Cele 50 de vicii ale Domnului Grey

Un roman erotic vândut în peste 10 milioane de exemplare, devenit bestseller atât ca e-book cât și în formă tipărită. Cam atât am reușit să aflu despre romanul lui E.L James, de pe coperta a 4-a a cărții. Nu am fost atât impresionat, cât mai degrabă surprins – înțeleg faptul  că sexul vinde bine , dar chiar atât de bine? Trăim într-o epocă în care sexul a fost detabuizat și chiar exploatat până la supralicitare, ca vehicul pentru diverse mesaje, în toate mediile posibile. Să fi fost sexul ingredientul succesului acestui roman? Aveam oarecare îndoieli. În fond, e vorba de o poveste care se întinde pe 600 de pagini și mă gândeam că trebuie să fie ceva mai consistent care să împingă narațiunea într-o desfășurare atât de amplă (nu de alta, dar parcă atâtea partide de sex în atâtea sute de pagini par să deschidă un orizont previzibil al plictiselii). Înarmat cu această curiozitate am purces la lectură.

Cele 50 de vicii ale Domnului Grey deapănă povestea de dragoste (?) dintre un milionar excentric și o tânără absolventă de facultate. Când Anastasia Steele se duce să îi ia un interviu pentru revista școlii domnului Grey, un mare director de companie , lucrurile vor căpăta o turnură incendiară, atâta timp cât cei doi par să fie iremediabil și intens atrași unul de celălalt. Doar că avem de a face cu o alăturare a extremelor: domnul Grey, milionarul tânăr, pare a fi o încarnare a unui ideal masculin: chipeș, încrezător, intuitiv, dezinvolt, bine educat, rafinat bogat, experimentat pe toate planurile și mai ales conștient de toate aceste calități, în vreme ce Anastasia se consideră prea palidă, prea dezordonată, prea neîndemânatică, ca să nu mai punem la socoteală faptul că e complet inocentă pe plan sexual, emoțional și fizic. Această asimetrie este complicată și de viciile domnului Grey care pot fi reduse în fapt la unul singur  (cele 50 de vicii din titlul romanului sunt mai degrabă metaforice, reflectă exasperarea protagonistei față de același viciu care se manifestă în mai multe feluri): obsesia pentru control. Da, e vorba de un viciu cu potențial care se traduce într-o atitudine arogantă, într-o manieră tiranică de a impune puncte de vedere, de a impune disciplina și perspectivele proprii și mai ales in preferintele de dominator sexual. Avem de a face așadar cu un fel de American Psycho, mai în deplinătatea facultăților mentale (e chiar un psihopat politicos și prudent), pe fondul unor abuzuri în copilărie și a unor relații desprinse parcă din filmul Absolventul (The Graduate – la care se face referire și în roman) care o seduce și o subjugă pe Ana, cum altfel decât prin sex… sex pervers, cu camere de tortură, cu violență și cu interdicția atingerilor reciproce. Pare greu de crezut? Nu și când protagoniștii vor dezvălui că sunt mai mult decât arată inițial: Ana va dovedi că nu îi lipsesc valențele nimfomane, după ce va trece ritul de inițiere sexuală în vreme ce Grey, deși ferm convins de la început că singura relație pe care o poate întreține cu o femeie este una de natură contractuală (de tip sclav-supus) va începe să se îndoiască de propriile crezuri. Cu alte cuvinte, Ana are deschidere spre forme variate de perversiune (singurul mod prin care Grey obține plăcere) în vreme ce protagonistul pare să își propună măcar să dezvolte o relație cu o ființă umană și nu doar cu un instrument dominat. Dacă aceste deschideri spre compromis vor fi suficiente ca să îi țină pe protagoniști împreună, vă rămâne să descoperiți.

Romanul propune o perspectivă interesantă, în sensul în care evidențiază tendința contemporană(în poveste, această tendință este dusă la extreme) exhaustivă de a contractualiza tot, inclusiv relațiile personale dintre oameni. Pe fondul liberalizării și detabuizării legăturilor de orice fel, partenerii constată că nu mai există roluri și reguli de asumat de la început, ci că totul între ei poate fi construit și dezvoltat de la zero. În acest sens, mulți parteneri se  manifestă adesea într-o relație ca niște mici economiști, puși mereu pe calcule:  fac asta, dacă și tu faci asta, renunț la acest lucru dacă și tu cedezi în problema X – indiferent că vorbim de sex, de sentimente, de roluri de gen, de mici practici cotidiene, totul este negociabil în termenii utilității pragmatice. Marele absent al relațiilor contemporane, supuse mereu perfecționărilor, ameliorărilor raționale de tot soiul este însuși caracterul necondiționat al comportamentelor.

În afară de acest aspect, romanul mi s-a părut mai infantil și mult mai simplist decât m-am așteptat. Pe de o parte autoarea apelează la niște tipologii desprinse parcă din cele mai naïve plăsmuiri adolescentine (ca să fie clar, dl Grey nu doar că e bogat dar are și un penis enorm), fapt pe care l-aș fi trecut cu vederea, dacă măcar pe parcurs personajele ar fi căpătat o profunzime sau ar fi fost explorate mai adânc. Lucru care nici nu poate avea loc, atâta timp cât acțiunea se centrează strict în jurul partidelor de sex dintre Ana și Grey, fiecare schimbare de décor reprezentând doar un alt pretext pentru o nouă ciocnire de cărnuri. Protagoniștii nu par a avea alte preocupări și interese certe (faptul că dl Grey are o mulțime de hobbyuri sofisticate și costisitoare sau că Ana a citit vreo doi clasici la viața ei nu schimbă cu nimic lucrurile), în afara provocărilor sexuale de tot soiul (pentru că indiferent de ce fac, protagoniștii tot la sex ajung). Iar dacă nici personajele și nici acțiunea nu sunt prea verosimile, nici sexul nu iese din același tipar: partidele dintre cei sunt de o intensitate aproape ridicolă – orgasmele dezintegrează, prăbușesc în spirale, îi duc pe parteneri la limita conștienței (indiferent că sunt produse cu cravașa, cu gura sau cu mâna), sunt prezente de fiecare dată și în număr cât mai mare, ca să nu mai pun la socoteală că ambii parteneri sunt mai receptivi sexual decât orice adolescent aflat la primele experiențe de gen, de parcă ar fi in bataia unor tunuri endocrine de calibru mare. Desigur, e de remarcat faptul că asemenea proiecții sexuale neverosimile sunt de regăsit în orice proză cu încărcătură erotică. Spre deosebire de partidele evocate de Herny Miller (de exemplu) care musteau de imaginație și parcă fertilizau limbajul în momentul descrierii, partidele de sex din romanul lui E L James acaparează prea mult atenția cititorului, parcă din teama de a nu-l dezamăgi, sunt prea aglomerate și  devin repetitive mai ales în limbaj (care e destul de reținut de altfel), dacă nu chiar în desfășurare (autoarea stăpânește însă bine tehnica gradării și enumerării, singura care mai salvează scenele de sex mai ales spre finalul romanului).

Așadar, un Făt Frumos obscen de bogat, dispus să negocieze, o fată subjugată de propria ei sexualitate (pe care abia o descoperă), contracte peste contracte și mult, mult prea mult sex. Veți da peste sute de pagini de sex, veți deveni niște voyeuri pe parcursul a 300-400 de pagini dar veti ajunge, în mod ironic, sa fiti mai epuizați la final decât chiar protagoniștii partidelor fantasmagorice. Romanul se citește ușor (eu l-am citit în trei zile) și dacă sunteți pregătiți pentru un maraton carnal cu BDSM-uri și reușite sexuale pline de artificii și vă veți mulțumi cu atât, probabil că lectura va decurge rapid. Dacă porniți cu o convingere că trebuie să fie mai mult de atât în cele 600 de pagini (așa cum am făcut eu) veți fi dezamăgiți : veți descoperi un singur viciu al protagonistului și vreo alte 49 ale scriiturii. Până la urmă, despre romanul lui E L James nu pot spune decât că… it’s just sex!

CELE 50 de VICII ALE DOMNULUI GREY – E.L.James- Editura Trei, 2012

Cartea poate fi comandata online pe www.libris.ro.