Prima zi la… Sezatoarea Copiilor in Comuna Cristian
Suntem în mijlocul lunii noiembrie, în zile de toamnă târzii, cu frig, când la oraş străzile devin pustii şi lumea se aglomerează în căldura cafenelelor şi a sălilor
Suntem în mijlocul lunii noiembrie, în zile de toamnă târzii, cu frig, când la oraş străzile devin pustii şi lumea se aglomerează în căldura cafenelelor şi a sălilor
Incepe FESTIVALUL SEZATOAREA COPIILOR din Comuna Cristian, judetul Brasov. Timp de doua zile teatrul, dansul, atelierele meşteşugăreşti şi recitalurile de muzică îi vor încânta pe toţi
În lumea rurală, şezătorile erau adevărate evenimente, prilejuri de întâlniri între generaţii, în răgazurile uneori mai lungi, alteori mai scurte, de la munca de câmp.
Există o categorie de filme despre care se spune că sunt atât de proaste încât ajung să fie de-a dreptul bune, atâta timp cât nu
Am intrat în luna noiembrie şi marele Târg de Carte de la Bucureşti e practic la doi paşi. Abundenţa editorială atinge aproape apogeul în această
Pe vremea când eram student prin anul II, un mare profesor din facultate, un maestru al parantezelor interminabile (deşi intersante) ne povestea despre un top
Una din aspiraţiile noastre, atunci când am reamanajat Librăria Şt.O.Iosif acum aproape un an, a fost aceea de a dărui în sfârşit un generos si
Unul din adevăratele privilegii ale celor care asistă la o lansare de carte este, dincolo de autograful primit sau de şansa de a ridica o
Recunosc că dacă vine vorba de un antierou literar pe care îl îndrăgesc, acesta este Henry Chinaski, protagonistul romanelor parcă nu creat, ci mai degraba
Îl cunoaşteţi probabil pe Stelian Tănase, mai ales ca realizator de televiziune, un fin comentator al evenimentelor contemporane. Stelian Tănase este însă şi profesor universitar,
După 1989, mânaţi de spiritul vindicativ îndreptat asupra celor 50 de ani de suferinţe şi teroare, românii s-au răzbunat cât au putut pe simbolurile comuniste
Ştiam deja că Braşovul şi Sibiul sunt două oraşe destul de apropiate, ce-şi trag moştenirea dintr-o tulpină istorică am putea spune comună, însă nu eram
Noi suntem despre cărți și la fel este și Newsletter-ul nostru.
Abonează-te și fii primul care află despre cele mai bune promoții, noutăți și recomandări de carte de pe libris.ro! Lasă-ne să-ți aducem în inbox inspirația de care ai nevoie pentru următoarea lectură.
© Copyright 2021, Toate Drepturile Rezervate, Termeni si Conditi
Noi suntem despre cărți și la fel este și Newsletter-ul nostru.
Abonează-te și fii primul care află despre cele mai bune promoții, noutăți și recomandări de carte de pe libris.ro! Lasă-ne să-ți aducem în inbox inspirația de care ai nevoie pentru următoarea lectură.
Editura Creator
Revista Literară Libris
© Copyright 2026, Toate Drepturile Rezervate, Termeni si Conditii

Folosim cookie-uri pentru a imbunatati experienta ta de navigare, pentru a-ti prezenta continut si reclame personalizate si pentru a analiza traficul din site. Facand clic pe „Accept toate”, accepti utilizarea cookie-urilor.