Ne place sa citim… fara justificari!

Pentru cei care și-au cultivat obișnuința lecturii, cititul reprezintă o activitate esențială pe care o caută cu regularitate, atunci când își aleg cărți din librărie  în fiecare lună . Cei mai puțin familiari cu acest obicei probabil că se gândesc de mai multe ori înainte de a investi banii într-un volum care le face cu […]

Mai creativi, mai pasionali

Ajunși în luna octombrie, ne întărim impresia că toamna și-a intrat în drepturi și poate că deja anticipăm, fără entuziasm, ploile, scăderea temperaturii și atmosfera  mohorâtă. Tocmai de aceea e bine să nu uităm că toamna rămâne totuși un anotimp al abundenței, al revigorării profesionale și al peisajelor minunate pe care adorăm să le admirăm. […]

Memento libris!

Nu avem o piață de carte foarte bine dezvoltată și foarte bine reprezentată (nici în ceea ce privește numărul de titluri editate, nici în ceea ce privește numărul de cititori). În România se citește puțin, cu siguranță cu mult mai puțin decât se publică. O asimetrie care poate fi remarcată nu doar în cifrele de […]

Promoțiile lunii octombrie 2012

Deși agitația căutării manualelor școlare nu s-a domolit complet, iată că  luna septembrie s-a încheiat în cele din urmă. Am intrat în luna octombrie, luna în care sezonul publicistic se îndreaptă spre  un nou apogeu, odată cu începutul anului universitar și odată cu apropierea marelui târg Gaudeamus. Ritmul editorial devine pe deplin efervescent, atâta timp […]

O privire spre trecut

Luna septembrie pare să fie o invitație la a privi spre trecut. Poate pentru că este luna care anunță toamna (un anotimp care marchează sfârșitul unui ciclu natural), poate pentru că în septembrie reîncepe școala și fiecare are ocazia să își reamintească emoțiile copilăriei, poate pentru că în această lună au avut loc evenimente decisive […]

Lecturile care ne fac… mai buni!

Faptul că suntem înzestrați cu o conștiință de sine, explică preocuparea  permanentă pentru propria noastră evoluție, pentru direcția  în care ne dezvoltăm, pe toate planurile. O vorbă veche spune că omul cât trăiește învață (și cât de adevărat pare să fie acest mesaj, mai ales în secolul dinamic pe care îl trăim). Proverbul nu se […]

Zile si stari de spirit… multicolore

Nimic nu se compara cu peisajul multicolor al lunii septembrie – frunzele îngălbenite ale copacilor încep să acopere orașele oferind privelisti cu totul deosebite. Acest peisaj multicolor se oglindește și în dispozițiile noastre din luna septembrie: când visătoare, cu gândul la vacanțele care tocmai s-au încheiat, când  aventuroase, entuziaste în fața noilor provocări profesionale. Zilele […]

Pedagogi de… nota 10

Dacă e început de septembrie, e limpede că agitația de pe străzi, înghesuiala din florării, și ghiozdanele colorate întâlnite le tot pasul ne amintesc de reînceperea anului școlar. Unii părinți și copii trăiesc pentru prima oară emoțiile din curtea școlii, alții dimpotrivă sunt obișnuiți cu ceremonia de deschidere și cu vizitele la librărie. Cert e […]

England, anyone?

Am spus adio și verii din acest an, am intrat în luna septembrie, sezonul reînceperii anului școlar, al sesiunilor parlamentare, al revigorării tuturor activităților profesionale în general. Cu toate acestea, pentru că vremea încă este frumoasă, pentru că păstrăm nostalgia escapadelor sau pentru că, dimpotrivă, de abia ne pregătim pentru un concediu planificat într-o perioadă […]

Promotiile lunii septembrie 2012

A venit luna septembrie și cu toții am revenit din vacanțe cu forțe mai proaspete și de ce nu, cu mai multă poftă de lectură. Interesul pentru cărți în această perioadă este ridicat, de la mic la mare. În vreme ce elevii se pregătesc cum se cuvine de începerea noului an școlar, ceilalți de abia […]

Recordmenii verii

Am trăit și vom trăi probabil și în luna care urmează o vară plină de recorduri. Două mari competiții sportive, Euro 2012 care s-a încheiat recent, respectiv Jocurile Olimpice 2012 care tocmai au debutat, ne amintesc, prin reușitele unor oameni remarcabili, că putem  fi îndrăzneți și putem să ne depășim limitele, că putem fi solidari […]

Promotiile lunii august 2012

Suntem în luna august și zilele sunt cât se poate de lungi iar nopțile cât se poate de calde. În august găsești întotdeauna ceva de făcut: fie că pleci la munte sau la mare, la țară sau în străinătate, fie că pleci în călătorie cu mașina te mulțumești cu o drumeție prin împrejurimi la ceas […]