Chiar dacă fEstivalului de cArte și Muzică a luat sfârșit, Libris Brasov continuă seria  de evenimente culturale. Vremea frumoasă de afară inspiră oamenii și, în special, artiștii, îndeamnând   la trăiri frumoase de iubire și reverii. În librăria noastră a sosit, în pași de debut, artistul Gabi Rotaru. Brașovenii care frecventează nunți, botezuri și petreceri private cu siguranță că s-au intersectat, măcar o dată, cu Gabi Rotaru care i-a încântat cu programul său de muzică populară. Cu toate acestea, motivul întâlnirii noastre cu Gabi Rotaru a fost lansarea unui album de muzica ușoară intitulat „Dor De Vis”.Anumite piese de pe acest album au fost interpretate de către artist, creând interludii muzicale între discursurile invitațiilor.

Evenimentul a fost deschis prin  anunțarea publicului că acesta album reprezintă discul de debut al artistului Gabi Rotaru, de origine brașoveană. Deși și-a făcut un nume cântând muzică populară, Gabi Rotaru a avut întotdeauna o sensibilitate aparte pentru muzica ușoară, în special pentru cea nostalgică și melancolică. De asemenea, de reținut este că toată muzica și toate textele de pe acest album, „Dor De Vis”, îi aparțin 100% artistului.

Lansare cd Dor de vis - Gabi Totaru
Horia Nilescu, Director Multimedia&Evenimente

Invitata specială a artistului a fost îndrăgita interpretă de muzică populară Ioana Bozga. Aceasta a povestit cum s-a intersectat de multe cu Gabi Rotaru în cadrul unor  evenimente, însă niciodată nu au purtat o discuție în adevăratul sens al cuvântului. Într-o zi, dintr-o pură coincidență, s-au întâlnit în centrul orașului și au băut o cafea împreună. Acolo, doamna Bozga l-a încurajat pe Gabi Rotaru să lanseze un album muzical, considerând că ar fi păcat ca vocea sa să nu fie auzită de mai mulți oameni. Restul e istorie. Poate că viitorul îl vor scrie împreună pe un disc muzical cântat în duet de către cei doi artiști, din care publicul privilegiat a avut ocazia să asculte la sfârșitul evenimentului.

La finalul evenimentului, Gabi Rotaru – copleșit de emoții – a ținut să aducă mulțumiri tuturor celor implicați, în realizarea acestui disc, în special soției sale care l-a sprijinit și l-a înțeles – în viața nebună specifică unui artist, fiind conștientă că cea mai importantă parte în această evoluție este înțelegerea de către cel de lângă tine. Artistul a mai menționat că acest disc, „Dor De Vis”, este împlinirea unui vis vechi din copilărie, cu ajutorul căruia să aibă ocazia de a împărtăși trăirile sale cu publicul larg. Artistul s-a axat, în special, pe piese de dragoste considerând că iubirea este un sentiment care are puterea de a duce laolaltă oameni din toate colțurile lumii.

A fost o după-amiază minunată în compania unor romanțe pline de parfumul iubirii.

Articol realizat de Horia Nilescu pentru Librăria Șt. O. Iosif.

One Response

  1. Un artist deosebit,am avut plăcerea de a ne întâlni și de al asculta…să ne traesti Gabi Rotaru și să ne încânte în continuare Felicitări pt marea ta realizare…

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *