Februarie este luna în care celebrăm iubirea, prin gesturile, declarațiile, cadourile care exprimă sentimentele noastre față de cei dragi. Vă propunem să celebrați dragostea și prin lectură, printr-un roman care ne va aminti de potențialul de transformare personală pe care iubirea îl poate inspira.

Doi tineri rătăciți în labirintul unor vieți sufocante, prinși între slujbe insipide, plictiseală existențială, comodități rutinate și depresive descoperă, în situații banale felul în care o invitație la cină și un plic cu bani de renovare a locuinței pot conduce spre o călătorie amuzantă și plină de surprize a căutării unei vieți mai plină de sens, o viață mai bună.
Vă așteptăm în Salonul Șt. O. Iosif VINERI, 3.03.2017, începând cu ora 18, la o nouă ediție a Clubului de Lectură, pentru a schimba impresii pe marginea romanului O VIAȚĂ MAI BUNĂ (Editura Polirom, 2017), semnat de autoarea bestsellerurilor O iubeam și Împreună, Anna Gavalda. Volumul este disponibil cu 20% reducere la Librăria Șt. O. Iosif Brașov.
Articol realizat de Sever Gulea.
