In aceasta zi adevarata de vara il comemoram pe marele Richard Strauss de la a carui nastere se implinesc 148 de ani. Confundat adesea cu parintele valsurilor Johann Strauss, germanul nu a fost nici ruda, nici contemporan, nici macar asemanator in stil cu austriacul. Si daca Johann Strauss era supranumit Bufonul de la Viena , datorita compozitiilor vesele care te imbie la dans si voie buna, Richard Strauss era numit ursuzul din cauza muzicii sale extrem de intense care te tine tintuit de scaun fortandu-te sa intelegi. In termeni tehnici, muzica lui Richard Strauss poate fi descrisa ca o sinteza moderna a unui romantism aflat in prelungirea idealului clasic. Adevarul este ca muzica germanului este una foarte greu accesibila celor care nu cunosc sau abia incep sa se aventureze pe taramul muzicii clasice, Strauss fiind printre ultimii compozitori pe care ajungi sa-i asculti, sa-i intelegi si , de ce nu, sa-i iubesti…trebuie sa treci prin destul de multe opere si simfonii pentru a reusi sa apreciezi la adevarata lor valoare bucati muzicale precum “Metamorfoza” sau “Simfonia Alpina”. Desi incadrat de unii ca si un ultim romantic , alaturi de Mahler, in acceptiunea generala Richard Strauss este printre pionierii muzicii clasice de secol XX. Printre realizarile care l-au pus pe Richard Strauss pe harta genialitatii mentionam contributia extraordinara pe care a avut-o in promovarea “muzicii programatice” (fuziune dintre muzica si literatura in care muzica urmareste ideea stabilita de textul literar) inventata de Robert Schumann si perfectionarea genului poem simfonic pe care la dus pe cele mai inalte culmi.

Richard Georg Strauss s-a nascut la Munchen pe data de 11 iunie 1864 intr-o familie de muzicieni instrumentisti. Folosindu-se de pozitia tatalui sau in filarmonica din Munchen participa inca de mic la repetitiile acestora devenind astfel pasionat de muzica , in special de compozitiile lui Schumann si Mendelessohn. Odata cu trecerea anilor isi va da seama ca are nevoie de mai multa substanta decat muzica celor doi si-si va indrepta gusturile catre Berlioz, Bruckner si mai ales Wagner. La fel ca  idolul sau Wagner, Richard Strauss arata un interes deosebit pentru filozofie , in special Schopenhauer si Nietzsche. La varsta de 20 de ani se casatoreste cu soprana Pauline de Ahna.

Dupa cateva compozitii de muzica de camera si concerte scurte pentru un singur instrument Richard Strauss isi descopera chemarea sa adevarata in muzica si anume poemul simfonic. In zilele noastre poemul simfonic se identifica cu numele lui Richard Strauss , chiar daca nu este primul compozitor care sa scrie asemenea lucrari (Grieg sau Dvorak fiind printre pionierii acestui gen). Intre 1885 si 1900 Strauss avea sa-si indrepte toate eforturile si resursele sale creative in crearea celor mai ambitioase poeme simfonice din istoria muzicii. Astfel in aceasta perioada iau nastere “Moarte si Transfigurare” , “Don Juan”, “Don Quixote”, „O viata de erou” si bineinteles fabulosul “Asa Grait-a Zarathurstra” bazat pe tratatul filozofic cu acelasi nume semnat de Friedrich Nietzsche.  “Asa Grait-a Zarathustra” reda atat de bine frustrarile si nihilismul scrierilor lui Nietzche incat sperie auditoriul. Daca te afli la prima auditie ai toate sansele sa fii ingrozit de invazia sunetelor puternice ce-ti inunda sufletul. Trompetele tragice si tobele mortuare din celebrul pasaj de inceput te fac sa te simtit mic intr-un univers pe care Richard Strauss l-a gandit ca fiind grandios. Strauss ar fi vrut sa afle parerea filozofului despre lucrarea sa de care era tare mandru insa Nietzsche nu mai era abordabil, in acel moment. Dupa 15 ani in care s-a dedicat poemului simfonic Strauss incepe sa scrie concerte pentru diverse instrumente. De altfel minutiozitatea si perfectionismul compozitorului pot fi observate in corectitudinea pe care a dovedit-o pe parcursul carierei sale. Mai intai a compus muzica corala de camera, apoi si-a dedicat 15 ani din viata exclusiv poemelor simfonice, activitate urmata de o perioada in care a scris doar concerte , pentru ca finalul vietii sa fie dedicat operelor. Dupa “Concertul de Vioara in Re Minor” si “Concertul de Oboi in Re Major” Strauss descopera opera. Opera avea sa devina ultima lui mare dragoste. Incepe sa se simta din ce in ce mai atras de acest gen si se apuca numai decat de treaba, in stilul sau caracteristic, cu implicare totala. Insa in graba de a se face cat mai repede cunoscut ca si compozitor de opera sufera primele esecuri in cariera cu “Guntram” si “ Feuersnot” , doua fiascouri. Totusi , in mod atipic exponentilor breslei sale, nu cade in depresie ci continua cu “Salome”, o reinterpretare moderna a piesei de teatru marca Oscar Wilde, care are un succes nebun atat la public cat si la critici. Se  spune ca Gustav Mahler a plans la premiera operei iar impasibilul si insensibilul Maurice Ravel s-a ridicat in timpul reprezentatiei si a exclamat cat a putut de tare “iata capodopera acestei omeniri”. Au urmat doua succese cel putin la fel de rasunatoare si anume “Elektra” si “Cavalerul Rozelor” care i-au indeplinit dorinta germanului de a ramane cunoscut in posteritate si pentru operele sale. In 1911 insa Richard Strauss va revizita poemul simfonic confirmand proverbul ca prima dragoste nu se uita niciodata; in ciuda numelui “Simfonia Alpina” este un poem simfonic si este considerat cea mai impresionanta lucrare a subgenului dovedindu-se maiestuoasa din toate punctele de vedere. Sectiunea de suflatoare in aceasta lucrare iti taie rasuflarea precum aerul rece din Alpi iar viorile , menite sa evoce noapte pe munte, imping la meditatia adanca si pe cel mai superficial dintre oameni. O clienta a Librariei St. O. Iosif mi-a explicat uvertura simfoniei alpine indemandu-ma la un mic exercitiu de imaginatie: “Imagineaza-ti mai multe varfuri muntoase acoperite cu zapada care constituie un masiv” – a spus ea  – “Acum inchipuie-ti ca acel masiv se despica si din el ies sunetele padurii care dupa atatia ani de statornicie este deranjata…iar acum imagineaza-ti soarele care topeste zapada de pe acele varfuri doar ca asta data nu ai de a face cu un tablou idilic pentru ca acea zapada va navali peste satele de la poalele muntilor si le va invalui in teroare”. Intr-adevar aceasta este “Simfonia Alpina” , o frumusete naturala de nedescris care invaluie cu teroare pe cei ce apuca sa o vada. Acesta va fi fost ultimul poem simfonic al germanului care-si va dedica tot restul vietii operei. Pana la sfarsitul zilelor sale va mai compune opere fara de care nu poate fi conceput nici un repertoriu al subgenului , amintim “Arabella” si “Daphne”.

