Desfătările și mâhnirile muncii – Alain de Botton

Desfatarile si mahnirile muncii - Alain de BottonDin vremuri imemoriale oamenii își petrec probabil cea mai mare parte a vieții prestând o activitate când adulată, când detestată, anume munca. Stimulativă pentru inteligență, densă în specificități, capabilă să ne inspire dar și să ne înstrăineze și să ne epuizeze, munca pare deopotrivă un rău necesar și un generator de sens, o activitate pe care o facem pur și simplu, care ne preocupă prin conținuturile sale și prin provocările pe care le ridică dar asupra căreia reflectăm mai puțin. Într-un volum original tradus în limba romana la Editura Vellant, Alain de Botton oferă , așa cum singur recunoaște, un adevărat cântec de slavă muncii, desfătărilor și mâhnirilor pe care ni le aduce în societatea contemporană.

Aplecându-se asupra câtorva slujbe și domenii de activitate aparent banale și autoexplicative, Alain de Botton se folosește și de această dată de cotidian pentru a oglindi și recupera reflecții interesante despre natura umană și despre nevoile noastre universale. O plimbare pe cheiul unui port atrage după sine o meditație surprinzătoare pe marginea raportului cu tehnologia. Marile mașinării din port, toate ansamblurile mecanizate care desfășoară operațiuni misterioase trec adesea neobservate (deși sunt și astăzi diverse comunități care fac trainspotting sau boatspotting, documentarea traseelor și deplasărilor unor vehicule fără nicio miză) ar putea să ne inspire recunoștință pentru răbdarea și inteligența constructorilor. Devotamentul și entuziasmul observatorilor care urmăresc cargobotouri imense (care, prin faptul că sosesc sau pleacă în toate colțurile lumii, stimulându-ne un oarecare romantism al promisiunii vieții ce ne-ar aștepta într-o destinație îndepărtată) ar putea fi legat de spiritul călătorilor premoderni care, atunci când ajungeau pe un nou tărâm erau la fel de interesați de grânare, apeducte, observarea muncii celorlalți precum suntem noi de muzee și picturi atunci când ajungem într-o capitală europeană. Din plimbarea în zona cargourilor, Alain de Botton desprinde această lecție a extinderii fascinației artistice și spre marile repere industriale – o preocupare pentru inteligența și creativitatea invențiilor imense care să ne inspire o mirare tăcută și satisfăcută, o formă de a prețui activitățile profesionale (bine orientate pragmatic), dincolo de beneficiul material pe care îl aduc.

Logistica oferă și ea prilejuri de meditație legate de raportul pe care îl stabilim cu lucrurile pe care le folosim zi de zi. Dacă în urmă cu câteva secole cunoșteam originea lucrurilor care ne înconjurau (știam cum se creșteau animalele, cum se fabrica o masă sau o bucată de cărămidă) astăzi obiectele care ne sunt la îndemână sunt complet detașate de noi în ceea ce privește înțelegerea venirii lor pe lume. Îmbogățirea practică a adus cu sine, așa cum sugerează de Botton, o sărăcire a imaginației, pe care o putem compensa însă, măcar ocazional, dacă suntem curioși să intrăm în lumea științei aprovizionării, cu antrepozitele ei imense, cu nopțile dense în activitate (care ar putea echivala cu trezirea din somn a unui copil ce își aude părinții pregătind micul dejun dincolo de ușă, o conștientizare a efortului care stă la baza ordinii diurne), cu timpii esențiali (suntem admirabili și ridicoli prin felul în care ne potrivim pornirile și inteligența pentru a ne supune exigențelor de supraviețuire a unei căpșuni adusă din cealaltă parte a globului), cu liniile imense de transport (care ne pot oferi o stare de calm, fiind o dovadă a faptului că suntem singura specie care și-a înfrânt neliniștitoarea și cronofaga presiune a căutării hranei). O vizită în lumea producției de biscuiți îl face pe de Botton să reflecteze asupra importanței diviziunii muncii și a complexității pe care a atins-o în lumea contemporană. Dacă în vremea dominației catolice, munca nobilă se rezuma la prestațiile puse în slujba lui Dumnezeu, protestanții au reabilitat valoarea fiecărei sarcini zilnice pe care o întreprindem (smerenia, înțelepciunea pot fi exersate și în prăvălie, nu doar în biserică, mântuirea poate fi consolidată prin activitățile de zi cu zi nu doar în mănăstire). Chiar și cele mai banale munci și-au câștigat demnitatea astfel încât, ulterior, a fost posibil saltul spre societatea complex divizată. Apropiindu-ne astăzi de o  utopie paretiană (adică una inspirată de viziunea economistului italian Vilfredo Pareto care aprecia necesitatea specializărilor pentru o productivitate mai mare), de pildă într-o fabrică de biscuiți în care conceperea unui nou biscuit atrage efortul mai multor departamente (inclusiv a inginerilor responsabili doar de viteza unui motor pe linia de glazurare), apare însă probabilitatea golirii de sens a activității prestate (mai ales când apreciem sensul după impactul asupra binelui colectiv pe care îl produce o activitate). Tocmai de aceea, pentru că nu pare prea nobil să fii responsabil de forma unui biscuti, companiile au căutat să proiecteze idealuri și nume tot mai pretențioase pentru activitățile așa zis mărunte. Și, de asemenea, au promovat consilierea profesională, un alt domeniu asupra căruia se apleacă de Botton (care vizitează și însoțește un asemenea consilier într-o zi obișnuită de lucru). Odată ce perioada iluministă a găsit în căsnicie și muncă o sursă de plăcere (de la filosofia aristotelică în care există o incompatibilitate între satisfacția adevărată a vieții dată de plăcerile nobile și presiunea slujbei care ne deformează psihologic s-a ajuns la filosofia creștină în care suferințele munciie erau esențiale pentru a răscumpăra păcatul originar), oamenii  au căutat mai apoi să-și caute în aceste sfere împlinirea. Perspectiva contemporană ne hrănește cu garanții că oricine poate descoperi fericirea prin muncă și iubire, că eșecul este greu tolerabil, ocultând că descoperirea vocației arareori reprerzintă o revelație care să livreze un sens o dată pentru totdeauna și că exercițiile motivaționale (care dau frâu liber, într-o primă instanță, vocilor disperării, acelor glasuri interioare care ne predispun să eșuăm) se adresează de fapt unor nevoi nu neapărat sofisticate, ci mai degrabă arhaice ale personalității noastre.

O vizită la baza de lansare a unui satelit TV în Guyana franceză oferă prilejuri de reflecție despre caracterul colectiv al invențiilor contemporane sofisticate. Departe de vremurile romantice în care un singur gânditor genial livra o descoperire ce supraviețuia peste veacuri, astăzi oportunitatea gloriei personale a devenit desuetă, atâta timp cât complexitatea chiar și a unui satelit de mici dimensiuni implică un mare efort colectiv  și este dovada faptului că, în zilele noastre, progresul științific chiar dacă mai puțin dens în culori romanești este totuși independent de variabile imprevizibile (precum dispoziția unei soții sau o infecție pulmonară contactată de inventatorul genial). Punând față în față două perspective asupra lumii, cea a indienilor din Guyana franceză (în care omul nu poate exercita direct influențe asupra naturii, fiind nevoit să apeleze la bunăvoința zeităților) și cea a inginerilor satelitului (pentru care universul poate fi stăpânit prin raționamente), Alain de Botton ajunge însă la o situație paradoxală, în momentul în care e martor la lansarea în spațiu a satelitului: o fascinație aproape religioasă pentru acel moment al decolării – o mașină făcută de om pare să fie capabilă să inspire un extaz aproape religios, sursa sublimului (acel amestec de teamă cu respect și semerenie) a devenit un ansamblu de circuite, în vreme ce natura a devenit demnă de milă (prin dezechilibrele pe care tot noi le-am creat). În epoca premodernă oamenii găseau liniște sufletească în realizarea vremelniciei propriilor invenții în comparație cu universul imens și splendid. Astăzi suntem mai puțin smeriți în fața naturii și, poate de aceea, mai invidioși, mai aroganți, mai angoasați de faptul că nu mai avem un depozitar al venerației noastre în afara realizărilor semenilor geniali.

Stephen Taylor este un pictor necunoscut britanic care pictează scene de natură, un artist pe care de Botton îl urmărește în activitatea sa zilnică. Un pictor oprește timpul în loc, are un simț al răspunderii pentru o reprezentare, primește sfaturi tehnice de la maeștri chiar și după 500 de ani și face un efort imens de empatie și imaginație pentru a înțelege natura, singurul bun pe care noi nu l-am creat. Picturile funcționează  ca niște panouri publicitare care nu promovează însă mărci ci caută să ne revendice atenția asupra unor detalii precum: semnificația naturii, complexitatea regnurilor etc – într-un sens mai larg, arta este și astăzi acea activitate care ne dirijează gândurile în direcții importante dar trecute cu vederea, fiind capabile să imortalizeze ceea ce este trecător.

Stâlpii de electricitate și liniile de înaltă tensiune, obiecte detestate în toate fotografiile de vacanță pe care le facem sunt obiecte ale pasiunii pentru un inginer alături de care Alain de Botton face o excursie întinsă pe două zile. Pornind de la ingineria electrică, autorul evaluează pozitiv eleganța și precizia limbajului matematic (pentru care nu avem un echivalent în comunicarea propriilor stări interioare) dar și felul bizar în care tehnologiile noi cad în uitare și chiar ajung să fie marginalizate, odată ce au devenit la îndemână. Contabilitatea, un alt domeniu calificat drept birocratic și plictisitor reprezintă o ocazie de a medita pe marginea vieții de birou. Contabilii alcătuiesc o profesie modernă și nu au ambiții de a fi recunoscuți de străini sau de a li se consmena părerile de viitor. Ei lucrează în birouri, spațiile unde ne trăim finalul libertății dar și finalul dubiilor și încordării. În birouri funcționează politici aspre de condamnare a hărțuirii sexuale, dar nu doar pentru a proteja angajașții ci chiar rațiunea de a fi a firmei. Reprimarea sexuală pare să fie utilă pentru creșterea productivității doar că are consecințe nefirești (e caracteristic eroticului să triumfe acolo unde e interzis, așa cum s-a întâmplat în secolele postmedievale în mănăstiri). Ele scot de fapt la iveală un adevăr nedorit, al faptului că e mai interesant să faci sex decât să muncești.

Antreprenoriatul pare să fie o activitate inspirată de impresia că ordinea actuală a lumii e un indicativ laș al potențialului pe care fiecare dintre noi îl are (absența unui obiect neintrat pe piață e o dovadă a conformismului și lipsei de imaginație globale). Antreprenoriatul presupune o sinteză între imaginație și realitate (vizita lui de Botton la un Târg al Inventatorilor aduce în lumină bizarerii precum batonul de chipsuri sau cada cu fante demontabile). Probabilitatea de a atinge însă succesul este mică în acest domeniu: din 2000 de planuri , se investește doar în 10 dintre care 4 dau faliment. Dincolo de exagerarea posibilităților și de semnul egal pe care îl punem adesea între viața obișnuită (fără ambiții antreprenoriale) și medicoritate sau chiar ratare, este ceva eroic în speranța și îndrăzneala inspirată de antreprenoriat – ne sugerează latura noastră îndărătnică, faptul că preferăm exaltarea plictiselii.

Vizita din ultimul capitol din cartea lui de Botton în cimitirele de avioane din deșertul Mojave este prilejul reflecțiilor finale , al contemplării puterii distructive a timpului. Tocmai confruntarea cu sfârșitul invențiilor noastre îl face pe de Botton să își încheie lucrarea într-o notă optimistă. Munca, o activitate care ne ocupă atât de mult timp ne face, prin natura ei să o luăm în serios, ne face să distrugem simțul proporției, al conștientizării fragilității și caracterului nostru trecător. Departe de a fi o iluzie inoportună, munca este în esență creatoarea unei miopii existențiale necesare, un soi de filtru care ne ancorează în prezent ca punct culminant al istoriei, care ne face să ne privim drept centrul universului și ne protejează măcar parțial de angoasele existențiale ale caracterului nostru muritor și absurd. Munca face posibilă angajarea noastră serioasă pe drumul spre cele mai mărețe și impresionante rezultate pentru specie, dacă nu pentru individ și este probabil una dintre puținele dimensiuni în care astăzi, poate mai mult ca niciodată, putem construi un sens personal.

Desfătările și mâhnirile munciiAlain de BottonEditura Vellant, 2017

Articol realizat de Sever Gulea.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *