E mizantrop (sau a ajuns să cunoască îndeajuns de bine oamenii), e beţiv (sau bea mult ca să-şi facă prezenţele umane din preajma sa suportabile), e un scandalagiu literar (sau e un provocator în linie sadeiană), e Michel Houellebecq. Destul de ironic (ca în multe alte cazuri din artă şi literatură de altfel), cum un autor atât de neprietenos şi predispus să genereze controverse, a ajuns să scrie romane atât de populare la public, poate tocmai datorită felului tranşant, lipsit de orice precauţii, corectitudini politice sau estetice, în care reuşeşte să abordeze lucrurile. Conştientă de succesul celui mai titrat şi mai premiat autor francez al ultimilor 10 ani inclusiv în România, Editura Polirom a reuşit un lucru notabil: de a traduce şi a publica, în mai puţin de un an de la apariţia ediţiei franceze (şi chiar înaintea ediţiei în limba engleză) ultimul roman al lui Michel Houellebecq.
Recunosc că l-am descoperit pe Michel Houellebecq acum câţiva ani când încă eram la o vârstă destul de impresionabilă (nu că acum nu aş mai fi, poate în doze mai moderate însă) şi, evident, m-a sedus repede prin critica directă, acidă a metehnelor societăţii occidentale ajunsă în pragul epuizării. Pe măsură ce a trecut timpul, chiar dacă m-am îndepărtat de verdictele sale intransigente şi lipsite de nuanţe (se întâmpla când deja citisem şi Extinderea domeniului luptei, Platforma, Particulele elementare, Posibilitatea unei insule) am recitit o parte din romanele lui Houellebecq cu plăcere. Şi asta pentru că, chiar dacă nu mai aprobam fără rezerve perspectiva pesimistă şi protestatară (pe linie neomarxistă, aşa cum sugerează unii critici) a autorului, apreciam combinaţia interesantă de reflecţie şi roman, apreciam felul în care detaliile tehnice (fie că e vorba de capacitatea cilindrică a unui automobil, fie că e vorba de obiceiurile de împerechere ale gândacilor) aparent incompatibile cu stilul literar îşi făceau loc firesc în compoziţie, atâta timp cât serveau foarte bine conturării unui univers invadat de tehnologie (cam ceea ce a reuşit să facă regizorul Michael Haneke în filmele sale) şi întregirii unei perspective aproape riguros ştiinţifice asupra lucrurilor.
De asemenea, mi-au mai plăcut în romanele lui Houellebecq natura protagoniştilor: mai toţi dominaţi de înstrăinare şi conştienţi de propriul vid existenţial, de infirmităţile produse de consumerism, de revoluţiile abundente fie ele tehnologice, sexuale sau politice, care nu se grăbeau insa să riposteze, să se revolte într-o manieră brutală şi exclamativă. Dimpotrivă, ca nişte victime lucide, încolţite, resemnate care îşi conştientizau limitele şi ştiau că nu mai au nimic de reparat sau de schimbat, protagoniştii lui Houellebecq căutau fie un refugiu temporar şi sigur (în dragoste şi sex), fie păstrau speranţele (tăcute şi izolate) pentru o schimbare de paradigmă, pentru un salt evolutiv al speciei. Protagoniştii lui Houellebecq păreau să manifeste o dezamăgire surdă, nu atât urlată, în acte şi discursuri patetice, cât mai ales recitată calm (deşi nu fără suferinţă), pe un ton de observator ştiinţific.
Am regăsit toate elementele care m-au atras la romanele lui Houellebecq şi în Harta şi Teritoriul care este totuşi, din punctul meu de vedere un roman mai moderat în ton şi în expresie (poate mai matur, daca asumam ca orice efervescenta protestatara tine de o inversunare tipica tineretii), decât celelalte creaţii ale sale. Romanul urmăreşte viaţa lui Jed, artist plastic contemporan care se intersectează cu cea a scriitorului (personaj) Michel Houellebecq, în momentul pregătirii unei expoziţii de artă. După ce Michel este asasinat într-o manieră brutală, viaţa lui Jed (chiar şi a inspectorului care anchetează cazul) va căpăta o turnură interesantă. De data aceasta protagonistul lui Houellebecq, Jed, pare să reprezinte o închipuire a unei existenţe perfecte în epoca contemporană, are toate premisele pentru a atinge sperata şi promisa (de providenţă sau publicitate) fericire terestră: provine dintr-o familie înstărită, are o avere de invidiat (are deci status social şi stabilitate financiară), este unul din cei mai populari artişti plastici şi fotografi ai Franţei (deci, are parte de împlinire şi recunoaştere profesională la cel mai înalt nivel), abia a împlinit 40 de ani (este încă tânăr să se bucure de tot ce a realizat) şi are o femeie deosebit de frumoasă care îl iubeşte (are parte de împlinire emoţională).
Cu toate acestea, Jed nu preţuieşte banii, relaţia sa cu Olga a cunoscut o pauză prea lungă şi protagonistul nici nu pare să fie pătruns de un fior artistic puternic. Preocuparea lui Jed de a surprinde în tablouri sau în fotografii obiectele şi activităţile societăţii capitaliste (Jed fotografiază şi pictează instanţe profesionale sau bunuri de consum) mereu în schimbare, decizia de a nu relua relaţia cu Olga (trecută de un punct al neîntoarcerii), interesul brusc reînviat faţă de tatăl său aflat pe moarte şi atracţia faţă de Michel Houellebecq (personajul care apare în roman), un scriitor care încearcă prin stilul său de viaţă (al pustnicului viciat) să se sustragă parcă temporalităţii atestă interesul protagonistului faţă de apăsătoarea scurgere a timpului.
Desigur, nu lipsesc criticile adresate modelului occidental contemporan (Jed exersează de timpuriu experienţa înstrăinării şi îndepărtării de oameni: atât tatăl său cât şi femeile cu care va relaţiona mai târziu par să îl neglijeze, să se distanţeze şi să îl părăsească pe protagonist, la toate vârstele, pentru carieră şi câştiguri): arbitrariul care guvernează arta (faptul că o sumă de creaţii desprinse parcă din curentul prolectultist ajung să valoreze milioane de dolari), subordonarea esteticului faţă de economic, centralitatea muncii în organizarea existenţei, însă nu mai avem de a face cu o veninoasă tiradă (nici măcar din partea personajului Michel Houellebecq) antioccidentală. Romanul lui Houellebecq pare să fi căpătat valenţe existenţialiste (poate şi pe fondul îmbătrânirii autorului), pe lângă cele neomarxiste, pare să fie preocupat mult mai profund dar şi mai subtil decât în celelalte romane de temporalitatea viului, de inevitabila şi ireversibila degradare care însoţeşte tot ceea ce are un început.
HARTA SI TERITORIUL – Michel Houellebecq – Editura Polirom, 2011
Cartea poate fi comandata online pe www.libris.ro.