În lucrarea sa, Grecii și iraționalul, E.A. Dodds distinge între două concepte deja celebre în analiza textelor homerice – rușinea și vina. Dacă pentru personajele lui Homer esențială era stima publică și respectul implicit al opiniei publice, nu faptul de a te bucura neapărat de o conștiință liniștită, Dodds îi plasează pe greci în ceea ce se va numi din acest punct încolo cultura rușinii. În timp, traversând literatura de la Homer la scrierile arhaice și cele clasice ajungem în paradigma culturii vinovăției, în care cea mai puternică forță morală recunoscută nu mai este teama de zei și de percepția publică, ci se intensifică sentimentul insecurității și vulnerabilității omenești, iar vechea credință devine mai rațională, însă nu mai puțin opresivă.
Yoel, personajul lui Amos Oz din cartea Să cunoști o femeie, publicată la editura Humanitas în colecția Raftul Denisei în traducerea Antoanetei Ralian, se situează pe rând în paradigma rușinii și cea a vinovăției – rușine față de propria viață și față de propriile alegeri, o rușine pe care o resimte atunci când îi privește pe ceilalți în ochi și când este privit, chiar și de vecina sa, AnneMarie și de fratele acesteia și vinovăție în legătură cu moartea soției, a relației cu familia și cu fiica sa.
Cartea se deschide cu Yoel, fost agent al serviciilor secrete israeliene, căutând o casă de închiriat. La început detaliile prezentate aproape obsesiv nu își găsesc locul în poveste, însă devin un element justificat al cuiva care toată viața a urmărit detalii, a pus cap la cap piese din povești ca într-un puzzle.
Paul Ricoeur spunea că memoria are și o dimensiune accentuată legată de ideea de grijă pentru că te întorci în timp încercând să reconstitui bucăți și amintiri din viață și prin acestea să restabilești un sens al evenimentelor. La fel se întoarce și Yoel la viața alături de soția sa, Ivria, încercând să determine momentele care i-au apropiat și cele care i-au îndepărtat. Este gestul lui etic de revenire la realitate după moartea soției, când nicio acțiune nu mai poate justifica dispariția și nici nu mai poate elucida misterul morții, care îl obsedează pe Yoel.
În relația lor, Ivria îi atrăgea mereu atenția că el este de fapt problema și că în momentul în care el pleacă și problema dispare. Într-adevăr absențele lui Yoel sunt mult mai dese decât prezențele în familie, misiunea lui fiind aceea de a calma temerile și de a adormi bănuielile, cu toate că nici măcar soția sa nu știa cu ce se ocupă. Ivria a crezut de-a lungul căsniciei că el este asasin, dar nici Yoel nu i-a infirmat niciodată această variantă.
Yoel era cel pentru care viața se desfășura în afara explicațiilor, fapt pe care i-l și spune fiicei sale, Netta, într-o zi, înainte de a o duce la școală că din moment ce explici, înseamnă că e ceva în neregulă. Și chiar credea că lucururile firești, simple funcționează după o logică elementară, iar cele care trebuie ascunse sau uitate oricum nu au nevoie de o explicație. Paradoxal este că, în lipsa explicațiilor pe care le-ar fi putut primi de la soția sa, dacă ar fi trăit, Yoel se simte nu doar vinovat, cât și în afara oricărei scheme logice și a realității. Nu trebuie să ni se explice ceea ce știm deja, dar pentru ceea ce nu înțelegem vom pretinde întotdeauna o explicație. Acesta este și cazul lui Yoel care se zbate să deslușească moartea soției lui – aceasta moare electrocutată în timpul unei furtuni când iese din casă și atinge un cablu de tensiune căzut. Un accident stupid pentru care Yoel se simte responsabil, dar o responsabilitate pe care o alungă atunci când află că acel accident stupid a avut două victime, pe Ivria și un vecin care probabil dorise să o ajute și rămăsese încleștat lângă ea.
Revenirile lui Yoel la acest moment sunt repetate și de atunci integrarea lui în lume devine din ce în ce mai dificilă, aproape imposibilă, de unde și mirarea tuturor celor din jur când află că vrea să închirieze singur o casă, la fel cum de cele mai multe ori preferă să își bea coniacul singur acasă, în loc să își viziteze vecinii sau să caute un prieten și un partener de discuție. Cu timpul însă, casa nu rămâne goală, aici vor locui fiica lui și, ocazional, cele două bunici ale acesteia, cea maternă și cea paternă, Avigail și Lisa. Cele două nu rămân doar pe post de paznici ai lui Yoel și ai fiicei acestuia, dimpotrivă, în timp ce bărbatul zace citind Doamna Dalloway în hamacul din grădină, Lisa și Avigail se înscriu să presteze muncă voluntară la un institut de recuperare a surdo-muților, centru aflat aproape de locuința lor, pe care îl vizitează câte trei ore dimineața, timp de trei zile pe săptămână.
Nu amintesc întâmplător de cele două bunici pentru că la finalul cărții și Yoel începe să lucreze ca asistent voluntar la un spital de ortopedie, câte o jumătate de noapte de două ori pe săptămână. Pentru a intra în acest circuit, Yoel folosește un nume fals, Sasha Shein. De obicei se ocupa cu sortarea rufelor murdare și din când în când i se cerea să vină să vină să calmeze un bolnav pe care nici măcar injecțiile cu tranchilizante nu reușeau să-l liniștească. Metamorfoza agentului de servicii secrete în doica plină de compasiune și fermitate a unor copii este surprinzătoare chiar și pentru Yoel. La fel ca în meseria sa, observa și aici totul în tăcere, uneori reținea detalii ale durerii altora și le derula meticulos în memorie, cu stop-cadru și apoi mergea mai departe, asta fiind un fel de pedeapsă pe care și-o impusese singur pentru neglijența lui față de soție și fata sa care avea epilepsie, însă niciodată nu reușise să o vindece și mereu crizele se intensificau doar când era el prin preajmă.
Deși durerile și suferințele nu pt fi răscumpărate, Yoel își folosește sentimentul de vinovăție pentru a-i ajuta pe alții și pentru a se ajuta pe sine, dacă nu să uite, măcar să se ierte pentru neputințele trecutului, pentru tăceri și secrete.
Recomand lectura lui Amos Oz, perfectă pentru o după-amiază de duminică acasă – Cutia neagră, Iuda, Din ce este făcut un măr -, fiecare carte a scriitorului israelian îți lasă senzația unei lumini calde, asemeni culorii mierii, care te poartă prin fiecare lectură, cum însuși autorul spune în acest roman.
Întotdeauna, fără excepție, Yoel ținea să descifreze persoana din fața lui înainte de a face primul pas. Lucrul cel mai important era să știe cine anume stă de vorbă cu el și de ce. Care era punctul slab, fisura camuflată de interlocutor? Ce gen de satisfacție sau de recompensă urmărea acesta? Ce fel de impresie se străduia să facă asupra lui bărbatul sau femeia cu care vorbea? Și de ce tocmai acea anume impresie? De ce anume se rușina persoana respectivă și de ce anume se mândrea? De-a lungul anilor, Yoel își formase convingerea că rușinea și mândria sunt mobiluri mai puternice decât toate celelalte pe care le pune în valoare literatura. Oamenii țin cu ardoare să-i fascineze sau să-i farmece pe ceilalți, pentru ca astfel să umple un vid din ei înșiși. Un vid universal, pe care Yoel, în sinea lui, îl denumea lipsă de iubire.
Articol realizat de Ioana Zenaida Rotariu pentru libris.ro.
„Lectura este o formă de putere pe care o iei singur, fără să mai fie nevoie de validare din exterior. Este despre tot ceea ce poți controla, atunci când nu poți controla nimic. Despre a citi în singurătate sau a citi cu cineva într-o liniște deplină. Să iei înapoi tot ceea ce ți s-a luat — iubire, tristețe, durere — și să le înțelegi. Scrisul e forma cea mai percutantă de apărare împotriva uitării — a ta, a altora, a poveștilor noastre — de fiecare dată când scriem ne (re)construim lumea pe baza amintirilor, a senzațiilor, a emoțiilor și percepțiilor care au legătură cu un moment anume. Tocmai pentru că eu uit foarte repede, având în vedere că și citesc foarte mult, notez și foarte mult. Uit nume de personaje și probabil întâmplări din diferite romane, dar îmi rămân impresiile, senzația de pahar aflat pe marginea mesei, pe care îl îndepărtezi ușor doar pentru a-l proteja de cădere. Dacă n-aș nota paharul ar rămâne mereu pe marginea mesei, în pericol. De fiecare dată când deschid notițele îl salvez. Fiecare recenzie pe care o scriu mă salvează de la a uita elemente cheie care m-au fascinat într-o carte și îmi dă posibilitatea de a-mi (re)verifica modul în care îmi percep lecturile într-un moment x. Se întâmplă rar să-mi schimb părerea despre cărți sau autori, de cele mai multe ori rămân constantă în pasiuni. ”
Dacă simți că sunteți cititori pereche, vezi și alte articole de același blogger aici.
Un răspuns
Foarte adevărat. Conectarea cu acțiunea petrecuta din lectură.