In ciuda compozitiilor sale extrem de zbuciumate si adanci Richard Strauss era un om modest si discret. Viata lui personala a fost una cat se poate de normala, fericita si echilibrata. Simtind ca a imbatranit Richard Strauss a ales sa se concentreze mai mult pe cariera de dirijor , neglijata in tinerete cand era mistuit de focurile creatiei. In 1933 insa viata sa avea sa ia o turnura tragica aducand momente pline de zbucium ultimei parti a sederii sale pe acest pamant. In anul mentionat anterior Strauss avea 68 de ani iar in Germania Partidul Nazist venea la putere. Strauss nu a fost niciodata membru de partid si  refuza politicos de fiecare data cand i se cerea sa faca acest lucru. S-a supus deciziilor politice de a-i scoate din repertoriul de dirijor, muzica lui Mahler, Mendelssohn si Debussy. Intr-o scrisoare catre sotia sa spunea “am compus muzica sub Kaizer (Wilhelm al II-lea ) si sub Friedrich Ebert, voi supravietui si sub Hitler”. Insa aceasta supravietuire nu a venit fara sacrificii. Ghinionul lui Strauss a fost Josef Goebbels era un mare admirator al muzicii sale si i-a propus in nenumarate randuri sa se declare public ca un sustinator al Partidului Nazist, primind ca rasplata  o libertate artistica deplina. Replica unui Richard Strauss batran si obosit , deja iritat si satul de noul regim, a fost una extrem de nefasta “cat timp mascariciul ala cu mustata e inca la putere nu voi face acest lucru”. In urma unei amenintari cu uciderea familiei sale a fost nevoit sa le face jocul nazistilor declarand in jurnalul sau ca ii este rusine de acest act de lasitate. In 1945 cel de-Al Doilea Razboi Mondial lua sfarsit iar Germania , atat de iubita de Richard Strauss, era distrusa din temelii. Acest lucru il determina pe Strauss sa iasa din cariera sa dirijorala si sa compuna , la vartsa de 81 de ani, “Metamorfoza” , o compozitie in intregime pentru corzi considerata o capodopera pentru care nu exista cuvinte de descriere. Emotia si tristetea ce ies din corzile viorilor si violoncelelor plaseaza “Metamorfoza” pe locul 2 in topul celor mai depresive compozitii clasice , dupa “Adagiul pentru Coarde” al lui Samuel Barber. Dezamagirea pe care Richard Strauss a trait-o la batranete vazand cum tara sa a fost distrusa de un nebun nu a cunoscut limite insa modul in care si-a exprimat-o a fost unul exceptional.

In 1949 , la 85 de ani, Richard Strauss se stinge din viata iar muzica sa intra in uitare pentru aproape doua decenii fiind considerata prea sofisticata si plicticoasa pentru publicul modern. Legaturile sale cu Partidul Nazist , fie ele si fortate, au fost de asemenea condamnate prin interzicerea muzicii sale. Omul care a resuscitat interesul pentru Richard Strauss a fost regizorul american Stanley Kubrick. Kubrick a folosit celebra uvertura a poemului simfonic “Asa Grait-a Zarathustra” , denumita si “Dimineata lui Zarathustra” , ca  generic muzical pentru capodopera sa cinematografica “2001: Odissea Spatiala”. Succesul filmului a readus in prima plan muzica lui Strauss , in zilele noastre faimoasa uvertura purtand supranumele de “Odissea Spatiala”.

http://www.youtube.com/watch?v=cWnmCu3U09w

Ii multumim asadar lui Stanley Kubrick pentru aducerea la lumina a unui titan si desigur, ii multumim lui Richard Strauss pentru faptul ca ne-a aratat ce inseamna sa ridici muzica la rang de arta absoluta.

Pana la sfarsitul lunii toate discurile continand muzica lui Richard Strauss vor beneficia de 10% reducere in cadrul campaniei “Aniversari Muzicale”.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *