deyastrulPoate dacă ar fi să ne gândim la o experiență istorică, la un eveniment punctual, deopotrivă fascinant și înficoșător care să sintetizeze capacitatea noastră creativă și, în același timp, limitele și vulnerabilitățile noastre umane, un eveniment marcant, concludent pentru spiritul secolului XX, fără îndoială că dezastrul de la Cernobâl ar fi un candidat redutabil în acest sens. Iar asta pentru că accidentul de la centrala atomo-electrică sovietică, din 1986, a fost momentul care ne-a făcut să trăim o apocalipsă miniaturală de care oamenii erau întru totul responsabili, fără răzbunări biblice divine, fără hazard cosmic. Potențialul distructiv al neglijenței și consecințele cursei de a atinge supremația tehnologică (un deziderat absolut al războiului rece)  au fost dezvăluite în acea explozie de la reactorul numărul patru.

În același timp, dezastrul de la Cernobâl a marcat finalul unei epoci, a scos la iveală epuizarea URSS, a catalizat încheierea confruntării ideologice și militare întinse pe aproape 50 de ani: dincolo de impactul simbolic, al eșecului și vulnerabilităților sistemului rus, lucrările de limitare a dezastrului și întregul plan de acțiune  al autorităților sovietice (care, pentru prima oară au cerut sprijin internațional) au costat, după spusele lui Mihail Gorbaciov, nu mai puțin de 18 miliarde de ruble (echivalentul a 18 miliarde de dolari), fapt care a dus la adâncirea crizei economice din URSS. Dar același dezastru a generat o mobilizare fără precedent, a stimulat creativitatea unor mari echipe de specialiști care s-au întâlnit, pentru prima oară, cu o lume pe care, deși o anticipau mereu în confruntarea militară (a armelor atomice), nu au știut cum să o gestioneze în realitate vreodată: lumea invadată de radiații. O lume care a deschis porțile spre un nou tip de război, cu un inamic invizibil care atacă silențios și proiectează consecințe fatale de-a lungul a zeci de ani. Cernobâl, Zona, Pripiatul sunt spații inospitaliere, spații în care pur și simplu viața nu are alt tunel de ieșire decât cel al metamorfozelor monstruoase.

Este exact lumea în care distopiile SF, fanteziile cele mai îndepărtate metafizic se actualizează într-o proximitate înfricoșător  de plauzibilă, într-o formă care ne provoacă ideea de spațiu, timp și comunitate (cuplurile de noțiuni corelative precum ai noștri-ai voștri, aproape-departe, fundamentale în orice situație de urgență își pierd tensiunea conceptuală, când vine vorba de radiații) . Este lumea reconstruită de Svetlana Aleksievici în volumul de mărturisiri ale supraviețuitorilor dezastrului de la Cernobâl, culese și prelucrate sub forma unui monolog lung, pe mai multe voci, toate vorbind despre această cutie a Pandorei care ne-a presat să ne revizuim atitudinea față de tehnologie, istorie și catastrofe în general. Cernobâlul, de la câteva ore de la accidentul din 1986 este un loc în care copacii se usucă vizibil, de la un moment la altul, un loc în care se vede un fum albăstrui pe cer iar bălțile de după ploaie adună o apă galbenă. Este locul în care totul este otrăvit, de la vegetație, pământ, atmosferă, în care nu există spațiu de refugiu și mijloc de salvare în afara fugii (iar ceea ce e cel mai înspăimântător este că totul pare neschimbat, invazia inamicului invizibil este atât de inaparentă simțurilor).  Soldați trimiși să oprească radiația cu lopata, pompieri care au ajuns primii la locul incendiului, mineri care au săpat tunelul sub centrală, locuitori evacuați, ingineri, chimiști (din echipele de așa ziși lichidatori, adică câțiva din sutele de mii de oameni aduși de autorități să conserve extinderea dezastrului), fotografi, copii toți își povestesc experiențele cu acest eveniment care i-a marcat pe viață. Invalizii își amintesc cum au fost chemați să curețe grafitul cu mături de nuiele, cum au dezgropat și îngropat pământul contaminat (având la purtător dozimetre de jucărie),  soțiile pompierilor își amintesc cum au dezlipit pielea și oasele din trupurile suferinde ale celor căzuți la datorie și cum au dat naștere la copii malformați, echipele de lichidare vorbesc despre contrabanda cu produse și lipsa de informare (premeditată de autorități, pentru a grăbi lucrările și mobilizarea), despre mitologia zonei (despre pisicile cu trei cozi, bicicliștii care adorm pe jos și se trezesc fără mușchi de la picioare), vânătorii își amintesc de execuția animalelor (ucid tot ce mișcă), copiii își amintesc cum realitatea amenințătoare a morții e integrată în jocuri (stau așezați în rând pentru cimitir). Sunt oamenii de la Cernobâl, cei care au devenit, din oameni obișnuiți, o adevărată sumă de curiozități și exponate – omul iradiat, generația tulburată (un corespondent inegal și mult mai sinistru al generației pierdute întoarse din război). Sunt oamenii care au pus Bielorusia pe harta mondială (Bielorusia a fost unul dintre statele care au avut și au cel mai mult de suferit din cauza răspândirii norului radioactiv , printr-o calamitate ecologică ce a crescut astronomic incidența cancerelor și mortalității infantile).

Cernobâl – locul în care a sărit în aer nu doar o centrală, ci un sistem de valori, locul în care omul s-a dovedit a fi erou dar și un propovăduitor al apocalipsei, locul care a rămas abandonat, până astăzi, ca o amintire a unui păcat pe care consecințele acțiunilor noastre nu ne lasă să îl uităm.  Au trecut aproape 30 de ani de la dezastrul ecologic, tehnologic și ideologic de la centrala atomo-electrică de la Cernobâl, adică exact limita de timp pentru care a fost construit sarcofagul ce îmbracă reactorul numărul 4. Astăzi, o nouă carcasă de izolare a reactorului este încă în lucru, există proiecte de reavalorificare (măcar agricolă) a Zonei. Cicatrizarea dezastrului de la Cernobâl  este foarte lentă și regenerarea este bântuită încă de ecoul radioactiv. Ceea ce, în mod paradoxal, s-ar putea să fie destul de sănătos… măcar pentru memoria colectivă.

DEZASTRUL DE LA CERNOBÂL – Svetlana Aleksievici – Editura Corint, 2015

Cartea poate fi comandata online pe www.libris.ro.

 

 

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *