Ca și în anii trecuți, respectându-mi propria prescripție: nicio vară fără un autor clasic, n-am lăsat să treacă ultimele săptămâni de vacanță fără să pun mâna pe o capodoperă a literaturii universale. Iar dacă anul trecut, m-am lăsat strivit de 
apăsătoarea atmosferă a romanului Idiotul al lui Dostoievski, anul acesta am căutat să abordez un gen și un autor cu care eram mai puțin familiar. E vorba A.P Cehov și de impresionanta sa colecție de proză scurtă, compilată de Editura Polirom în volumul Logodnica și alte povestiri. Am ales ediția inițială, cartonată care include o selecție mai largă de scrieri, mai degrabă decât decât recenta reeditare în colecția de buzunar Top 10 Plus care este mai săracă în povestiri și nuvele, dar mai… portabilă.
În ciuda faptului că este considerat unul din cei mai mari autori de proză scurtă, Cehov nu și-a dedicat viața în primul rând scrisului, ci și-a însușit mai înainte profesia de medic. Poate și datorită faptului că, de-a-lungul carierei sale, Cehov a abordat literatura fără vise de preamărire, fără să pornească la drum cu ambiții de profesionist al scrisului, ci mai degrabă pentru plăcerea de a-i amuza pe alții, mai târziu pentru a-și întreține familia și poate și pentru a-și sluji micile vanități, lectura sa oferă experiențe cât se poate de diferite. Atmosfera lucrărilor sale, dimensiunea prozelor, cadrul, sursele de inspirație sunt variate. Fie că se petrec în case de la țară, pe baltă, în sala de judecată, în cabinele de teatru, în căruțe, în ospicii, fie că au drept protagoniști mujici, majuri, doctori, birjari, studenți, profesori, soldați, orfani, schițele, povestirile și nuvelele lui Cehov îți lasă amintiri plăcute, stârnesc zâmbete, te amuză în hohote sau îți inspiră o dispoziție melancolică. Suntem așadar departe de cutremurul și gravitatea dostoievskiană, de Rusia eternă și de mizele existențiale. Cu toate acestea, Cehov se dovedește și astăzi un scriitor greu de uitat pentru umorul și sensibilitatea sa.
Prima parte a volumului cuprinde proze scurte în care autorul exploatează, în diferite registre, mai ales comicul de personaj și de situație. Personajele din multe povestiri ale lui Cehov sunt prinse adesea la ananghie, mimează neajutorarea și mai ales moralitatea –după ce pericolul trece însă, ele revin la atitudinile nepăsătoare de dinainte. În aceste scrieri (unele dintre ele se dovedesc a fi pastille umoristice cu accente de fabulă), Cehov atinge cu ironie tipologii și prejudecăți ale epocii: religia și superstițiile sunt surprinse în dimensiunea lor ridicolă în Păcătosul din Toledo, în care un soț își otrăvește nevasta suspectată de vrăjitorie, pentru a-și împăca conștiința de păcătos (este păcat, nu-i așa, să ai legături conjugale cu o vrăjitoare…). Moartea unui slujbaș în care protagonistul Cerveakov comite nesăbuința de a strănuta pe șeful său, în timpul unui spectacol la operă surprinde proporțiile enorme și consecințele fatale ale servilismului. Cameleonul ironizează ipocrizia funcționarilor mărunți: șeful de post care află că un cetățean a fost mușcat de un câine își reevaluează mereu atitudinea – de la justițiar zelos gata să-l pedepsească pe proprietarul animalului devine un împăciuitor umil, când află că patrupedul aparține de fapt unui general din regiune. Sub strajă sau Ultima mohicană sunt satire domestice memorabile, despre bărbați tiranizați de veghea nevestelor înăcrite de căsnicie. Alte proze precum Reguli pentru scriitorii începători sau Chibritul suedez satirizează convențiile scrisului (din păcate, mâncărimea scrisului se dovedeșe de nevindecat), respectiv ale genului polițist (atenția la detalii devine irelevantă când crima se transformă imprevizibil în adulter).
Partea a doua a volumului cuprinde proze cu accente mai sensibile, mai grave, în care umorul se distilează în melodramă și e înlocuit pe alocuri chiar de un aer tragic. Durere evocă experiența unui birjar căruia i-a murit fiul și a cărui confesiune nu o ascultă nimeni. O poveste banală surprinde dezamăgirea și sentimentul de înstrăinare ale unui profesor lipsit de satisfacții profesionale și personale, aflat pe patul de moarte. Stepa, una dintre cele mai celebre și mai frumoase creații ale lui Cehov evocă, prin ochii orfanului Egorușka, ambivalența peisajelor rusești: stepa chinuită de arșiță sălbatică și ceruri despicate, stepa poveștilor în jurul focului, a tâlharilor, a cuțitelor lungi, stepa când fermecătoare, când monotonă. Cea mai zguduitoare și mai filosofică povestire rămâne Salonul numărul 6 , o discuție și o confruntare provocatoare între două atitudini extreme în fața vieții: angajamentul profund și pledoaria pentru recunoașterea și combaterea răului în lume, respectiv nepăsarea, detașarea și consolarea cu ideea morții, a caracterului vremelnic al tuturor experiențelor. Proza care dă și titlul volumului, Logodnica, o poveste cu nuanțe inițiatice, surprinde conflictul dintre două tentații existențiale: cea a certitudinilor stabile, dar anoste și exasperante și cea a viitorului boem, deschis, aventuros dar lipsit de siguranță.
Inegale pe alocuri, fără să aibă o densitate epică antrenantă, populate adesea de personaje caricaturale, prozele lui Cehov reușesc de cele mai multe ori, prin dialoguri și gesturi mai banale sau mai pline de semnificație să dea acea impresie a autenticității vieții (aceasta rămâne provocarea supremă până la urmă pentru orice proză scurtă). Tipologiile parodiate din textele umoristice ale scriitorul rus sunt universale și identificabile și pentru cititorul contemporan, în vreme ce anxietățile și frământările din prozele cu accente mai grave sunt de asemenea recognoscibile transepocal. Poate tocmai de aceea, dincolo de subtilitățile de construcție și preocupările perfecționiste ale autorului , amintite în studiul introductiv al volumului de față, scriitura lui Cehov este cât se poate de atrăgătoare și pentru cititorul de secol XXI, prin naturalețea și spiritul ei pătrunzător.
LOGODNICA. NUVELE SI POVESTIRI – A.P. Cehov- Editura Polirom, 2009
Cartea poate fi comandata online pe www.libris.ro.
