Sunteti curiosi sa aflati cum arata biblioteca unui scriitor? Cate volume contine? Care este cartea, din biblioteca personala pe care o indrageşte cel mai mult? Sunteti curios sa aflati ce carti si-au propus scriitorii romani sa citeasca in perioada urmatoare? Va doriti sa aveti in biblioteca proprie carti cu autograful autorului?
Incepand din 01.02.2013, Libris propune proiectul Lumea cartilor din perspectiva scriitorului, proiect care aduce mai aproape de public cei mai importanti scriitori romani ai momentului. In luna IULIE din 2016, scriitorul care isi dezvaluie relatia sa cu lectura si biblioteca personala este… RUXANDRA CESEREANU!
LIBRIS.RO: Sunteţi bibliofil? Cum arată biblioteca dumneavoastră? Câte volume conţine? Care este cea mai valoroasă carte pe care o aveţi în bibliotecă? Care este cartea, din biblioteca personală, pe care o îndrăgiţi cel mai mult? De ce?
RUXANDRA CESEREANU: Sunt bibliofil, întrucât cu siguranță nu sunt bibliofob. Biblioteca mea este și a lui Corin Braga. Pe lângă cea de acasă (cu vreo 5000 de volume), mai avem o bibliotecă personală la facultate. Apoi mai am biblioteca părinților mei (din care mai împrumut cărți și care are tot vreo 5000 de volume).
LIBRIS.RO: Cât timp alocaţi zilnic lecturii? Ce vă place să citiţi? Ce cărţi v-aţi propus să citiţi în perioada următoare?
RUXANDRA CESEREANU: Citesc în fiecare zi. Uneori, lucruri din obligație academică, alteori, de plăcere. Iar alteori recitesc cu frenezie. Cartea contează, nu genul. Autorul contează, nu genul. În vacanța de vară sper să ajung să citesc romanul-cărțoi al lui Roberto Bolano (2666).
LIBRIS.RO: Volumul Imaginarul violent al românilor pe care l-ați publicat la Editura Humanitas sondează registrele limbajului violent, specifice mentalului românesc, mai ales în secolul XX. Campaniile electorale dar și presa apelează și astăzi, îngrijorător de mult, la violență lingvistică, în detrimentul argumentațiilor și dezbaterilor oneste. De ce credeți că publicul este atât de sensibil și astăzi la asemenea abordări? E ceva ce ține de puterea imaginarului violent sau e ceva ce ține mentalul românesc?
RUXANDRA CESEREANU: Reiau ceva ce am spus chiar în cartea invocată aici. Defularea lingvistică din postcomunism a fost o urmare firească, la nivel emoţional, după căderea regimului comunist în care funcţionase legea cenzurii şi faimoasa limbă de lemn. Explozia verbală de după decembrie 1989 putea fi, de aceea, înţeleasă prin metafora nou-născutului care învaţă să vorbească. Această violenţă lingvistică descătuşată, instaurată după căderea comunismului, a devenit, la un moment dat, încălcătoare de tabú-uri, promovînd derapaje verbale mai mult sau mai puţin intenţionate. Cea mai vizibilă a fost tendinţa de sexualizare a limbajului. În campaniile electorale desfășurate de-a lungul anilor și care au fost dure, violenţa lingvistică a ţinut şi de o teatralitate ce implica rivalitatea incorectă, reglarea de conturi, supravieţuirea după legea junglei etc. Nu în ultimul rînd, anumite segmente din mass-media au promova o violenţă lingvistică în sens comercial, pentru a seduce subliminal publicul (într-o captatio benevolentiae de tip morbid-insidios, să spunem).
LIBRIS.RO: Din experiența dumneavoastră de scriitor dar și de cadru didactic, putem vorbi astăzi de un dezinteres pronunțat al tinerilor pentru istorie și literatură? Ce le putem transmite tinerilor care nu citesc, şi nu numai tinerilor, pentru a-i face să prindă drag de carte, de lectură?
RUXANDRA CESEREANU: Iată ce le-aș spune celor tineri, dacă aș fi sigură că ar avea urechi de auzit fără să se plictisească. Mi-a plăcut întotdeauna sfătoşenia cărţilor pe care le-am citit. Nu pentru presupusa înţelepciune a acestor sfaturi, ci pentru epicitatea lor. Căci în sfătoşenie există întotdeauna şi o poveste. Iar povestea este cea care face viața bună pe lumea aceasta: ea este cea care hrăneşte, înminunează, defulează sau, dimpotrivă, urgiseşte, culpabilizează, umileşte etc. În ce mă priveşte, am preferat, desigur, întotdeauna, componenta benefică a sfaturilor cu poveşti: nu răul şi maleficiile care li se întâmplau unora şi altora (dacă nu comiteau cutare lucru), ci felul în care personajele găseau până la urmă cum să iasă din criză. Omul este o făptură în veşnică criză (şi nu doar în criză efemeră, aşa cum eronat se crede), astfel încât sfaturile (epice) îi sunt ca apa şi aerul. Iar eu aceasta cred că fac poveştile și cărțile (inclusiv de poezie, nu doar de proză): sublimează criza. A se înţelege prin criză stări precum: singurătatea, spaima de moarte, disperarea, scârba existenţială, dezamăgirea etc. Criza înseamnă nevroză pusă pe tapet, expusă, livrată public. Acul ei de cojoc, al nevrozei vreau să spun, ar putea fi găsit în cărţi, prin lectură. Cartea şi lectura sunt o formă de euthanasie obligatorie, dar nu ca să murim mai repede, ci ca să trăim mai intens, mai adânc şi mai în consens cu noi înşine. Îndrăznesc să cred că ştiu exact ce spun.
LIBRIS.RO: Ați publicat proză, poezie, eseu, cărți semnate în cheie realistă, dar și volume experimentale, scrise chiar și la patru mâini precum Submarinul iertat (alături de Andrei Codrescu) sau Ținutul celălalt (alături de Marius Conkan). Este ceva atipic pentru un scriitor cu o pregătire istorică solidă să dezvolte afinități pentru zona lirică și experimentală?
RUXANDRA CESEREANU: Sunt filolog și am terminat Facultatea de Litere. Nu sunt istoric. Formația mea este una eminamente literară. Interesul pentru istorie, psihoistorie și analize mentalitare a survenit datorită nașterii și formării, în postcomunism, a unei ample bibilioteci despre lumea concentraționară (memorii de închisoare, jurnale etc.). Dar prima și ultima mea dragoste este literatura. Dincolo de activitatea mea eseistică și academică (rațională, lucidă, tenace), sunt și am fost mai ales poetă și prozatoare. Activitatea mea academică este una (este dificilă și pretențioasă), iar scrisul meu (literatura) este altceva. Scrisul face parte din sângele meu, din carnea mea (scrisul ține de inimă, ca să zic așa), în vreme ce profesia mea de dascăl – mă provoacă și stimulează cerebral, mă ține în funcțiunea realității. Experimentele amintite cu cei doi autori pomeniți (Andrei Codrescu și Marius Conkan) m-au făcut să accept pe viu ideea de alteritate și totodată de comuniune în literatură, între scriitori.
LIBRIS.RO: În volumul Un singur cer deasupra lor scrieți despre morți, trădări, despre realitatea tristă a comunismului. Este singura modalitate legitimă și asumată în care se poate vorbi despre comunism? Registrul nostalgic sau comic riscă să eclipseze periculos o realitate istorică?
RUXANDRA CESEREANU: Istoria regimului comunist românesc a fost una aspră și crudă. Tonul meu auctorial din romanul Un singur cer deasupra lor este, de aceea, unul grav. Deși aș prefera un alt termen, acela de melancolic și, eventual, sceptic. Nu gravitatea caracterizează romanul meu, ci tristețea. Este o carte (așa cum ați spus deja) despre vieți, morți și trădări, văzute și narate de aproape și de la distanță. Dar nu lipsesc excepțiile: există un capitol conceput în mod special astfel, despre doi tineri iubiți care au parte de prima lor noapte de dragoste. Este unul din capitolele cu miză fericită din roman. De asemenea, nu lipsesc din această frescă ingrediente precum ironia și umorul (chiar dacă sunt rare, totuși). Registrul nostalgic ori cel comic în proza contemporană nu au cum să eclipseze realitatea dură a comunismului. Dar e dreptul oricărui scriitor să conceapă ce tip de literatură dorește să comită și să emită. Eu am scris acest roman-frescă. Alții au dreptul să scrie altfel despre comunism. Democrația exact acest lucru înseamnă.
LIBRIS.RO: Pentru cititorii care încă nu v-au descoperit, ce le puteţi spune pentru a-i determina sa vă lectureze cărţile? Cum o recomandă Ruxandra Cesereanu pe Ruxandra Cesereanu?
RUXANDRA CESEREANU: Cărțile mele sunt eu. Nu am cum să mă recomand altfel ca scriitor decât prin cărți. Iar dintre ultimele mele cărți le-aș spune eventualilor doritori să citească romanele Angelus și Un singur cer deasupra lor; precum și cartea de poezie California (pe Someș).
LIBRIS.RO: Sunteți specialistă în cercetarea universului concentraționar. Care sunt, în opinia dumneavoastră, cele mai bune romane scrise în România despre experiența comunistă?
RUXANDRA CESEREANU: I-aș aminti pe I. D. Sârbu cu romanul Adio, Europa!; pe Paul Goma cu romanul Patimile dupa Pitești; pe Herta Muller cu romanul Astăzi mai bine nu m-aș fi întâlnit cu mine însămi; apoi pe Radu Pavel Gheo cu romanul Noapte bună, copii. Și ar mai fi. Dar tot aici s-ar cuveni să intre, deși nu este vorba de romane, ci de proză realistă autobiografică, adică memorialistică de detenție prin autori precum Ion Ioanid, Adriana Georgescu, Lena Constante, Anița Nandriș-Cudla, N. Steinhardt.
LIBRIS.RO: Ce autori români aveți în bibliotecă? Ce autori români vă place să citiți?
RUXANDRA CESEREANU: Mulți. Am citit mulți autori români și voi mai tot citi.
LIBRIS.RO: Dacă nu aţi scrie, cum altfel v-aţi elibera de “chemarea muzelor”?
RUXANDRA CESEREANU: Prin șamanism. Dar a trecut vremea ca să pot face așa ceva. Mi-a trecut timpul șamanic.
Interviu realizat de Loredana Tudor si Sever Gulea, pentru www.libris.ro.
