Deși e luna iulie, un moment prielnic pentru concedii și plecări de acasă, Clubul de Lectură de la Librăria Șt.O.Iosif nu a intrat în vacanță, dar a profitat de disponibilitățile mai generoase pentru citit ale vizitatorilor și a propus o invitație la plecare… pe tărâmul ficțiunii, prin discuțiile pe marginea poveștii complexe semnate de Milan Kundera.
Ca întotdeauna, în ultima vineri a lunii, într-o după amiază călduroasă, am găzduit o nouă ediție a CLUBULUI DE LECTURĂ de la Librăria Șt.O.Iosif la care am împărtășit impresii despre primul roman semnat de Milan Kundera, GLUMA (Editura Humanitas, 2013), despre umorul (in)voluntar antrenat de regimurile totalitare dar și de existență în general.
Am deschis evenimentul, amintind despre fuga mea sistematică de creațiile lui Kundera, despre întâlnirea tardivă dar fericită cu un scriitor expresiv, talentat și subtil și despre multiplele etaje de lectură care îl surprind pe cititor: Gluma poate fi privită și ca o poveste inițiatică și ca o critică elaborată a regimului totalitar, al falimentului proiectului de concatenare a vieții private cu viața publică, dar poate fi interpretată și ca o poveste cinică despre ridicolul planurilor individuale și despre lipsa de sens a absolutismelor într-o lume trecătoare, supusă schimbării.
Horia Nilescu a mărturisit că romanul lui Kundera i-a temperat simpatiile stângiste, întemeiate de lecturile lui Sartre sau Zola și că Gluma este un roman care i-a trezit resentimente față de un proiect pe care, măcar la nivel teoretic, îl admira, sugerând că nu atât optimismul (așa cum se menționează pe ilustrata care îl duce la pierzanie pe Ludvik), cât totalitarismul este un opium al maselor în raport cu care ar trebui să ne păstrăm discernământul. Horia a amintit, de asemenea, că, citind romanul lui Kundera, a rămas fascinat de intriga secundară, de povestea lui Jaroslav, muzicianul pasionat care ajunge să viseze la un folclor fabricat pentru o nouă societate. Pe vorbitor l-au mai impresionat și experiențele consemnate de Ludvik, în batalionul disciplinar dar și inspirația lui Kundera de a evita clișeele narative și de a nu oferi o înfruntare finală explicită și eliberatoare între condamnat și judecător.
Virgil Borcan a lecturat o scenă comică din Gluma iar apoi a a conturat, pornind de la observațiile lui Andre Breton semnificația unui lucru amuzant: ceva stârnește râsul, atunci când suprapui o rutină tipic mecanică pe un suport viu – o asemenea definiție pare să fie tipică pentru comicul din romanul lui Kundera dar și pentru comicul amar pe care îl remarcă cititorii în scrierile despre totalirism în general. În ciuda titlului cărții, Glumea rămâne totuși un roman melancolic în care autorul alege să păstreze permanent o distanță față de personaje.
Unii cititori au surprins reușita autorului ceh de a pune cap la cap multe subiecte și situații de viață: viața în armată, violul, moartea, obiceiurile populare, elemente greu de integrat într-un ansamblu coerent. Alți cititori au remarcat sinceritatea și înflăcărarea tinerilor care au susținut, în zorii comunismului regimul care s-a instalat sub Cortina de Fier în țările din centrul și estul Europei, chiar dacă, așa cum s-a mai întâmplat de-a-lungul istoriei, revoluția a ajuns să își devoreze, în cele din urmă, odraslele.
Lectura lui Kundera s-a dovedit un pretext oportun pentru a explora amintiri despre absurditățile regimului comunist din România – s-au amintit anecdote, povești despre rezistența din munți, despre imaginea lui Ceaușescu și despre obtuzitatea securiștilor și s-a amintit despre bucuria gravă, entuziasmul obligatoriu evocat și în romanul lui Kundera, față de construcția socialistă.
În aroma ceaiurilor de vară, răcorindu-ne într-o după amiază de vară sufocantă (dar totuși nu atât de sufocantă ca în povestea scriitorului de origine cehoslovacă), am încheiat încă o ediție a Clubului de Lectură. Ne revedem în luna august!
