ADEVĂRATA FAŢĂ A SPIONILOR
Se apropie de mijlocul scenei într-un costum croit şi purtat impecabil, cu un pas hotărât, perfect stăpân pe sine, o sprânceană ridicată discret (la intimidare). Încăperea e plină de oameni înarmaţi iar râsul perfid al răufăcătorului care îi conduce este indiciul final al situaţiei fără scăpare în care se află eroul. Peste câteva minute însă, James Bond evadează de urmăritori, prin câteva salturi acrobatice spectaculoase care lasă în urmă doar explozii şi flăcări. Cunoscutul agent urmează să sărbătorească scurtul răgaz pe care îl are înaintea începerii unei noi misiuni pentru Serviciile Secrete, în compania unei domnişoare cât se poate de agreabile şi de frumoase. Imaginea clasică a deznodămintelor poveştilor de spionaj? Nu chiar, mai degrabă nu singura… pe lângă eroul imaculat al lui Ian Fleming (de a cărui încarnare cinematografică, a bărbatului ideal – combinaţia de gentleman şi om de acţiune- cu greu de mai putem desprinde, mai ales când ne amintim că acest personaj a fost interpretat de câţiva din cei mai populari actori ai ultimilor 50 de ani), mai există un profil, mai puţin romantic dar la fel de convingător şi memorabil, cel al eroilor lui John Le Carre. Poţi să scrii istoria romanelor de spionaj, chiar dacă nu ai şarmul si succesul la femei pe care îl are James Bond. Poţi să te numeşti Alec Leamas, să fii un tip scund, pe la vreo 50 de ani şi să te găseşti la apusul carierei şi totuşi să fii protagonistul unuia din cele mai celebre thrillere care, desi publicat in 1963 rămâne o lectură cu mult mai provocatoare decât multe alte creaţii de gen scrise în ultimii ani. Le Carre nu are nevoie de tehnologii sofisticate, de planuri diabolice de a stăpâni lumea, de mântuitori înarmaţi şi juşti pentru a întreţine suspansul, nu are nevoie nici măcar de un erou cuceritor şi charismatic, ci doar de câteva elemente simple şi cunoscute ţesute cu ingeniozitate într-o naraţiune imprevizibilă.
„Ce crezi că sunt spionii: preoţi, sfinţi, martiri? Sunt un cortegiu jalnic de nătărăi vanitoşi şi trădători, da; poponari, sadici, beţivi, indivizi care se joacă de-a hoţii şi vardiştii ca să-şi mai lumineze vieţile nenorocite”. Iată portretul spionilor pe care îl creionează însuşi protagonistul romanului lui Le Carre. Da, spionajul este o treabă murdară întreprinsă de nişte oameni care nu prea au cu să se mândrească, nici moral şi nici social. Dar este o treabă care trebuie făcută, ca oamenii obişnuiţi să se bucure de siguranţa pe care adesea o consideră un” de la sine înţeles” autoîntreţinut. Este o treabă care se situează deasupra preceptelor etice, deasupra justeţii, atunci când securitatea naţională este ameninţată. Le Carre reia prin „Spionul care a ieşit din joc„, într-o notă cinică şi provocatoare, lecţia machiavelică a supremaţiei raţiunilor de stat asupra indivizilor. Miza acestui roman nu este critic-revelatoare cât mai degrabă o punere în scenă intersantă şi plină de suspans a observatiilor filosofului italian.
Războiul Rece e în plină desfăşurare iar tensiunile diplomatice sunt dezvăluite fără echivoc de proaspăta construcţie a Zidului din capitala dezbinată a Germaniei. Responsabilul cu operaţiunile de spionaj pentru Marea Britanie în Berlinul de Vest, Alec Leamas este chemat la sediul Serviciilor Secrete, după o serie de eşecuri ale agenţilor săi, ucişi, rând pe rând la ordinul lui Mundt, responsabilul Direcţiei de Securitate din tabara berlineza sovietica. Alec Leamas se apropie de vârsta de pensionare şi pare epuizat, afectat de lanţul tot mai evident al nereuşitelor. Dar chemarea la Londra a agentului britanic nu e justificată de trecerea sa în rezervă, de scoaterea lui din joc, mai degrabă e legată de o propunere specială: o ultimă misiune de excepţie, nici mai mult nici mai puţin decât asasinarea lui Mundt. Şi nu oricum, ci printr-o înscenare care să-l aducă pe vigilentul responsabil cu contraspionajul pentru comunişti, în faţa autorităţilor din Berlinul de Est care să-l condamne la o moarte sigură. Leamas acceptă misiunea elegantă şi dificilă în acelaşi timp, alegând să-şi schimbe total stilul de viaţă şi să se îndepărteze de angajatorii săi, tocmai pentru a juca drept momeală atractivă pentru agenţii operativi ai Berlinului de Est. Desigur, Leamas caută să mimeze dezertarea, pentru a se apropia de Mundt şi cercul său de apropiaţi. Dar surprizele de abia încep, căci însăşi natura misiunii lui Leamas şi a intereselor serviciilor secrete britanice încep să fie puse la îndoială, pe măsură ce Mundt şi colaboratorii săi intră în scenă. Într-o misiune de spionaj, nici măcar poveştile de dragoste nu sunt variabile străine de pregătirea unui plan bine pus la punct iar trădarea şi cinismul sunt instrumente la îndemână foarte flexibile, când vine vorba de atingerea scopului cu orice preţ. De fapt, în spatele Cortinei de Fier care pare să despartă ireconciliabil două sisteme de organizare socială, două seturi de idealuri fundamental diferite se întrezăresc practici de acţiune similare care au ca scop obţinerea avantajului pe termen scurt sau lung.
Războiul Rece dezvăluit de intrigile de spionaj din romanul lui Le Carre se evidenţiază exact ca un joc de şah, în care superputerile plănuiesc zeci de mişcări în avans, întind capcane, mută piesele în atac sau în defensivă şi mai ales le sacrifică fără probleme, atunci când momentul o cere. În ultima sa misiune, Alec Leamas va realiza în câte feluri poate un spion să iasă din joc şi va cunoaşte de asemenea că nu există doar un singur motiv pentru a pune punct unei cariere.
SPIONUL CARE A IESIT DIN JOC – John Le Carre- Editura Rao, 2007
Cartea poate fi comandata online pe www.libris.ro.
