Am descoperit-o pe Cho Nam-Joo prin bestsellerul internațional Kim Jiyeong, născută în 1982, tradus la Editura Humanitas Fiction, în urmă cu câțiva ani. Autoarea asiatică oferea în acel roman un mix de ficțiune și documentar jurnalistic, pentru a scoate în evidență desincronizarea dintre explozia economică și socială din Coreea de Sud în raport cu developarea mentalităților de gen, fixate în cadre patriarhale și discriminatorii, de la practicile instituționale și până la practicile de familie.

Al doilea roman tradus în limba română de Diana Yuksel, tot la Editura Humanitas Fiction se intitulează DE DRAGUL NADIEI COMĂNECI și stârnește cu atât mai mult curiozitatea cititorului, cu cât e greu să-ți imaginezi legătura dintre gimnasta româncă și o suburbie a Seoului anilor `80-`90. Cho Nam-Joo revine în această ficțiune inspirată autobiografic la explorarea contextelor sociale dificile, într-o poveste mai puțin ambițioasă ideologic și tematic, dar la fel de caldă și umană.
În centrul romanului stă familia Mani, perspectiva narativă fiind cea a fiicei Koh Mani. La peste 30 de ani, Koh se situează la pragul ratării după standardele rigide, conservatoare și competitive ale societății coreene: rămasă fără slujbă, necăsătorită, e nevoită să trăiască împreună cu părinții, ajunși și ei în pragul unei crize economice și sociale. Romanul developează prin secvențe care alternează între trecut și prezent, povestea lui Koh din copilărie și până la maturitate. Născută într-un cartier sărac al Seoulului, protagonista lui Cho Nam-Joo e mânată totuși de un vis care pare ambițios. În spații înghesuite, în bucătării care îngheață, în locuințe fără toaletă, viața pentru familia Mani nu e deloc ușoară, deși părinții se zbat să lucreze ca să agonisească. Limita sărăciei e mereu amenințătoare și senzația care traversează povestea acestei familii, încă din copilăria lui Koh și până la maturizare, e fragilitatea socială și economică. Un simplu pas greșit, un risc asumat, un context neprielnic sunt suficiente ca să îi lase pe membrii ei în sărăcie, într-o pasă din care par să nu se mai poată recupera. E ceea ce i se întâmplă tatălui, cu inițiativele sale antreprenoriale și ceea ce i se întâmplă mai târziu și protagonistei (care, deși urmează studii universitare se trezește, spre disperarea mamei, concediată și fără un orizont clar de carieră mai târziu). Competitivitatea acerbă e ascuțită și nemiloasă în societatea coreeană și nu doar în păturile burgheze supraeducate. În spatele ei se cască însă un adevărat hău în care cel mult solidaritatea socială și relațiile informale mai pot reprezenta structuri de suport. În generația lui Koh, părinții se duc la muncă și își lasă copiii singuri, închiși în camera cu mâncare și oliță, presiunea de a rămâne angajat și productiv e mai mare decât prioritizarea nevoilor copilului. Una dintre vecinele lui Koh se gândește să proptească sticla cu lapte cu un scutec, astfel încât copilul să se poată alimenta singur în timp ce ea e plecată la slujbă.
În acest mediu și acest context precar, copilăria lui Koh e marcată de performanța Nadiei Comăneci la Jocurile Olimpice de la Montreal. Acea notă de 10 în premieră, eleganța parcursului lui Comăneci, dar și asemănarea inevitabilă a numelui translatat în coreeană animă singura libertate pe care Koh o poate exercita din poziția în care se află: libertatea de a visa. Împreună cu câteva prietene încep să practice gimnastica singure, proiectând aspirații de performanță în sufragerii și mai apoi în aerul rece al străzii. Dintre ele, singura care rămâne perseverentă și solidă în acest demers este chiar protagonista care capătă, în mod surprinzător pentru o familie lipsită de posibilități, încrederea și suportul părinților pentru a urma drumul greu al atletismului. Familia Mani face eforturi pentru a-și susține fiica la școli care oferă pregătire în zona gimnasticii, destul de costisitoare, mereu adăugând încă o taxă ascunsă. Așteptările sunt mari, dar devine tot mai clar că fetița nu are talentul necesar pentru a reuși să acceadă în vârf . În plus, câteva experiențe umilitoare de la școală, chiar de la fostele ei prietene care au renunțat la practica gimnasticii vor fi profund descurajante emoțional pentru a mai susține efortul. De timpuriu așadar, visul lui Koh se destramă și viața călăuzită de un obiectiv clar, dar totuși naiv și mai puțin realist, se lovește de realitățile fragile ale viitorului apropiaților. Familia Mani riscă să își piardă casa, odată cu dezvoltarea unor noi cartiere mai moderne și mai scumpe în care cei săraci visează să locuiască, dacă fac anumite înțelegeri cu dezvoltatorii. Fără să aibă prea multe informații și fără o relație de comunicare sănătoasă cu propriul soț, mama lui Koh va lua câteva inițiative în acest sens, la fel de naive, dar poate mai riscante chiar decât visul de gimnastă al fiicei care vor aduce întreaga familie în pragul unei crize, mai ales după ce tatăl va descoperi încurcătura pe care cele două au creat-o.
Mai târziu, protagonista feminină va afla că până și idealul ei, iluzia de neatins pe care Nadia Comăneci a reprezentat-o va sfârși într-un context umanizant și fragil, că Nadia a fost și ea o femeie ca oricare alta, ancorată tot într-o realitate jalnică, prinsă în vârtejul tumultuos al istoriei, odată cu fuga din România și prăbușirea regimului Ceaușescu. Viața se destramă de două ori pentru Koh: odată cu nereușita personală de a-și urma visul copilăresc, inspirat de un idol al timpurilor, dar și realizarea că însuși idolul nu face parte dintr-o altă lume la care poate spera, ci că singurul parcurs care ne rămâne la îndemână e cel al contextelor fragilizante. Dar prin această realizare protagonista descoperă și adevărul amar al propriei autonomii: că viața merge înainte după deziluzie, că viața e de fapt compusă din gesturile mici și incidentele triviale, uneori dezamăgitoare, alteori entuziasmante, că totul este trecător și că tocmai această dimensiune fragilă și imprevizibilă a parcursului nostru ne dă șansa exercitării gradelor de libertate.
Într-o poveste mai condensată și mai puțin structurată decât cea din Kim Jiyeong, născută în 1982, Cho Nam-Joo oferă un tur dulce-amar existențial despre maturizare și felul în care neîmplinirea viselor poate deveni un catalizator pentru o supraviețuire solidă, în perimetrul unei realități neofertante.

Articol realizat de Sever Gulea pentru libris.ro.
„Am studiat filosofia, medicina, am fost librar, în prezent sunt medic psihiatru. Celebrez în fiecare zi faptul că suntem oameni născocitori (homo fictus).
Trăiesc înconjurat de povești, fie că deschid cărți, fie că ascult (cu plăcere) oameni, fie că mă povestesc pe mine însumi. Gândesc adesea în povești, visez în povești.
Pentru mine lectura e pur și simplu o prelungire firească a existenței, o formă de a reactualiza esența experienței umane etern narativă.”
Dacă simți că sunteți cititori pereche, vezi și alte articole de același blogger aici.
