Al treilea cimpanzeu

09/05/2016

947207Cum ar arăta omul  pentru un observator extraterestru care ar lua prima oară contact cu vieţuitoarele de pe pământ? Iată un punct de vedere năstruşnic, dar şi ambiţios pe care Jared Diamond îl propune în volumul său Al treilea cimpanezeu. E vorba de un punct de vedere care încearcă să cristalizeze o perspectivă  cât mai la zi, din punct de vedere al resurselor antropologiei şi biologiei evoluţioniste în înţelegerea naturii umane şi a locului speciei noastre în univers. Cele 5 mari capitole care alcătuiesc provocatoarea lucrare de sinteză şi de popularizare, în care prudenţa şi imaginaţia omului de ştiinţă se amestecă armonios dezvăluie amănunte surprinzătoare legate originea noastră şi de ascensiunea surprinzătoare de care specia umană a avut parte într-un timp atât de scurt.

Primele capitole încearcă să identifice bazele biologice care au fundamentat evoluţia omului pe Pământ. O analiză făcută strict din perspectiva ADN-ului uman (adică a ceasului molecular – diferenţele procentuale între ADN-ul organismelor vii pot aproxima milioanele de ani de evoluţie care despart speciile între ele) relevă faptul că cei mai apropiaţi strămoş de specie ai omului sunt două categorii de cimpanzei (de unde şi titlul cărţii: pentru un extraterestru, oamenii ar reprezenta o a treia categorie de cimpanzei, separaţi de doar 1,6% diferenţe genetice) – un lucru care devine mai tulburător atunci când luăm în considerare faptul că cimpanezii sunt mai apropiaţi genetic de oameni, decât de gorile. Marele salt al evoluţiei a început odată cu cele două-trei specii protoumane care au dezvoltat un craniu mai uşor, un bazin adaptat posturii bipede şi care au început să dezvolte unelte. Elementul decisiv care a dus la evoluţia spectaculoasă (pe care Diamond o reconstruieşte interesant, fisurând miturile populare ale Neanderthalienilor şi Homo Sapiensilor) rămâne, în aprecierea autorului, apariţia bazei anatomice pentru limbaj (o modificare minusculă, comparativ cu modificările osoase sau cu postura bipedă care, aşa cum se argumentează a generat schimbări de proporţii). Următoarele capitole aduc în discuţie ciclul de viaţă uman, felul în care organizarea socială, alimentaţia şi sexualitate în ciuda faptului că par să fie unice în peisajul biologic de pe Pământ, au o justificare şi au un fundament care poate fi aflat în cercetarea strămoşilor.

Suntem singura specie care aduce pe lume copii dependenţi de părinţi mult după înţărcare (fapt explicabil prin timpul îndelungat necesar copiilor noştri pentru dobândirea abilităţilor mecanice şi psihice pentru a deveni autonomi). Avem o anatomie reproductivă ciudată: deşi testiculele bărbaţilor au o mărime potrivită în ordine evoluţionistă (comparate cu cele ale speciilor promiscue sau ale celor care se bazează pe un harem, frecvenţa ocaziilor de copulare fiind un indicator important în adaptarea dimensiunilor gonadelor), lungimea penisului este şi astăzi greu de justificat. Există, de asemenea, numeroase teorii legate de ovulaţia ascunsă a femeilor şi de receptivitatea lor sexuală cvasiconstantă. Jared Diamond inventariază o serie de teorii care încearcă să explice modelul monogam, cu variante poligame al multor societăţi umane şi oferă chiar şi o explicaţie evoluţionistă pentru adulter (o serie de păsări studiate de Diamond oferă nişte repere convingătoare în acest sens). Cum ne alegem partenerul (cel care ne e cel mai asemănător sau cel mai diferit, contează elementele precum lungimea degetelor sau dimensiunea lobului urechii)? Ar putea exista o legătură între comportamentele abuzive, de tipul consumului de droguri, dependenţelor de substanţe şi promovarea reproductivă? Suntem cele mai longevive antropoide şi totuşi de ce îmbătrânim şi murim, de ce evoluţia nu a asigurat o variantă optimă de evoluţie a fiecărui organ astfel încât acesta să aibă capacităţi de regenerare care să tindă la infinit? La toate aceste întrebări încearcă Jared Diamond să ofere răspunsuri extrem de interesante.

Următoarele capitole vin să explice elementele care aparent ne separă complet de lumea animală şi care au pus bazele societăţilor pe care le cunoaştem şi astăzi: limbajul articulat, capacitatea de a cultiva pământul, arta. Ce utilitate poate avea arta din punct de vedere evoluţionist, atâta timp cât o percepem şi o apreciem tocmai prin gratuitatea ei? Este ea expresia unui comportament particular uman? Studiul păsărilor umbrar (capabile să alcătuiască, atenţie, învăţând, deci nu prin programare genetică, o serie de cuiburi decorate variat şi armonios pentru a-şi  atrage partenerele)  ne sugerează că arta poate fi un indicator al genelor bune şi al resurselor din belşug. Agricultura, invenţia care ne-a oferit mai multă hrană sigură, răgaz pentru a face saltul artistic este şi originea sedentarsimului, a creşterii mortalităţii infantile, a bolilor numeroase şi chiar a diferenţelor de clasă şi de gen perpetuate secole la rând. Limba umană are o istorie evolutivă interesantă de asemenea. Deşi suntem singurele antropoide cu un aparat anatomic potrivit şi o structură cerebrală capabile să dezvolte un limbaj avansat (care are şi el treptele lui de evoluţie: de la limba pidgin, la limba creolă şi abia apoi la achiziţii gramaticale, sintactice complexe), există specii de maimuţe care, în experimentele şi studiile amintite de Diamond par să apeleze, limitat, la forme de comunicare asemănătoare limbajului nostru.

Ultimele capitole caută să înţeleagă cum a reuşit specia umană să devină stăpânitoarea pământului, de ce Europa a reuşit să obţină un avans cert faţă de celelalte continente (explicaţiile lui Diamond nu fac atât apel la geopolitică, cât mai degrabă la agricultură şi la creşterea animalelor) şi care sunt cele mai mari ameninţări care ne pot conduce la extincţie. Cele două trăsături esenţiale pe care Diamond le scoate în evidenţă, capacitatea de a înfăptui genocidul şi de a distruge mediul înconjurător nu sunt nici ele, decât în aparenţă, unice în lumea vie. Cu toate acestea omul a reuşit să le dea o cu totul altă proporţie.  Este interesant cum, deşi avem exemplele mecanismelor de exterminare dezvăluite de civilizaţii anterioare (de la vânatul în exces, migraţia speciilor de pe un continent pe altul care ajung să extermine speciile locale, distrugerea pădurilor tropicale etc – una dintre cele mai interesante analize este cea a civilizaţiei din Insula Paştelui), deşi avem explicaţii evoluţioniste pătrunzătoare în ceea ce priveşte felul în care reuşim să ne masacrăm reciproc (şi să rămânem imuni, de pildă la execuţia a mii de persoane din Africa, dar să ne scandalizăm intens după  ce mor o sută de europeni), totuşi, astăzi, holocaustul ecologic şi ameninţarea războaielor planetare sunt mai pregnante ca oricând. În esenţă, deşi vorbeşte foarte mult despre trecut şi despre modul în care acesta ne-a modelat specia, cartea lui Diamond este de fapt un avertisment pentru   viitor: dacă avem acum resurse de a ne autocunoaşte ca specie,  de a înţelege de unde venim, putem foarte bine să dezvoltăm strategiile care să ne ajute să nu ne scoatem singuri din istorie.

AL TREILEA CIMPANZEU – Jared Diamond, Editura All, 2015

Cartea poate fi comandata online pe www.libris.ro.

 

 

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *