Arta conversatiei
Am aflat de cărțile Ilenei Vulpescu târziu, abia când am ajuns librar, în București, când am fost nevoit să asum neputincios faptul că librăria la care lucram nu avea aceste volume de care întrebau constant reprezentantele sexului frumos. Ca orice ignorant mă tot gândeam, când auzeam de Arta conversației, că ar fi vorba de ceva […]
Agentia
Acum doi ani, Editura Cartea Românească publica romanul de debut al lui Bogdan Coșa, intitulat Poker, un roman care oferea o felie proaspătă din viața underground a unui jucător de cărți autohton profesionist. Anul acesta, câștigătorul concursului de debut organizat de aceeași editură este un tânăr născut în același an cu Bogdan Coșa care oferă […]
În iad toate becurile sunt arse
După ce am vorbit de romanul lui Dan Lungu și de protagonista lui, baba comunistă Emilia Apostoae, de nostalgiile și confuzia ei din tumultuosul deceniu postdecembrist, cel de-al doilea roman pe care vi-l propunem pentru Clubul de Lectură din luna aprilie, de la Librăria Șt.O.Iosif Brașov este semnat de același autor și se intitulează: În […]
Sînt o babă comunistă!
De mic auzeam vorbindu-se despre ei, de mic mă temeam cumva de ei, imediat te luau la ochi pentru obrăznicii, amenințându-te că vor da raportul părinților, cu prima ocazie, despre năstrușniciile făcute în curtea blocului. Babele și moșii despre care băieții mai mari spuneau că ar fi niște comuniști înrăiți își spălau Dacia model anii […]
Omar cel orb
Trilogia Danielei Zeca dedicată lumii orientale, coerentă mai degrabă prin spațialitatea geografică ce servește drept cadru narativ, decât prin personaje sau acțiune este, de câteva luni deplină, prin publicarea romanului Omar cel orb, la Editura Polirom. Este o trilogie care s-a bucurat, fără îndoială, de mare succes la public și la critică, dar pe care […]
Idila pe un turn
Mărturisesc că, de când eram încă în gimnaziu, m-am îndrăgostit pur și simplu de romanele lui Thomas Hardy. Și nu doar datorită evocărilor atât de reușite și de expresive ale tărâmurilor britanice mai mult sau mai puțin fictive, ci mai ales datorită de protagoniștilor prozatorului englez, pe care i-am privit adesea cu admirație ca pe […]
Ultima fotografie
Dacă ați auzit de Bogdan Hrib, cu siguranța ați auzit de Editura Tritonic, una dintre puținele edituri din România dedicate segmentului de carte crime-mistery-thriller. Reciproca este de asemenea valabilă: dacă ați auzit de Editura Tritonic e foarte probabil să fi auzit și de Bogdan Hrib. Și pentru mine, cele două nume aproape că se identificau […]
Toate bufnitele
În ciuda faptului că e printre cei mai indragiti și mai căutați scriitori contemporani, nu am îndrăznit până acum să mă apropii de cărțile lui Filip Florian. Ca de obicei popularitatea și mai ales aprecierea aproape unanimă din partea criticii și a cititorilor, funcționează ca un factor intimidant, descurajant pentru mine. Când vine vorba de […]
Soni
La una din întâlnirile Schimb de Cărți, colegul meu Dorian Dron dar și moderatoarea evenimentului de la Brașov, Roxana Cârceag s-au dovedit cât se poate de entuziaști în ceea ce privește romanul lui Andrei Ruse, SONI, aflat la a treia ediție, de data aceasta sub sigla celor de la Polirom. Povestea tinerei care află că […]
Biblidioteca
A trecut un an de când am lansat la Brașov (de vreo două ori!) rockmanul lui Mihail Vakulovski, TOVARĂȘI DE CAMERĂ – Student la Chișinău, o proză plină de energie, despre viața de cămin din Republica Moldova. Deși așteptam cu interes cel de-al doilea volum al trilogiei (Mihail spune ca cel de-al treilea ar fi […]
Dimineata pierduta
La ultima ediție a Clubului de Lectură de la Librăria Șt.O.Iosif Brașov, am convenit, împreună cu cei prezenți ca pentru întâlnirea din septembrie să ne îndreptăm atenția spre o carte semnată de o scriitoare, autohtonă sau străină. Am avut de ales între ultimele noutăți apărute pe piața internațională și traduse și la noi și un […]
Viata de la fereastra
Pe Doru Munteanu mi-l amintesc de când eram mic: era domnul acela care avea o emisiune la televiziunea locală şi pe care îl puteai remarca adesea prin centrul oraşului, la evenimente, adunări, comemorări. De când lucrez la librărie, întâlnindu-mă tot mai des cu Doru Munteanu, mi-am întărit impresia omniprezenţei sale în spaţiul cultural braşovean. Preşedinte […]
