Bonobo si ateul - Frans de Waal
Bonobo si ateul – Frans de Waal

În una dintre cele mai mari dispute ideologice care a s-a amplificat, în diverse forme și cu argumente tot mai complexe, aceea dintre creaționiști și atei (în general adepți ai evoluționismului), o dispută oarecum a surzilor, Frans de Waal, un cercetător experimentat al comportamentului animal propune o poziție oarecum bizară, aparent reconciliantă: putem să asumăm evoluționismul și să trasăm rădăcinile și formele mai primitive ale trăsăturior pretins distinct umane (empatia, capacitățile prosociale și morale) în ordinea lanțului evolutiv, dar fără să falimentăm și să eliminăm brutal religia din peisajul organizării noastre sociale (măcar pentru beneficiile pragmatice, pentru felul în care valorifică și ghidează trăsăturile noastre evoluate din lumea animală, așa cum puține alte corespondente au reușit să o facă).

După secole în care mulți gânditori au operat în paradigma moralității de tip top-down (adică de sus în jos, asumând ideea că pulsiunile animalice sunt temperate, educate și cenzurate prin intermediul moralei și a rațiunii), Frans de Waal răstoarnă această paradigmă cu una de tip bottom-up conform căreia controlul rațional și morala sunt posibile în virtutea unor fundamente bio-emoționale înnăscute, moștenite de altfel, pe linie evolutivă de la alte specii. Așadar, sugestia lui Frans de Waal este cel puțin interesantă: putem să ne privim ca fiind în conflict cu latura noastră neîmblânzită și pulsională sau putem să schimbăm unghiul abordării și să apreciem că  acea capacitate a noastră de a fi morali și sociali se bazează tocmai pe o serie de intuiții morale dezvoltate în structurile cerebrale mai primitive și regăsite de altfel și în lumea vie.

Volumul lui de Waal, o colecție în care se amestecă (de cele mai multe ori omogen), argumentația, experimentul și reflecția  vine în întâmpinarea celei mai răspândite prejudecăți în ceea ce privește moralitatea: teoria moralității de fațadă, conform căreia oamenii sunt esențialmente răi și egoiști iar moralitatea lor este doar un simulacru ipocrit, util în obținerea unor avantaje sociale.

Altruismul, conform acestei perspective este cvasiimposibil (întotdeauna vom găsi justificări egoiste pentru el) sau este  un rezultat accidental, poate chiar greșit al evoluției. Frans de Waal, prin studiile făcute pe cimpanzei și maimuțe bonobo vine să  ne amintească faptul că altruismul este prezent și în lumea animală: cimpanzeii bătrâni joacă rolul unor arbitri în dispute care nu îi privesc, sunt dispuși să crească chiar și pui adoptivi.  Tocmai de aceea altruismul nu pare să fie o chestiune de calcul și nu trebuie să implice durere și sacrificiu, de Waal propunând grija maternă drept prototip al altruismului (prototip ignorat, tocmai pentru că e plăcut iar noi  ne așteptăm ca altruismul să implice mereu renunțare și suferință). Ne vine firesc să îi îngrijim pe ceilalți, așa cum se întâmplă și în lumea animală.

De Waal își desfășoară argumentația pe două paliere: unul logic-eseistic care critică ateismul militant, evidențiind failibilitatea științifică pe care ateii par să o ignore (și știința, la fel ca religia, suferă de înclinația spre a-și căuta propriile confirmări ale așteptărilor pe care le are și suferă de un atașament față de autoritate). Al doilea palier,  mai provocatoar și interesant pe care îl explorează de Waal în sprijinul laturii hedoniste a altruismului și în sprijinul fundamentării intuitiv-emoționale a moralității se construiește din experimentele desfășurate cu maimuțele bonobo, o specie adesea ignorată de cercetători (consideră de Waal), tocmai pentru că rezultatele experimentale au fost cel mai adesea problematice pentru un anumit trend de gândire în lumea științifică (care încă plasa granițe ferme între specia umană și specia animală). Bonobo sunt maimuțe organizate în structuri matriarhale, care fac mult sex (sexul are mai mult decât o funcție reproductivă, ci și una socială).

Așa cum sugerează de Waal în experimentele prezentate, animalele dau dovadă de generozitate, se ajută în depășirea obstacolelor (chiar și când nu au aparent nimic de câștigat pe termen scurt), au așadar capacități emaptice de a relaționa (ceea ce fundamentează ideea că empatia nu este rezultatul unui proces cogntivi, ci unul automat spontan, pe baza neuronilor oglindă, care susțin sincronizarea fizică și sufletească inconștientă). Animalele au capacitatea de a-și controla comportamentele (maimuțele respectă ierarhia de grup, chiar și când au șansa să își satisfacă foamea și instinctul sexual). De ce? Moralitatea primitivă și în lumea animală are ca scop promovarea bunăstării de grup, ea nu neagă interesul personal ci doar îl limitează în promovarea cooperării.

De Waal vorbește de două niveluri ale moralității care ne leagă de fapt evolutiv de animale: primul, pe deplin comun omului și altor specii de animale, cel al empatiei care privește reacțiile emoționale primitive față de ceilalți și cel de-al doilea, cel al grijii pentru comunitate (prin care acționăm în vederea binelui comunitar, ceea ce ne ajută în cele din urmă să ne dezvoltăm în armonie cu ceilalți). Și acest al doilea nivel este schițat în lumea animală ( de exemplu femelele din grupurile de cimpanzei intervin adesea pentru a dezarma masculii care caută să se lupte).

Concluzia lui de Waal este că moralitatea este compatibilă cu evoluția, că nu este împotriva firii noastre ci că își are originea chiar în lumea animală pe care o utilizăm adesea ca termen comparativ brutal când vrem să scoatem în evidență egoismul și violența semenilor. Prețuim legăturile sociale și dezvoltăm comportamente în consecință tocmai pentru că am evoluat să înțelegem importanța relațiilor (în această direcție morala precede de fapt religia, însă legile morale postulate de religii vin în sprijinul acestui fond moral înnăscut). Pe de altă parte de Waal promovează toleranța față de religie, de pe pozițiile unui umanism-non religios, intoleranța reprezentând un obstacol în calea construirii unei societăți mai bune, pornind tocmai de la abilitățilșe noastre umane naturale (religia este, în fond, un element al identității noastre culturale, un element creat esențial de care ne vom elibera pașnic, în timp, dacă va fi cazul).

Bonobo și ateul – Frans de WaalEditura Humanitas, 2018

Recenzie realizată de Sever Gulea.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *