Curcubeul Gravitatiei

LECTURA INFERNALA

Despre Curcubeul Gravitatiei se spune ca ar fi capodopera lui Thomas Pynchon, chintesenta postmodernismului, unul din cele mai bune romane ale secolului XX. Ca orice productie care a capatat proportii mitologice in arena publica a aclamatiilor si a controverselor, Curcubeul Gravitatiei a ajuns sa faca parte din acea specie de lecturi exotice de care multi am auzit, dar pe care foarte putini le-au citit. E genul acela de carte cu cititori legendari: auzi ca ar exista persoane care sa sustina ca l-au citit, fara sa fi intalnit vreodata vreuna. Si nu e de mirare: vorbim de un volum cu 400 de personaje, scris intr-un stil cel putin solicitant si dificil. De astazi ma pot mandri, totusi, ca am cunoscut un indraznet care s-a lasat incurcat si mestecat de capriciile sau de calculele scriitoricesti ale lui Pynchon si, cu toate acestea,  a supravietuit: colegul meu, Adi Lepus si-a propus si a reusit sa citeasca Curcubeul Gravitatiei, in traducerea aparuta la Editura Polirom destul de recent. A fost un parcurs greu si plin de hopuri, dar nu intotdeauna experientele de lectura trebuie sa fie paradisiace… eu ii apreciez onestitatea si curajul de a infrunta infernul pana la capat. Poate intr-o zi voi avea si eu curajul sa il strabat, amintindu-mi mereu ca am parte de o lectura postmoderna si ca trebuie sa renunt la asteptari de logica, actiune si mesaje explicite. Iata si cateva din impresiile de lectura ale lui Adi Lepus:

<<Titlul romanului Curcubeul gravitatiei se refera la arcul de fum pe care il lasa in urma rachetele V2 si totodata – in viziune parodica, neagra – la semnul pe care i‑l trimite Dumnezeu lui Noe cind …ii promite ca nu va mai distruge niciodata omenirea.

In acelasi timp ar putea reprezenta si parabola entuziasmului meu pe masura ce am avansat cu lectura cartii. Ideea e ca nu am stiut la ce ma inham in ziua in care am hotarat sa o citesc. Am fost avertizat, dar o voce din mine (pe care imi voi aduce aminte sa o ignor de acum incolo) mi-a spus sa continui. As putea sa incerc sa spun despre ce a fost vorba in romanul lui Pynchon dar ma tem ca nu sunt in stare. Am incercat sa caut pe net ( o cautare superficiala ce-i drept, dar orisicum o cautare) parerile altor cititori despre Curcubeul Gravitatiei dar am vazut ca 99% s-au rezumat sa copieze pre sau postfata cartii. Am gasit o singura persoana care a inceput eroic si naiv sa istoriseasca din carte in blogul sau, pe masura ce avansa cu lectura. Am gasit vreo 3 postari in care ajunsese cam pe la 100 de pagini, moment in care postarile se schimba brusc adoptand alta tema, spre a nu o mai relua pe cea dinainte. As vrea sa adaug ca insusi traducatorul cartii Rares Moldovan a avut urmatoarele de spus despre ea adresandu-se editurii Polirom: ” Aş vrea să traduc «Curcubeul gravitaţiei», se poate?”. Deşi e o mare  bucurie, uneori, când nu găseşti din prima soluţii, traducerea te poate  frustra. Mi-a venit să arunc cartea cât colo de nenumărate ori. De nervi.”
Nici eu nu puteam sa o spun mai bine. Nu as fi vrut sa fiu in pielea bietului om.

Curcubeul gravitatiei  e o carte care mi-a pus serios rabdarea la incercare si cand spun asta vreau sa spun ca mi-a luat mai mult de o luna sa o citesc. Nu putine au fost noptile cand am adormit cu ea in mana. Totusi cred ca ar fi cazul sa-mi justific atitudinea fata de capodopera postmodernismului, copilul adorat al lui Pynchon:

Stilul este foarte dificil, incarcat la maxim si foarte incurcat. Citind-o am avut de zeci de ori impresia ca omul asta a scris 80% din carte notandu-si gandurile care i-au trecut prin cap inainte sa adoarma, cand mintea ti-o ia de-a curmezisul pe camp. Majoritatea frazelor sunt mai lungi de jumatate de pagina, trecand de la una la alta, fara noima, asa ca atunci cand ajungi la capat ai uitat cu ce ai inceput. Daca esti masochist sau iti place sa te simti idiot cartea asta e perfecta. Citind-o incerci cu disperare sa te agati de orice firicel de logica; actiunea in rarele ocazii cand e prezenta e complicata si sinuoasa cu multe dead end-uri. Am verificat cred de 100 de ori sa vad daca nu cumva am dat doua pagini din greseala. Sunt sute de personaje pasagere, dezvoltate, sau doar amintite, intr-un stil absolut derutant. Romanul, asa cum scrie si in prefata abunda de referiri dintre cele mai obscure. E singura carte de care am auzit ca are nevoie de un ghid pentru a o citi, ghid care chiar exista si de care s-a folosit si traducatorul, fara prea mare succes, cel putin in cazul meu. Din punctul asta de vedere scriitorul mi se pare de un egoism barbar. Practic a scris o carte numai pentru el, pe care doar el poate sa o inteleaga si uneori nici chiar el dupa cum recunoaste: ” Eram asa de varza cind am scris cartea asta, incit acum, recitind  anumite pasaje, nici eu nu-mi dau seama ce naiba am vrut sa spun. ” Se pare ca romanului i-a fost oferit in unanimitate premiul Pulitzer. Parerea mea e ca juriul era la fel de „wasted” ca si autorul cand a scris-o. Noroc ca si-au venit in simtire in cele din urma si decizia a fost anulata pe motivul ca romanul este ilizibil si obscen. Sunt de acord cel putin 100% cu asta. Ca fapt divers as vrea sa adaug ca la inceput cand am citit asta, lucru prezentat de altfel in postfata, am fost de partea autorului, ceea ce se pare ca a si fost intentia editorului. Inutil sa spun ca mi-am schimbat parerea.

In sfarsit nu vreau sa nu-i atribui si unele merite autorului. Unele descrieri sunt chiar profunde si daca nu cumva esti la a 3-a ora consecutiva de lectura a cartii le poti si intelege. Pentru fanii genului, vreau sa precizez ca eu sunt un fan al literaturii clasice, deci daca ati fost lezati de ce am spus despre carte, numiti-ma ignorant si incapabil sa inteleg o capodopera. Nu o sa ma supar deloc. Pace.>>

CURCUBEUL GRAVITATIEI – Thomas Pynchon, Editura Polirom, 2010

Recenzie realizată de Sever Gulea.