Geamantanul

10/07/2011

Dacă stai puţin şi te gândeşti remarci cum progresul tehnologic şi economia de piaţă au instalat în ultimele decade o ofensivă puternică la adresa memoriei. Nu vorbim de ce ştiu eu ce conspiraţie pusă la cale de cercuri de iniţiaţi ci de un fenomen asociat (mai mult sau mai puţin natural) ieftinirii produselor de larg consum (pe fondul extinderii pieţelor de desfacere şi pe fondul îmbunătăţirii şi optimizării mijloacelor de producţie). Obiectele care ne înconjoară astăzi şi de care ne folosim în cele mai banale şi mai diverse situaţii nu mai sunt deloc un vehicul al amintirilor îndrăgite. Căci da, în vremuri în care nu-ţi permiteai să îţi schimbi valiza o dată la doi ani, nu-ţi permiteai să îţi cumperi altă mobile, alte covoare, poate chiar altă cămaşă la intervale prea mici de timp, toate acele artefacte deveneau martori sau chiar actori ale unor evenimente diverse (mai triste sau mai plăcute), adesea nu lipsite de însemnătate. După ani şi ani, acele obiecte tocmai prin faptul lor de a fi la îndemână, departe de a se cufunda într-o zonă a invizibilului (aşa cum ar sugera probabil Heidegger), erau capabile să evoce adevărate naraţiuni biografice ale posesorului, erau ceea ce în psihologie s-ar numi un cârlig, un declanşator de amintiri.  Prin simpla lor prezenţă sub ochii noştri, acele obiecte erau păstrătorii silenţioşi ai memoriei noastre. Îmi amintesc, mai ales în vacanţele copilăriei, de adevăratele expediţii pe care le făceam în pivniţa sau în podul bunicilor, la vânătoare de asemenea poveşti depozitate în colţurile prăfuite. Fie că găseam un ceas de buzunar vechi, o valiză din lemn, o trusă cu şurubelniţe, dădeam fuga iute la ăi bătrâni, să-mi tălmăcească istoria micilor comori. Astăzi, pur şi simplu nu prea mai avem cum să fim ataşaţi de obiectele care ne înconjoară, când suntem mereu predispuşi la schimbare. Normal, trăim într-o lume a tentaţiilor pragmatice: s-a stricat? Înlocuieşte-l. S-a învechit? Înlocuieşte-l. Chiar şi ideea de a duce un obiect la reparat pare să fi devenit oarecum tabu, pare a fi o preocupare cel puţin iraţională, o încăpăţânare reacţionară şi sfidătoare în faţa abundenţei ofertei care te invită să te reînnoieşti permanent.

Asemenea vremuri puse pe exterminarea vechiturilor  trăieşte şi protagonistul lui Serghei Dovlatov, când ajunge în SUA, însă el este norocos: a avut inspiraţia să-şi dosească geamantanul cu vechituri de imigrant, chiar la sosirea într-o metropolă americană, după plecarea din URSS. Acest gemantan  îl va regăsi neatins, după ani de zile şi din care, odată ce-l va deschide vor navali nestingherite  amintirile. Ce istorii pot însă ascunde nişte ciorapi,  nişte geci sau căciuli modeste? Pentru occidental, probabil că nimic mai banal decât o vizită la un magazin şi un gest atât de obişnuit al autoservirii din raft. Poveştile din capitolele cărţii lui Dovlatov vin de pe alte meleaguri însă, de pe meleaguri etern paradoxale, pe alocuri absurde şi cuceritor de amuzante (voluntar sau nu), meleagurile Rusiei sovietice. Acolo unde o pereche de şosete de nailon se obţine pe piaţa neagră, de la traficanţi, acolo unde, dacă vrei ghete de calitate e bine să pândeşti oboseala şi neatenţia primarului, la inaugurarea unei staţii de metrou. Iar dacă vrei un costum cu tot dinadisul (cât de cât prezentabil, evident), n-ar fi rău să te pregăteşti pentru o adevărată  intrigă cu spioni şi interogatorii de la departamentul de securitate a statului (chiar dacă eşti un biet jurnalist care te îndeletniceşti cu prezentatul la înmormântări). Şi e bine să nu-ţi doreşti o căciulă ca să o primeşti în cele din urmă… să spui că te duci după pâine, să te opreşti la o duşcă tocmai pentru că ai bani (ar fi nefiresc să nu bei), apoi să te mai opreşti la încă o duşcă pentru că n-ai bani (şi în acest caz ar fi nefiresc să nu bei) şi să te miri de unde sare minunatia imblanita. Una din cele mai savuroase poveşti este cea a centurii de ofţier pe care vă las integral să o descoperiţi singuri (nu e exclus să izbucniţi în hohote de râs).

Una peste alta,  tare m-a bucurat colecţia de povestiri a lui Serghei Dovlatov. O colectie de povestiri care pare să se împotrivească acestei pledoarii pentru amnezie propusă de vremurile pe care le trăim, o colectie care vine să recupereze ceva din acea nostalgie a colecţionarului de obiecte ca depozitare de amintiri. Încă o surpriză plăcută, marca inconfundabila  Cartea de pe Noptieră.

GEAMANTANUL – Serghei Dovlatov – Editura Humanitas, 2011

Cartea poate fi comandata online pe www.libris.ro.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *