Alec Blenche: „Eu scriu cărți pentru copii, nu pentru mine. Mereu intenția mea a fost să ajut copiii. ”

Începând din 01.02.2013, Libris propune proiectul Lumea cărților din perspectiva scriitorului, proiect care aduce mai aproape de public cei mai importanți scriitori români ai momentului. În luna DECEMBRIE din 2020, scriitorul lunii este… ALEC BLENCHE!

Alec Blenche: „Eu scriu cărți pentru copii, nu pentru mine. Mereu intenția mea a fost să ajut copiii. ”

LIBRIS: Ai studii în Drept, pedagogie muzicală, nutriție și o experiență tot mai consistentă în ceea ce privește scrisul cărților. Sunt toate acestea o expresie a căutării unei vocații sau a faptului că ești o persoană curioasă și orientată spre multiple activități? Este vreun proiect, vreo activitate în care te regăsești cel mai mult?

ALEC BLENCHE: Multă vreme mi-am căutat locul. La 33 de ani făceam o a doua facultate în speranța de a-mi liniști sufletul care tânjea după împlinire. Însă nimic nu m-a împlinit mai mult decât șansa de a fi printre copii. Cel mai mult mă regăsesc în lumea lor, aici mă simt cel mai bine. Sunt cel mai fericit atunci când simt că munca mea este apreciată și că este de folos copiilor.

LIBRIS: Ai început să scrii pentru a ajunge mai repede la inima copiilor, prin povești, în cadrul unui proiect de voluntariat în Constanța. De atunci ai devenit unul dintre cei mai populari autori de cărți pentru copii din România. A fost o surpriză să îți descoperi acest talent? Ai mai avut încercări literare înainte?

ALEC BLENCHE: Nu am avut nici un gând de a ajunge autor. Aveam acest potențial, eram conștient de el însă îl consideram comun, era ceva ce mă gândeam ca oricine poate face și poate că mult mai bine decât mine. Așa că surpriza a venit atunci când am realizat ca nu era chiar așa…

LIBRIS: Profilul editorial al cărților pentru copii a explodat în ultimii ani și în România, de la cărți scrise de autohtoni și până la traduceri. De ce crezi că volumele tale au devenit atât de populare? Prin ce crezi că se disting?

ALEC BLENCHE: Eu scriu cărți pentru copii nu pentru mine. Mereu intenția mea a fost să ajut copiii. Am înțeles atunci când făceam proiectul de voluntariat că limba lor are trei elemente de baza : povestea, muzica și joaca. Așa că mi-am format stilul să corespunda acestui limbaj.

Cărțile mele au poveste, au muzică și au joacă, sunt distractive. Apoi, fiecare carte de-a mea, fie că este scrisă pentru 2-5 ani sau pentru 5+ are o învățătură. Broderia este importantă, literatura este importantă însă pentru mine cel mai important lucru este mesajul.

Poveștile sunt de când lumea și ele au fost mereu un vehicul de a duce mai departe anumite mesaje, învățăminte. Acest lucru i-a încântat nu numai pe copii dar și pe adulți, care au găsit în cărțile mele unelte utile în educație. Tot mai mulți părinți au început să recomande cărțile și tot mai mulți educatori au început să le folosească in clasele lor. Iar eu nu pot sa fiu decât extrem de recunoscător pentru toate aceste lucruri.

LIBRIS: Pledezi pentru o filosofie de viață centrată pe respect și iubire față de tot ceea ce este viu, ceea ce transpare și în opțiunile alimentare dar și în poveștile pe care le scrii, în care eviți cruzimea și violența. Binele și răul sunt concepte corelative. În basmele clasice pare crucial pentru o narațiune să aibă un adversar, un obstacol, un personaj înspăimântător care să dea sens triumfului binelui. Reușești să scrii fără un antagonist? Este Țara Nevirtuților un exemplu de scriere cu blândețe despre aspecte negative?

ALEC BLENCHE: Este greu de spus ce este bine și ce este rău, aș spune mai degrabă că binele și răul sunt mai mult relative decât corelative. Din ceva aparent rău se poate naște mereu ceva bun și din ceva aparent bun se poate naște ceva rău. Știu că este mult mai greu să scrii în afara cadrului. Mi-ar fi fost mult mai ușor să creez tensiunea între bine și rău. Am ales însă să le arăt copiilor că singurul lucru care poate fi o piedică în drumul lor sunt ei înșiși.

Alec Blenche: „Eu scriu cărți pentru copii, nu pentru mine. Mereu intenția mea a fost să ajut copiii. ”

Poveștile mele sunt despre a îmblânzi frica prin iubire, despre a depăși momentele grele învățând din greșeli, găsind sens în orice se întâmplă chiar dacă pe moment nimic nu face sens. Dintr-o luptă, un război, o răzbunare nu câștigă nimeni, mereu vor fi victime colaterale. Sigura înfruntare care merită efortul este cu noi înșine.

LIBRIS: Sunt copiii de azi diferiți față de atâtea alte generații în preferințele de lectură? De pildă, i-ai mai citit fiicei tale basme clasice?

ALEC BLENCHE: Pot spune că fiecare generație este diferită de cea precedentă, se numește evoluție. Daca nu ar fi așa, am avea o mare problemă. Și cu cât vom evolua mai mult pe plan spiritual cu atât mai mult copiii noștri vor dezvolta mai multe trăiri spirituale : compasiune, milă, iubire, respect, generozitate… Din acest motiv consider că povești precum : „Capra cu trei iezi” sau altele ce conțin cruzime, agresivitate, suferință nu mai rezonează cu aceste generații de copii. Așa că și poveștile trebuie să evolueze.

LIBRIS: Cum l-ai prezenta pe Erus, unui copil care încă nu l-a descoperit?

ALEC BLENCHE: Erus este idealul pentru orice copil. Un prinț care pleacă într-o călătorie fantastică pentru a salva lumea. Ce copil nu își dorește să poată face așa ceva? Când copiii mă întreabă ce vârstă are Erus, eu îi întreb ce vârstă au ei. Și daca îmi răspund ca au 5 ani le spun că și Erus are la fel. Dacă îmi răspund ca au 8 ani le răspund ca si Erus are la fel. Scopul meu a fost ca fiecare copil să se simtă important, special și că poate face o diferență. Pentru ca așa și este.

Erus si Valea Recunostintei - Alec Blenche

LIBRIS: Ai publicat multe cărți, unele au devenit chiar serii, de pildă Erus sau Pisoiul Jup. Când și cum îți decizi continuările? Inspirația apare spontan, cultivi exercițiul scrisului disciplinat? Ți s-a întâmplat să înveți și tu ceva de la personajele tale?

ALEC BLENCHE: Cuvântul inspirație în sine vine de la in spirit. Daca trăiești în spirit vei fi inspirat. Nu sunt și nici nu voi putea fi vreodată un scriitor mecanic, muncitor, calculat. Pe mine nu m-a învățat nimeni să scriu, o fac instinctiv. Nu îmi fac planuri dinainte, nu îmi desenez schițe, nu mă gândesc ca trebuie să fac asta și aia. Pur și simplu mă așez la birou și scriu. De multe ori simt că ce apare pe hârtie vine nu de la mine ci prin mine și că sunt doar un canal prin care curge scriitura. Și pentru asta sunt extrem de recunoscător.

Mereu am ceva de învățat de la personajele mele și scrisul în sine pentru mine este ca o terapie. În ce privește seriile simt de la bun început când personajele au nevoie de mai mult spațiu. 

LIBRIS: Ești de părere că cel mai bine îi apropiem pe cei mici de lectură prin exemplu personal, fie citindu-le lor povești de la vârste fragede, fie dându-le ocazia să ne vadă citind. Ce cărți ai mai citit în ultima vreme?

ALEC BLENCHE: Absolut. Sunt de părere ca orice obicei sănătos dar și mai puțin sănătos se deprinde în primul rând prin exemplul personal. Un alt lucru de care trebuie avut grijă este să nu forțăm copiii să citească. Fiecare copil are ceasul lui intern după care crește și se dezvoltă. Când ceasul va suna ora corectă pentru citit, dacă exemplele pozitive sunt în jurul său, el va citi de la sine putere și va iubi cu adevărat acest lucru.

După părerea mea, fiecare casă ar trebui sa aibă nu numai o biblioteca plină de tot fel de cărți fascinante dar și un spațiu special dedicat cititului. Un loc plăcut unde să te poți relaxa, să poți bea un ceai și să stai atât timp cât ai nevoie.

În ultimii ani am citit foarte multe cărți de dezvoltare personală. Așa mi-a dictat ceasul intern și asta am făcut. În rest o carte mi-a plăcut foarte mult : „Lumea Sofiei”, publicata la editura Univers.

LIBRIS: Mesajele ajung ușor la copii prin povești și imaginație. Tot mai multe cercetări ne sugerează că suntem ființe născocitoare în esența noastră, că și adulții navighează prin lume într-o manieră narativă (poveștile sunt peste tot în jurul nostru: de la conversații, artă, vise, reclame etc). Te-ai gândit vreodată la povești de alimentație sănătoasă sau de schimbarea stilului de viață pentru adulți?

ALEC BLENCHE: Chiar se face că acum o lună am terminat prima mea carte pentru adulți. Cartea se numește „Trezeste” și este o carte ce cuprinde experiența vieții mele din ultimii 10 ani. Sper să iasă pe piață anul viitor și să fie primită la fel de bine precum cărțile pentru copii.

LIBRIS: Trei cărți pe care ți-ai fi dorit să le primești în copilărie sau  care simți că te-au marcat în viață?

ALEC BLENCHE:

Interviu realizat de Sever Gulea pentru Libris.ro.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *