Mintea. O scurta introducere în filosofia minții – J. Searle

Cei mai mulți dintre noi au auzit de Rene Descartes, filosoful de origine franceză cunoscut pentru dictonul Gândesc, deci exist și pentru abordarea sa a îndoielii metodice. Dincolo de moștenirea lui imensă în domeniul epistemologiei (teoria cunoașterii), Descartes rămâne și astăzi relevant pentru o altă problemă filosofică veche și încă actuală,  ce suscită interesul dincolo de granițele filosofiei: problema raportului dintre minte și corp. Care este relația dintre minte/suflet și creier? Această întrebare deschide de fapt mai multe interogații cu greutate privitoare la libertate, identitate și felul în care înțelegem realitatea.

Mintea. O scurta introducere în filosofia minții - J. Searle

Descartes a răspuns simplu și totuși problematic în teoria sa care va deveni clasică pentru domeniul filosofiei minții, sub numele de dualism cartezian: avem o natură duală, suntem deopotrivă res extensa (materia/corp) și res cogitans (minte/lucru cugetător). Doar că acest răspuns s-a dovedit de fapt un măr al discordiei printre filosofi atâta timp cât aceștia au inventariat nenumărate dificultăți unele mai simple, altele mai sofisticate în înțelegerea relației dintre minte și corp. Diferite întâmpinări au fost propuse pentru tranșarea dificultății de a înețelege cum două entități de natură diferită (materială și nonmaterială) pot interacționa permanent, punându-se mereu în discuție preeminența uneia asupra celeilalte (mintea influențează corpul dar și corpul influențează mintea).

Nu e nevoie să stăm foarte mult pe gânduri pentru a ajunge la această problemă. Putem porni de la cele mai elementare experiențe cotidiene: îmi este foame, intenționez să mănânc ceva, mă îndrept spre frigider, îl deschid, evaluez posibilitățile, fac o alegere, pregătesc mâncarea și apoi mă hrănesc. Tot acest lanț procesual de elemente adună la un loc gesturi fizice (ale corpului) dar și dorințe/intenții (stări mentale), ele condiționându-se în mod misterios reciproc (dorința mă îndreaptă spre frigider, apoi hrana înghițită îmi dă o stare de satisfacție).

Într-un volum introductiv compact și totuși dens informațional, John R. Searle, cunoscut profesor universitar american de filosofie, sugerează îndrăzneț că problema lui Descartes care a condus de fapt la cristalizarea domeniului filosofiei minții ar putea fi poate chiar cel mai important subiect de filosofie contemporană. Iar asta pentru că a înțelege raportul dintre minte și corp pare să fie ceva central și provocator științific, filosofic și personal astăzi, e o chestiune centrală și pentru filosofia limbajului, pentru înțelegerea libertății dar și a percepției realității.

De fapt, Searle inventariază 12 probleme centrale pornind de la dualismul cartezian (pe care Descartes le-a rezolvat facil, dar nesatisfăcător din perspectiva lui Searle), probleme moștenite secole de-a rândul până în zilele noastre: raportul minte corp, problema altor minți (singura minte despre care am cunoaștere directă este a mea, și atunci ce mai pot spune despre mințile altora: doar eu am stări mentale, au și alții stări mentale dar nu pot știi sigur asta, au și alții stări mentale dar sunt ele precum ale mele?), problema scepticismului la adresa lumii exterioare (noi percepem doar conținutul propriilor noastre minți, doar datele simțurilor, și atunci ce putem spune despre existența lumii independent de noi?), problema liberului arbitru (dacă lumea fizică e un sistem închis și determinat cauzal, cum poate liberul arbitru ca trăsătură a minții să aibă efect într-o lume determinată?), problema sinelui și a identității personale (ce mă face să fiu aceeași persoană de-a lungul timpului, dacă sunt un sistem fizic într-o continuă schimbare?), problema minții animalelor (au animalele stări mentale la fel ca noi? Sunt capabile de bucurie și suferință?), problema existenței în somn (dacă încetez să fiu conștient, în stări precum coma sau somnul, mai pot spune că exist?).

La problemele menționate, Searle adaugă și alte patru probleme pe care le abordează în teoria sa: problema intenționalității (proprietatea particulară a stărilor mentale de a se referi la obiecte), problema cauzării mentale, a inconștientului și a explicației psiho-sociologice adecvate pentru fenomenele de natură mentală.

Preocupat de aceste subiecte decade întregi, John Searle avansează o teorie proprie și o pretenție ambițioasă de a rezolva prin teoria sa toate problemele amintite.

Teoria nu e foarte ușor de pătruns însă e prezentată succint și didactic. În fond, ea e menită să întâmpine și să răspundă la argumente și teorii elaborate în câteva secole. Înainte de a-și prezenta soluțiile, Searle inventariază principalele teorii care au căutat să explice raportul minte-corp (problema centrală a filosofiei minții): de la dualismul cartezian (cu variantele sale, de substanță și de proprietăți), la orientările materialiste care caută să reducă stările mentale la suporturi/outputuri fizice observabile și măsurabile (behaviorismul, teoria identității, funcționalismul, materialsimul eliminativist, monismul anomal) și la orientările antimaterialiste (critici care subliniază trăsături esențiale ale minții, neexplicate de materialism: conștiința și intenționalitate – acești critici au elaborat argumente devenite celebre în ultima jumătate de secol care au temperat optimismul reducționismului materialist: de la argumentul zombi, camera chinezească – care îi aparține chiar lui Searle, la argumentul qualiei absente, spectrului inversat, ignoranța lui Mary sau experiența liliacului).

Chiar dacă cele enumerate par să antreneze abstracții și sofisticăreli teoretice, prima parte a volumului lui Searle ne face accesibile aceste poziții, realizând o hartă sintetică și accesibilă chiar și cititorilor mai puțin familiarizați cu filosofia.

După ce creionează reperele teoretice și problematice, în a doua parte a volumului, Searle își prezintă propria teorie, examinând asumpțiile riscante care au generat toată această încurcătură teoretică: faptul că gânditorii au distins mentalul de fizic, că au propus reducția înțeleasă într-un singur fel între mental și fizic, s-au centrat doar pe cauzare unidirecțională.

Fără să devină partizanul unei poziții materialist clasice sau dualiste, Searle propune o situare mai nuanțată și o reevaluare a vocabularului tradițional: conștiința este într-adevăr un proces cerebral, dar acesta este ireductibil calitativ la persoana I, reductibil cel mult cauzal și nu ontologic. În același timp conștiința este parte din fizic, dar este o forță cauzală în sine (așa cum un obiect solid poate cauza un efect, deși el este alcătuit din compuși moleculari cu puteri cauzale, tot așa conștiința are putere cauzală, deși la baza ei stă activitatea neuronilor care au putere cauzală).

Altfel spus, conștiința e pentru neuroni ceea ce e proprietatea solida a unui piston  pentru moleculele din metalul care îl alcătuiesc. Searle infirmă așadar materialismul (există fenomene ontologic subiective, deci fenomene ireducitibile calitativ exclusiv la experiența persoanei I) dar infirmă de asemenea și dualismul (nu mai e necesar să postulăm categorii de entități seaparate, mental și fizic).

Pornind de la această poziție, Searle oferă mai departe întâmpinări la toate celelalte chestiuni amintite: de la liberul arbitru, la ideea de cauzare mentală și mai apoi la constiință, inconștient, identitate personală. Toate răspunsurile lui Searle integrează realitatea biologică și datele științifice cu câteva artificii și rigori conceptuale, valorificând  deplin resursele pe care logica și filosofia le oferă la aceste interogații.

În mai puțin de 300 de pagini, Searle reușește să condenseze succint reperele unui domeniu vast (filosofia minții), să inventarieze întrebări cardinale pornind de la dualismul cartezian și să ofere un răspuns coerent și consistent la toate. Teoria sa se montează pe o serie de distincții preliminare, originale și elegante, care caută să ridice ceața, să înlăture confuzia conceptuală și să așeze direcțiile de răspuns într-o formă nouă. 

Didactică și provocatoare deopotrivă, cartea lui John R. Searle tradusă la Editura Herald e o invitație la un tur de forță intelectual pe care îl puteți aborda cu încredere, dacă v-ați pus vreodată întrebări legate de mintea umană.

sever gulea

Articol realizat de Sever Gulea pentru Libris.ro.

„Am studiat filosofia, medicina, am fost librar, în prezent sunt medic psihiatru în pregătire. Celebrez în fiecare zi faptul că suntem oameni născocitori (homo fictus).
Trăiesc înconjurat de povești, fie că deschid cărți, fie că ascult (cu plăcere) oameni, fie că mă povestesc pe mine însumi. Gândesc adesea în povești, visez în povești.
Pentru mine lectura e pur și simplu o prelungire firească a existenței, o formă de a reactualiza esența experienței umane etern narativă.” – Sever Gulea

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *