Flux. Psihologia fericirii – Mihaly Csikszentmihalyi

Flux. Psihologia fericirii - Mihaly CsikszentmihalyiFericirea rămâne un concept problematic. Este ceva cunoscut a fi dezirabil (poate cel mai dezirabil lucru dintre toate) dar care stârnește controverse atunci când încercăm să înțelegem în ce ar putea consta ea. După sute de ani de dispute filosofico-religioase, fericirea a intrat și în câmpul de cercetare al biologiei și psihologiei. Astăzi trăim mai mult, avem confort material, acces la cultură dar patologiile psihiatrice sunt în creștere, semn al dezechilibrului sau măcar al sentimentului de irosire,de plictiseală. Poate de aceea ar trebui să avem în vedere o perspectivă mai operațională, pragmatică, așa cum propune Mihaly Csikszentmihaly în celebrul său volum publicat la începutul anilor 90, intitulat Flux.  Premisa de la care plecăm presupune renunțarea la o serie de prejudecăți cultivate poate în ficțiune și imaginarul colectiv și abordarea unei perspective mai degrabă cognitiviste: fericirea nu apare pe neașteptate, nu e rezultatul norocului, nu se cumpără, nu depinde de evenimentele exterioare, ci de felul în care interpretăm lumea. Fericirea nu e ceva ce se dă, nu este o stare perpetuă,  ci este rezultatul unui efort susținut,  cultivat,  nu este un obiectiv principal de urmărit ci mai degrabă un efect al unui anumit tip de experiențe.  Aceste experiențe sunt numite de autor experiențe optimale.

Imaginați-vă că jucați o partidă de tenis în care sunteți extrem de concentrat, în care adversarul este pe măsura competențelor dumneavoastră, în care seturile se prelungesc, precizia cu care loviți mingea se repetă cu fiecare atingere a rachetei, în care brațul, antebrațul și mâna sunt perfect coordonate pentru a veni în întâmpinarea serviciului primit. Sau imaginați-vă că sunteți implicat într-un proiect provocator în activitatea profesională și ați avut o idee bună, găsind și mijloacele prin care să o implementați, sincronizându-vă foarte bine cu colegii care au părut să rezoneze în etape esențiale. În asemenea momente nu mai băgați de seamă cum au trecut orele. În asemenea momente vă simțiți complet absorbit în activitatea care se optimizează cu fiecare acțiune, pierdeți noțiunea timpului iar la final simțiți o epuizare plăcută, o senzație de triumf și de îmbogățire interioară. Asta înseamnă că tocmai ați trecut printr-o experiență optimală.

Cadrul în care Mihaly Csikszentmihaly își proiectează construcția teoretică este cel al înfruntării dintre ordine și dezordine. Într-un univers haotic, care nu a fost creat pentru confortul nostru, dens în evenimente ostile, violente, indiferente, un haos pe care prea puțin putem să-l schimbăm, mintea umană este un instrument minuscul prin care oamenii caută să-și atingă scopuri, să potrivească resurse cu obiective și să întreprindă secvențe de acțiuni, cu alte cuvinte cu ajutorul conștiinței suntem capabil să obținem ordine și senzație de control. Fie că am proiectat scuturi culturale cu mituri și credințe, fie că ne-am cultivat educația, asumând instrucțiunile genetice și sociale, toate acestea au fost, printre altele, eforturi de a ne proteja de imprevizibil, necunoscut și incontrolabil.

În acest orizont al înfruntării dintre entropie și ordine, Mihaly Csikszentmihaly definește conștiința apelând la repere din teoria informației. În acest sens, prin conștiință obținem  stări în care informația mentală este ordonată intenționat (intențiile mențin ordinea, organizează ierarhii și scopuri pentru diversele evenimente mentale conștiente care ne traversează mintea și fac asta cu ajutorul atenției, o resursă limitată). Experiența optimală sau experiența de flux este așadar o stare de ordine deplină în conștiință, o stare în care entropia (sau negentropia), adicaă informațiile contradictorii/distractibile de la intențiile propuse sunt reduse la minim. Care sunt caracteristicile unei experiențe optimale  și de ce sunt ele importante? Importanța e dată de faptul că experiențele optimale (sau autotelice, trăite pentru ele însele) sunt capabile să ne livreze bucurie (cel mai înalt nivel de satisfacție care, prin repetiție ne pot livra starea de fericire). Autorul distinge bucuria de plăcere (ceva ce rezultă din stimulare fără efort, un fel de răspuns fiziologic la repararea homeostaziei organismului, prin somn sau mâncare de pildă). Caracteristicile unei experiențe optimale (care poate fi trăită de oricine, în orice context, indiferent de educație, de vârstă sau de tipul de activitate) care e capabilă sa aducă bucurie sunt: implică o activitate stimulativă care solicită aptitudinile noastre, în timpul ei acțiunea și atenția sunt complet absorbite de un anume obiectiv, implică un scop clar și un feedback imediat (care transmite mesajul constant că toate resursele sunt mobilizate spre atingerea scopului), implică un grad de concentrare (orice informație irelevantă, internă sau externă e lăsată de o parte, nu mai băgăm de seamă nici că ne e foame, nici că ne-au amorțit picioarele, nici că vecinul a dat muzica prea tare), implică senzația de control, atrage o pierdere a conștiinței de sine și o alterare a percepției timpului. Aceste elemente asamblează experiența trăită la un nivel autotelic (adică activități pe care le practicăm de dragul lor – un chirurg pasionat își va practica meseria chiar dacă ar fi plătit mai bine în altă specialitate, pentru că operațiile pe care le practică sunt experiențe autotelice). Experiențele autotelice conform lui Mihaly Csikszentmihaly ne ridică viața la un alt nivel, ne apropie de fapt de fericire.

În următoarea parte a volumului autorul examinează condițiile în care putem avea experiențe autotelice iar ele sunt numeroase. De la sporturi și jocuri (activități menite, prin regulile care dezvoltă competitivitatea și noile abilități) la religie (ritualurile cele mai vechi sunt menite să creeze o anumită ordine mentală), la cultură (am putea să construim și o scală a caracterului benefic al societăților – o societate este cu atât mai bună cu cât indivizii au mai mult acces la experiențe concordante cu scopurile lor prin care pot trăi experiențe autotelice), chiar și situațiile limită (cei pierduți în Antarctica sau supraviețuitorii lagărelor au reușit să trăiască experiențe autotelice, transformând condițiile grele și aparent copleșitoare în obiective controlabile). Mihaly Cszikszentmihaly identifică de asemenea și trăsăturile unei personalități autotelice, o personalitate care reușește să păstreze un echilibru în gestionarea stimulilor. Extremele de spectru (adică extremele care au dificultăți mari de a accede o astfel de experiență sunt următoarele): personalitatea psihotică sau cei care suferă de deficit de atenție (aceste personalități suprainclud stimuli irelevanți, sunt atenți la prea mulți stimuli în același timp, nu pot focaliza corespunzător), respectiv personalitățiile egocentrate, cu conștiință de sine intensă (cum sunt obsesiv-compulsivii) care sunt prea atenți, prea rigizi, prea încordați ca să poată să se mobilizeze constructiv spre atingerea unui scop. Un mare impact asupra personalităților cu potențial autotelic o are influența familială (autorul oferă și coordonatele pe care o familie ar putea să le susțină pentru a asigura premisele pentru o personalitate autotelică).

În ultimele capitole, Mihaly Cszkiszentmihaly explorează variabilitatea surselor prin care putem atinge experiențele autotelice. Una dintre ele pornește de la posibilitățile oferite de corpul nostru, activitatea fizică (care se pretează la setarea unui obiectiv, măsurarea și mărirea mizelor), fie că e vorba de sport, dans, sex sau yoga, fie că e vorba de cultivarea privirii (educarea ochilor), de ascultatul muzicii (de la nivelul senzorial până la cel analitic), fie că e vorba de gust. Starea de flux se poate trăi și prin elemente simbolice, prin lectură (mult mai bună decât televiziunea, atâta timp cât ne angrenează într-un exercițiu de concentrare și imaginație), prin jocuri de memorie și hobbyuri (fie că e vorba de știință, istorie, filosofie, de poezie sau de proză, sau de filosofie), prin muncă (indiferent de tipul activității, chiar și cele mai rutinate activități, precum cele ale unui măcelar pot să ne pregătească premisele pentru dezvoltarea unor noi aptitudini), prin socializare  (după ce am experimentat singurătatea care ne permite o organizare psihică complexă) – pentru a menține premisele unor asemenea experiențe în familii sau relație este nevoie de efort (de a căuta noi obiective și de a modifica rutine). Toate aceste experiențe ne prilejuiesc cultivarea unui eu autotelic: un eu care transformă amenințările în provocări, care stabilește scopuri concrete și se imersează în ele, îmbogățindu-se mereu la final. Pornind de la aceste experiențe aparent izolate, putem să construim o viață plină de sens, centrată pe proiecte în care ne angajăm cu hotărâre (fie că ele țin de spațiul personal sau sau de cel profesional), o viață în care ne regândim felul în care ne desfășurăm activitățile și ne îmbunătățim personalitatea pentru a construi premisele pentru un număr cât mai mare de experiențe de tip flux.

Unul dintre cele mai interesante aspecte identificate de Mihaly Csikszentmihaly se referă la analiza vieții profesionale. În acest sens, munca pare cadrul cel mai oportun în care putem dezvolta experiențe de tip autotelic, conform studiilor pe care le-a făcut profesorul american. Cu toate acestea, se dezvăluie un paradox: chiar dacă oamenii raportează experiențe de tip flux mai frecvent la muncă decât în timpul liber (și, este de înțeles, atâta timp cât activitatea profesională oferă un cadru structurat pentru focalizarea atenției și provocări în care să ne antrenăm competențele), oamenii tot raportează, la final, că ar prefera să petreacă mai mult timp acasă (acolo unde au libertatea să-și organizeze timpul liber singuri, deși adesea o fac într-o manieră mult mai puțin provocatoare, mult mai pasivă, fără să ajungă să trăiască neapărat stări de flux). Comoditatea și pasivitatea (cultivate mai ales în activități lipsite de provocări precum uitatul la televizor sau petrecerea timpului în activități care ne solicită puțin) oferă, pe termen scurt, satisfacția eliberării și relaxării, însă pe termen lung conduc la plictiseală și plafonare (aspect surprins de Csikszentmihaly ca fiind simptomatic pentru societatea contemporană).

Meritul volumului lui Mihaly Csikszentmihaly este că operaționalizează psihologic fericirea, o extrage din sferele abstracte, conceptuale, etico-filosofice sau religioase și o așază într-o zonă pragmatică, chiar cuantificabilă, creionând și contextele în care o putem atinge. Concluzia este, parțial contraintuitivă: fericirea, înțeleasă ca experiență de tip flux are caracter universal, însă este mai degrabă un epifenomen care nu survine într-o stare de relaxare și detașare deplină, ci este un rezultat atins la capătul unui efort particular (în care competențele se întâlnesc proporțional cu provocările), al unor contexte solicitante, în care avem de înfruntat dificultăți disconforturi. Doar că, odată angrenat în flux, toate aceste neajunsuri inițiale, aparent descurajante, ajung să devină pur și simplu irelevante, atâta timp cât senzația noastră de control este deplină. Fericirea este așadar, rodul oamenilor activi, constructori și nu doar beneficiari ai ordinii în univers.

FLUX. PSIHOLOGIA FERICRII – Mihaly Csikszentmihaly – Editura Publica, 2015

Articol realizat de Sever Gulea.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *