Regândirea infidelității – Esther Perel

Regandirea infidelitatii - Esther PerelInfidelitatea este unul dintre fenomenele universale și longevive care traversează istoria umanității. Indiferent de secol, de continent, de societate, de epocă, infidelitatea amoroasă a fost este și probabil va fi prezentă cât va dura specia umană.

Semnificația și pragurile de toleranță au variat, e adevărat, în funcție de standardele culturale. Cert este, așa cum sugerează și Esther Perel (un terapeut cu experiență în consilierea cuplurilor, care a fost prezentă recent și în România), într-un volum provocator tradus și publicat la Editura Curtea Veche, că oamenii se vor poziționa cel mai adesea extrem, pe poziții de partizanat, când vine vorba de adulter, fie pro fie contra.

Raportând la standardele uzuale și facile monogame problema nu pare atât de complicată: adulterul este expresia unei disfuncționalități relaționale, bărbații înșală din plictiseală și teamă de intimitate, femeile înșală din singurătate și dorință de intimitate, fidelitatea este o expresie a maturității realiste iar divorțul după adulter este mai important pentru stima de sine decât iertarea.

Dincolo de aceste observații care ar putea părea familiare oricui, Esther Perel ne invită, în volumul ei,  să explorăm  mai nuanțat și mai în detaliu acest fenomen, valorificând o vastă experiență acumulată, după ce a asistat terapeutic nenumărate cupluri care au trecut prin situații mai simple sau mai complicate de infidelitate.

Așa cum remarcă autoarea încă din primul capitol nu e ușor să definești infidelitatea. Pe de o parte, e greu să aduni date statistice convingătoare (când vine vorba de sex sau adulter oamenii obișnuiesc să mintă, iar stereotipiile de gen amplifică și ele această problemă). Pe de altă parte astăzi, mult mai puțin decât în trecut standardele definiției ne aparțin, nu mai sunt delegate clar unor autorități legitime (precum Biserica). Nu în ultimul rând tehnologia care ne pune la dispoziție permanent oportunități noi și creative de a ne focusa atenția și pe altcineva decât pe partenerul nostru de viață inaugurează noi capitole dificile de definiție. Perel construiește totuși un cadru operațional cât mai cuprinzător alcătuit din trei elemente: secretul (un adulter trăiește în umbra unei relații, e asumat ca interzis și, tocmai prin încălcarea regulilor sporește încărcătura erotică și dă senzația de autonomie și control), alchimia sexuală (înțelegând aici orice practică, fie că presupune interacțiune fizică directă sau nu, care stârnește dorința), intimitatea emoțională (fie că vorbim de relații care par că ne fac să transcendem sau de flirturi recreaționale, acest tip de intimitate poate presupune un tip de apropiere emoțională considerată incorectă).

De ce apare totuși adulterul și de ce este atât de frecvent? Înainte de a da răspunsuri facile, Perel ne propune, într-un alt capitol să înțelegem evoluția parteneriatelor umane până în prezent. Dacă în trecut căsătoria era mai degrabă o alianță economică (care împărțea negociabil, uneori mai neproblematic decât azi, spațiul iubirii al adulterului), cu o misiune clară bazată pe roluri definite, inegalitate între sexe, un garant pentru descendența patrimonială care presupunea sacrificii și o inițiere ritualică în viața de adult, trecând prin curentul romantic și, mai apoi prin loviturile ideologice succesive ale secolului al XX-lea, căsătoria a devenit un cadru întemeiat pe iubire, pe sex, pe intimitate. Partenerul pe termen lung pe care îl alegem a devenit de fapt un destinatar suprainvestit cu exigențe tot mai înalte iar căsnicia a devenit un loc în care am reunit toate dorințele noastre contradictorii (nu doar cele fizice, psihologice dar și cele spirituale). Astfel, ne așteptăm într-o căsătorie să ne ofere siguranță, copii, stabilitate economică dar ne așteptăm să fim iubiți necondiționat, să devenim confidenți absoluți și să avem parte de relații sexuale excelente. Și toate astea, așa cum sugerează Perel, ni le dorim pe termen tot mai lung, pe măsură ce speranța de viață crește. Căsătoria a devenit de fapt un adevărat Olimp la care ajungem tot mai greu. Pe lângă creșterea standardelor, pe lângă ambiția de a reuni tot mai multe exigențe contradictorii, suntem, pe de altă parte vulnerabilizați de consumerismul romantic (dorința de noutate permanentă cultivată în capitalism, care face perisabile obiectele, orientată asupra relațiilor umane care ne face să experimentăm o tiranie a posibilităților și ne transmite în subtext că trebuie întotdeauna să ne satisfacem dorințele, pentru că, desigur, merităm).

Astăzi infidelitatea pare, așadar, să-și fi găsit două mari surse de alimentare: ușurința cu care ne simțim frustrați într-o relație de cuplu și disponibilitatea exponențială a găsirii unui alt partener, adesea la un click distanță. Totuși, când infidelitatea se produce ea generează un adevărat șoc, așa cum ilustrează Esther Perel printr-o mulțime de cazuri. Abia după faza de șoc poate urma ceea ce autoarea numește o etapă a căutării sensului (a explorării fenomenului în sine) și mai apoi cea a găsirii unei viziuni (a stabili viitorul cuplului).  De ce este însă atât de dureroasă infidelitatea? Esther Perel caută răspunsuri interesante: ea ar putea fi un atentat la adresa memoriei trecutului, un furt de poveste (un istoric asupra căruia ne credeam stăpâni și care avea sens în lumina angajamentului asumat se destramă dintr-o dată), poate chiar un atac la propria noastră identitate (în momentul în care suntem înșelați pierdem acea vrajă a unicității și pășim în aparenta lumina  a insuficienței, ne amintim faptul că nici măcar într-un parteneriat amoros nu putem fi mereu câștigători, așa cum ne-am dori). Tocmai din cauza acestei experiențe intense, Perel ilustează cum partenerul care a înșelat trebuie să asculte răbdător durerea celui care a fost înșelat (și, pe cât posibil, să facă trecerea de al rușine la vinovăție, adică la o reacție empatică de deschidere care, la rândul ei, să fac posibile gesturile reparatorii).

Încercând un fel de anatomie a durerii adulterului, Esther Perel inventariază o mulțime de interogații și aspecte generatoare de suferință: de la suspiciunea inițială (care ne dă un aer paranoic și ne împinge chiar să întindem capcane partenerului), la secrete și bârfe (cel înșelat ajunge adesea să îi mintă pe cei apropiați pentru a evita dezaprobarea sau compătimirea), la un posibil moment de vulnerabilitate (cum este un adulter într-o sarcină) și până la duplicitatea care orchestrează planificarea minciunilor.  Adulterul ne stimulează reacții primare și, uneori, impulsive, sub presiunea geloziei și a dorinței de răzbunare. Dar ele pot fi văzute într-o dublă ipostază: pozitivă și negativă  Chiar dacă astazi gelozia pare incorectă politic, ea pare și un demon greu de exorcizat (născut dintr-un paradox al posesivității: iubirea implică o dorință de posesie dar controlând partenerul ajungem să pervertim ideea de iubire). Pe de altă parte, gelozia e un fenomen universal (programat genetic adaptativ, dar și gestionat cultural) și poate avea și o valență pozitivă, poate genera o infuzie de erotism într-o relație în care dorința a murit. Chiar și dorințele de răzbunare pot avea valoare terapeutică (pe de o parte ea dezvăluie profunzimea durerii, pe de altă parte ele pot fi o cale de a explora tipul de durere generat: o rană relațională sau doar o rană narcisică și, implicit, pot canaliza identificarea unor ritualuri de restabilire a dreptății în interiorul cuplului – exemplele oferite de Perel în acest sens sunt uimitoare și, uneori, contraintuitive).

O altă provocare ridicată de adulter este dezvăluirea sa. Dacă secretul este un element central al infidelității (care oferă satisfacții particulare), totuși intimitatea în accepțiune modernă ridică la fileu provocarea de a dezvălui complet, de a accesa adevărul ca expresie a perfecțiunii morale. La acest capitol diferențele culturale își spun încă cuvântul: ce și cât să spunem poate fi validat de valorile pe care le îmbrățișăm. Sunt cupluri care nu vor să tulbure o anumită unitate familială prețuită, sunt altele pentru care cel mai mare afront este acela de a nu ști. Pe de altă parte,  chiar și atunci când alegem să dezvăluim dialogul între parteneri poate fi ghidat constructiv sau distructiv, prin cele două tipuri de întrebări identificate de Perel: întrebările de tip detectiv (centrate pe faptic și care mai degrabă amplifică rana) și cele de tip investigație (centrate pe motivație și semnificația infidelității).

Printre cele mai interesante capitole sunt cele care explorează motivația adulterului. Dincolo de prejudecata cea mai răspândită, a disfuncționalității de cuplu, așa cum sugerează Perel și oamenii fericiți sunt infideli: caută un nou sine (dincolo de sinele casnic, uneori sufocant), caută dintr-o tentație de a încălca reguli (înttodeauna un obstacol face urmărirea unui obiectiv mult mai excitantă), caută viețile pe care nu le-au trăit (angajarea în povești alternative, o răzbunare pe posibilitățile abandonate, în liceu sau în tinerețe).  Dincolo de puterea distructivă, adulterul poate fi și un antidot pentru o stare precară existențială pe care o traversăm, poate fi un adaos pentru o stabilitate pe care nu vrem să o sfidăm în căsnicie cu dorința de aventură, poate fi o trezire la viață (în mod special Esther Perel prezintă pe larg cazul unei femei care caută în adulter marca unei autonomii pe care nu poate trăi acasă copleșită de grijile casnice). Infidelitatea poate fi și o poartă spre înțelegerea dimensiunii emoționale masculine. Trecând peste ideea facilă că bărbații își externalizează ușor viața sexuală în afara cuplului (bărbații vor doar sex, nu-i așa?), Esther Perel urmărește mecanismul disocierii iubire-dorință (situația unui bărbat care nu mai poate avea erecție în cuplu, ci doar cu amante), confuzia generată de masculinitatea tensionată între performanță sexuală, tandrețe și comunicare, pentru a evoca vulnerabilitățile masculine compensate de adulter: pornografia, prostituatele, aventurile de ocazie sunt de fapt promisiuni de apărarea față de vulnerabilitatea resimțită de bărbații contemporani, o vulnerabilitate mai degrabă emoțională: de la teama de a fi respins, a fi neputincios, a fi incapabil de seducție.

Deși e considerată cea mai mare trădare în cuplurile de peste ocean, uneori infidelitatea este mai degrabă o reacție la alte trădări (nu neapărat sexuale) comise de parteneri: de la partenerii tirani (care te fac să te simți lipsit de importanță), la partenerii care refuză intimitatea și chiar apropierea sexuală.

Ultimul capitol explorat de Esther Perel abordează urmările adulterului. Pornind de la premisa transformării ideii de monogamie în societatea contemporană și analizând alternativele (monogamia nu mai e înțeleasă strict într-un cadru de exclusivitate sexuală, ci devine mai degrabă o proiecție spectrală: putem fi mai mult sau mai puțin monogami), de la nonomonogamie, noua monogamie sau poliamor, autoarea pune în discuție noile tipuri de parteneriate capabile să reconcilieze starea contradictorie pe care concepția cuplului clasic, suprainvestit ajunge să o proiecteze. Noile aranjamente, chiar dacă nu sunt momentan pentru toți și sunt privite chiar cu suspiciune de mulți, sunt forme prin care oamenii acceptă să atace paradoxurile pe care le simt intens: siguranță-aventură, stabilitate-noutate și sunt forme prin care, spre deosebire de mișcările anilor 60, standardul monogam nu e pe deplin eliminat ci doar resemnificat, într-un cadru cu reguli mai laxe (nici în acest caz adulterul nu este eliminat ca amenințare, atâta timp cât, oriunde există reguli va exista o tentație de a le depăși). În cele din urmă, după experiența unui adulter dezondământul nu e obligatoriu să fie unul distructiv. Unii aleg să se despartă, dar divorțul sau despărțirea nu sunt consecințe necesare. Chiar și atunci când ruptura este inevitabilă, Esther Perel ne oferă lecții ilustrative de caracterul demn pe care ea poate să-l îmbrace (așa cum sugerează terapeuta, ar trebui să ne invetăm ritualuri de despărțire, așa cum avem ritualuri de căsătorie). Pe de altă parte sunt și multe căsnicii care supraviețuiesc infidelității: căsnicii cu oameni care rămân suferinzi (pentru care adulterul va fi mereu o gaură neagră care îi va chinui), care devin constructori (nu șterg cu buretele cele întâmplate, dar se concentrează pe punctele tari ale relației lor) sau chiar exploratori (cei pentru care adulterul devine un catalizator pentru transformarea cuplului, aprofundarea comunicării și reaprinderea dorinței).

La finalul acestei lecturi de tip carusel, poate nu atât de densă în răspunsuri ultime dar densă în problematizări și interogații, Esther Perel își atinge obiectivul: acela de a ne face să reflectăm, nuanțat și empatic asupra unui fenomen care ne vulnerabilizează pe toți. E vorba de un fenomen prin care, la fel ca prin întrebările socratice care paralizau interlocutorul în dialogurile platoniciene înainte de a deschide calea spre cunoaștere autentică, putem pătrunde, e drept, într-o manieră inconfortabilă dar esențială, spre zona celor mai importante și provocatoare întrebări legate de relațiile interumane.

REGANDIREA INFIDELITATII – Esther Perel – Editura Curtea Veche, 2019

Articol realizat de Sever Gulea.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *