marile provocări ale românilor care intră în terapie? Pare să se păstreze această tendință și în rândul generațiilor tinere ?
Vasile Dem. Zamfirescu: Răspunsul meu este afirmativ. Da, și astăzi, la oamenii tineri care vin în cabinetul psihanalistului poate fi constatată această problemă a deficitului narcisic. Consider că este principala problemă la nivelul psihicului inconștient al românilor. Mai în glumă, mai în serios am propus mai demult înființarea Ministerului Stimei de Sine care să rezolve problema.
Sever Gulea: În unele manuale mai vechi de psihiatrie încă mai există observații despre cât de potrivită sau nepotrivită ar putea fi psihanaliza pentru un anumit pacient. De pildă, un candidat la psihanaliză ar trebui să aibă o bună capacitate de introspecție, un anumit nivel cultural asociat cu o disponibilitate și o aplecare spre interpretare. Din acest punct de vedere, probabil deformat, psihanaliza pare o formă de psihoterapie destul de pretențioasă. Credeți că psihanaliza este potrivită pentru oricine dorește să se dezvolte personal? În opinia dumneavoastră există pacienți/clienți nepotriviți pentru psihanaliză?
Vasile Dem. Zamfirescu: Pentru a putea beneficia de psihanaliză ca metodă de dezvoltare personală sau terapie sunt într-adevăr necesare anumite calități intelectuale și culturale – o inteligență cel puțin medie și un nivel superior de educație. Totuși, în America de Sud, unde psihanaliza a cunoscut o dezvltare incredibilă, au existat încercări de a crea o psihanaliză pentru toți, care presupune multe modificări față de tehnica standard. În același timp este un exemplu care ilustrează posibilitățile de adaptare ale psihanalizei.
Sever Gulea: Unul dintre cele mai interesante capitol ale Jurnalului de psihanalist explorează o situație a iubirii de transfer, situația în care clienta se îndrăgostește de analist (pornind de la propriile ei proiecții), iar poeziile de dragoste, forma sublimată a acestei iubiri devin un material prin care transferul este procesat terapeutic. Cazul pe care îl evocați este unul de succes, în care creația artistică a facilitat terapia. Sunt și situații în care iubirea de transfer nu mai poate fi gestionată în terapie, în care e necesară oprirea terapiei? Sau, invers, ați supervizat sau poate ați trăit situații de contratransfer dificil? Ficțional, Irvin Yalom explorează asemenea situații în romanul Minciuni pe canapea, poate nu întâmplător o revanșă la adresa psihanalizei.
Vasile Dem. Zamfirescu: Cazul de iubire de transfer care a putut fi sublimată este, după știința mea, unic. De cele mai multe ori, apariția iubirii de transfer blochează terapia și necesită orientarea pacientului spre alt terapeut. În experiența mea au existat și astfel de cazuri.
Sever Gulea: Evocați într-o însemnare din Jurnal un posibil fenomen de comunicare de la inconștient la inconștient, ceea ce ar putea fi numit telepatie. Au loc fenomene paranormale în psihanaliză? Cum e posibil acest dialog al inconștientului? L-ați trăit de mai multe ori?
Vasile Dem. Zamfirescu: Comunicarea de la inconștient la inconștient este un fenomen curent în psihanaliză și a fost conceptualizat de Melanie Klein sub numele de „identificare proiectivă”. De fapt este vorba de relația dintre transferul pacientului și contratransferul psihanalistului. Analizandul sau “pacientul” proiectează asupra analistului conținuturi inconștiente (transfer) care sunt recepționate de cel din urmă. Apoi acesta se identifică (inconștient) cu respectivele conținuturi, cu rolul care i se atribuie, de mamă, tată, soră, bunic, bunică etc. Conștientizarea contratransferului permite psihanalistului să-i comunice pacientului la nivel conștient conținutul tiparului său și creează premisele pentru modificarea tiparului sau renunțarea la el.
Sever Gulea: Există câteva momente pe care un cititor ar putea să le resimtă ca magice în volumul dumneavoastră: momente în care oferiți interpretări referitoare la visele sau reacțiile pacienților în terapie. Asemenea momente evocă dimensiunea fascinantă a psihanalizei. Desigur, la mijloc e probabil multă experiență și tehnică adunate în timp, totuși când și cum reușiți să vă opriți la interpretarea necesară și suficientă? E psihanaliza marcată de o anumită hermeneutică a suspiciunii, considerând că în spatele unei interpretări ar putea fi de fapt o interpretare mai profundă, mai semnificativă?
Vasile Dem. Zamfirescu: Psihanalistul știe că în spatele conținutului manifest (conștient) al unui vis, de exemplu, se află conținutul latent (inconștient) care trebuie tradus în termeni conștienți. În sensul acesta psihanaliza presupune și caută dincolo de nivelul conștient al psihicului un nivel inconștient, ceea ce ar putea fi numit “hermeneutică a suspiciunii”. Interpretarea psihanalistului care face inconștientul conștient poate avea, desigur, mai multe grade de profunzime. În cabinet, nu epuizez toate sensurile ascunse ale unui vis, ci mă opresc la nivelul la care comunicarea mea poate fi înțeleasă de analizand. Pe măsură ce analiza progresează, pacientul, poate înțelege tot mai multe aspecte ale inconștientului său, iar interpretările pot fi tot mai profunde.
Sever Gulea: În 2013, în preziunea unei operații, aminteați că ați trăit frica fricilor, frica de moarte: la vârsta mea, Thanatosul a devenit mai puternic și își va cere drepturile. La peste un deceniu de la această însemnare, ce frici mai are Vasile Dem. Zamfirescu astăzi?
Vasile Dem. Zamfirescu: La 12 ani de la acea notație din Jurnal în care se manifestă frica mea de moarte, pot spune că fricile sunt și acum cam aceleași, ba chiar că, odată cu înaintarea în vârstă, s-au accentuat. Ca psihanalist le atenuez prin elaborarea propriului narcisism. Psihanaliza nu poate schimba natura umană, dar ne poate ajuta să o acceptăm, ceea ce o apropie de dobândirea înțelepciunii: suntem muritori, nu suntem centrul universului, iar dispariția noastră ca indivizi nu înseamnă sfârșitul vieții pe pământ.
Interviu realizat de Sever Gulea pentru libris.ro.
„Am studiat filosofia, medicina, am fost librar, în prezent sunt medic psihiatru. Celebrez în fiecare zi faptul că suntem oameni născocitori (homo fictus).
Trăiesc înconjurat de povești, fie că deschid cărți, fie că ascult (cu plăcere) oameni, fie că mă povestesc pe mine însumi. Gândesc adesea în povești, visez în povești.
Pentru mine lectura e pur și simplu o prelungire firească a existenței, o formă de a reactualiza esența experienței umane etern narativă.”
Dacă simți că sunteți cititori pereche, vezi și alte articole de același blogger aici.
Un răspuns
Domnul Vasile Dem. Zamfirescu mi-a fost profesor in cadrul facultatii de Psihologie din cadrul Universitatii Titu Maiorescu.
Va pot spune, cu toata sinceritatea din lume, ca este un profesor exceptional, un mentor desavarsit si un om cu adevarat pasionat de ceea ce a studiat si, cu siguranta, studiaza in continuare.
Eram peste 130 de oameni in sala unde dansul ne preda, un curs de doua ore, cu pauza, teoretic, dupa prima ora, insa noi refuzam pauza de fiecare data si, mai mult, stateam cu multa placere peste acele doua ore, atunci cand aveam ocazia.
Dupa fiecare curs predat de Domnul Profesor, eram cu totii absorbiti de tot ce am auzit, tot ce am invatat in acea zi si asteptam cu nerabdare urmatorul curs!
Implicarea sa, cu atata pasiune, sclipire in privire si zambet, nu am mai regasit-o niciodata, in nimeni altcineva.
La cursuri nu ne ” preda „, avea cu noi discutii libere, ne punea intrebari care ne faceau sa gandim, sa gasim mai multe solutii si perpective.
Absolut MINUNAT!!!
Domnule Profesor, va multumesc din toata inima, in numele meu si a colegilor de an, pentru tot ceea ce ati fcaut pentru noi, pentru toate informatiile si experientele impartasite cu noi, pentru dedicare si, nu in ultimul rand, pentru tot timpul pe care ni l-ati acordat!
Va admir! Va respect! Sunteti un om cu adevarat special!
Ati schimbat multe vieti, prin terapia psihanalitica, dar si in salile de cursuri! Ati atins mii de minti, suflete si inimi!
Va felicit pentru toata cariera dumneavoastra!!!