Ioana Zenaida Rotariu – Într-o prezentare online vă descrieți cea mai recentă carte, apărută în ediție bilingvă (română-franceză) la editura Creator (fostă Libris Editorial), French Kiss, ca fiind o fată frumoasă cu două corpuri. Este poezia într-adevăr o fată frumoasă care trăiește în două corpuri?
Radu Bata – Poezia e totdeauna o fată frumoasă, chiar și când e băiat, pentru că poezia are gen dar n-are sex determinat. Eu mă refeream la cele două corpuri lingvistice care coexistă într-un mariaj echitabil în cartea French Kiss, volumul român de o parte și cel francez pe intrarea de vizavi. Plus că ilustrația faimosului artist Gwen Keraval, gura aceea cu buze roșii de pe coperți, care parcă așteaptă sărutul, duce cu gândul la frumusețe. Aș zice la „frumusețe feminină”, dar e cam redundant.
Ioana Zenaida Rotariu – Exceptând motivele inițiale care v-au determinat să plecați din țară, ați trăit vreodată (sau v-ați fi dorit să trăiți) în țara de adopție, Franța, acea dulce stare boemă a poetului romantic, damnat, flâneur-ul aflat mereu în peregrinări în căutarea cuvintelor și a sensurilor?
Radu Bata – În perioada de aur a marilor romantici, starea poetului era legată de buletinul meteorologic – fuzionau cu natura – și de disperare – vorba lui Alfred de Musset care făcea din această idee laitmotivul de castă al curentului: «Les plus désespérés sont les chants les plus beaux”. Boema a intervenit ceva mai târziu, cu damnare, mai aproape de perioada simbolistă. Exilul duce inevitabil la peregrinări; eu am călătorit peste mări și țări, printre biografii de tot felul, dar am peregrinat cu plăcere mai ales printre paginile dicționarelor. Da, căutarea sensurilor vieții și cuvintelor e un motor formidabil de „flanare”, de colindare.
Ioana Zenaida Rotariu – Există metode prin care putem „seduce” inspirația? Cum vă raportați la acest aspect?
Radu Bata – Inspirația trece mereu pe la tine dacă o aștepți cu o floare-n mână, cu zâmbetul pe buze, cu sentimente fierbinți, fără gânduri interesate. Dacă mintea ți-e prinsă-n pioneze de cotidian, de treburi administrative, de reușite materiale, inspirația vizitează alte ființe.
Ioana Zenaida Rotariu – Ce muzică ascultă un poet?
Radu Bata – O precizare: nu-s chiar poet, eu mă joc în curtea școlii de-a poezia. Iar dacă aș intra în pielea nobilă a unui poet pentru a răspunde întrebării, aș zice „muzici eclectice”, de la rock la jazz, de la teme clasice la pop. Pentru că am fost DJ în perioada albastră a existenței, ascult cu nostalgie hituri din anii 70 și 80. Iar azi ascult non stop CD-ul „Les enfants des nuages” produs de Libris, cu 7 cântece compuse și interpretate de formidabilii cântăreți francezi Jean-Christophe Prince și Pierre Donoré pe texte din volumele de poezete French Kiss și Survivre malgré le bonheur. Aceste 7 cântece nu-ți mai ies din cap, te urmăresc pretutindeni, ca 7 iubiri fidele.
Ioana Zenaida Rotariu – Citiți cu drag Verlaine și, cu siguranță, vă simțiți aproape și de alți autori. Dacă poetul preferat, cel care după lectură v-a făcut să exclamați, „ah, asta mi-ar fi plăcut să scriu eu!”, ar fi acum în fața dumneavoastră ce l-ați întreba?
Radu Bata – Nu cred că l-aș întreba ceva. L-aș ruga doar să continue. Să ne înflorească ochii minții. Să ne redacteze noi minunății.
Ioana Zenaida Rotariu – Într-un interviu online pentru Adevărul afirmați că franțuzescul bien ensemble (a fi bine împreună) nu se mai regăsește în zilele noastre, societatea actuală fiind prea fracturată, prea concurenţială. Cum intră poezia pe această piață (supra)saturată de frică, distanțe și incoerențe și ce aduce bun?
Radu Bata – Poezia e dimensiunea în care ne putem retrage pentru a ne feri de dragonii realității, pentru a ne regăsi, poezia e oaza din deșert, medicamentul cel mai sigur și mai complet, 100% bio, prietenul pierdut din vedere, singurul prieten care nu ne va decepționa, ba chiar ne va încânta mereu cu alte noi imagini, emoții, visări. «Poezia în piață» e un oximoron, fantasmele nu se vând la tarabă, utopia n-are preț.
Ioana Zenaida Rotariu – În acest ultim an întreaga planetă și-a schimbat radical obiceiurile și fiecare s-a retras în spațiul intim al (re)găsirii unei stabilități, a unor certitudini pe care lumea din exterior nu mai este capabilă să le genereze. Credeți că pasiunile ne pot coagula în timpul acestor mari crize, fie ele personale sau globale?
Radu Bata – Pasiunile pot coagula și aerul. Și sentimente risipite fără rost. Darămite grupurile omenești prin care trec ca niște farmece aruncate de zâne bune.
Ioana Zenaida Rotariu – Ce faceți „azi la fel ca ieri și ca anul trecut”? Aveți ritualuri legate de scris pe care le urmați în fiecare zi?
Radu Bata – Nu, ritualurile duc la obișnuințe, la banalitate. N-am vreo oră pentru scris, nici vreo pregatire anume. Singura constrângere, dac-o pot numi așa: scrisul să vină din plăcere, nu din vreo obligație. Redactez prostioare în fiecare zi, dar fără program, doar după chef. Când intervin obligații, ești deja sclavul unor lucruri materiale, faci parte dintr-un sistem. Libertatea de creație nu-i un moft, se obține greu. Dacă semnezi cu mari edituri care-ți cer cărți la fiecare 2 ani, de exemplu, devii «vizibil» grație conexiunilor lor, dar ești un amarât de angajat, obligat să «produci» ce ți se cere.
Ioana Zenaida Rotariu – French kiss este titlul uneia dintre poezete, care mai departe dă și titlul cărții. În acest text dualitatea româno-franceză se traduce sub forma unei lupte constante de integrare și acceptare a propriei identități, ca și cum ar trebui să te (re)obișnuiești de fiecare dată să îmbrățișezi un corp străin, pe care îl renegi, cu toate că îl cunoști atât de bine. Vă încântă paradoxurile iubirii? Și dacă afirmați că trăiți într-un interstițiu aflat la marginea realității, cum se materializează iubirea la marginile acestei realități?
Radu Bata – Iubirea e o noțiune flu care conține grăunțe de nebunie. Ei, grăunțele alea sunt materializarea iubirii, sunt un fel de endorfine care-și fac de cap, dacă-mi permiteți punerea în abis. Desigur, mirarea este o treabă tare simpatică și paradoxul aduce cu el traiste cu mirări, de aceea ne e drag. Mai ales când se mai tocesc simțurile și e mai greu să te mai mire câte ceva. Da, la marginea realității sau mai curând în afara ei, se întâmplă povești mult mai atrăgătoare: martor ne e visul!
Ioana Zenaida Rotariu – Teza mea de cercetare doctorală are în centru studiul experiențelor feminine în poezia contemporană românească și tocmai am încheiat de citit o carte a Mariei Banuș, Țara fetelor, din care mi-au rămas câteva versuri: „Alergaseră mâinile mult, lângă mâini,/ și erau brumate și obosite ca niște struguri./ În primăvara aceea au învățat tălpile să dezmierde./ Cu spaimă mare s-a dezlipit din noi mângâierea,/ și parc-ar fi stat desfăcută în două,/ carnea castanei amară și verde”. Incertitudinea contextului actual a generat și această dezlipire progresivă a mângâierii, a empatiei față de celălalt. Cum reconciliem mângâierile și incertitudinile?
Radu Bata – Mângâierile și incertitudinile n-au fost niciodată certate, au mers împreună mai departe chiar dacă pe drumuri separate și în lumini diferite. S-au completat oarecum, deși rolul lor poate fi opus: mângâierea face bine incertitudinii, incertitudinea face rău mângâierii. Trecem printr-o prea lungă perioadă de criză multicoloră, deși îmbracată în albul sanitar, în care mângâierile s-au împuținat și incertitudinile s-au multiplicat, dar, dacă intervine dragostea, afectivitatea cu feromoni, poate fi invers!
E totdeauna loc de un „hug”, chiar și respectând regulile sanitare impuse adesea după criterii folclorice, după ureche. Și mâinile abia așteaptă să danseze împreună cu alte mâini. Cu incertitudinile nu vom sta niciodată prea bine. Se zice că doar cei mai săraci cu duhul ar fi plini de certitudini. Aș adăuga și politicienii care intră în hora țării fară să știe pasul și par siguri pe ei deși stau în aer.
Ioana Zenaida Rotariu – Povesteați că ați predat poezie elevilor francezi cărora li se părea mereu foarte greu de asimilat, de înțeles, având o reacție organică de respingere. Astfel ați ajuns la jocul poezetelor, cele care, în comparație cu poezia pe care o cunoaștem și o studiem, nu se ia atât de în serios. Există totuși un paradox: fără o cunoaștere profundă a poeziei clasice și contemporane, acest obiectiv al neluării în serios poate părea superficial.
Ca să ne detașăm de anumite perspective și tradiții trebuie să avem o bună cunoaștere a acestora astfel încât neseriosul să fie ca un fel de pact între scriitor și cititor. Credeți că poezia ar putea supraviețui în absența unei istorii sau a unei tradiții, a unor canoane care, oricât ar părea de inaccesibile, sunt totuși necesare?
Radu Bata – Poezia mai lejeră, mai ludică, mai apropiată de timpurile pe care le traversam, este o portiță către poezia «clasică», nu este împotriva ei.
Poezeta e accesibilă, dă oarece plăcere de lectură, e o interfață de proximitate, un compromis util pentru a-i face să vină sau să revină la lectură pe cei mai tineri, mai recalcitranți la cuvântul scris. Recunoscându-se în poezete, cititorii de azi pot face pasul înapoi spre poezia mare a secolelor precedente de care, așa cum ați spus, nu se simt apropiați.
Ioana Zenaida Rotariu – Ați încercat să vă imaginați cum ar fi fost viața în România dacă nu ați fi luat decizia autoexilării în Franța la începutul anilor ’90? Sau, cu alte cuvinte, în momentul actual, vă mai poate surprinde ceva la „normalitatea mioritică”? A existat vreodată vreun regret cu privire la această decizie?
Radu Bata – Despărțirea de țara-mamă e extrem de dureroasă și este non-stop, nu o vei putea părăsi niciodată de-a binelea: țara-mamă există în tine oriunde te-ai afla. Deci sunt regrete, vagoane de regrete pe care le duci în bagajele tale mintale și răsar când nu te-aștepți, chiar și în momente de bucurie, de relaxare, de exotism. Când ți-e lumea mai dragă, pac, își arată capul un regret: regretele mele românești au mii de capete!
Da, am scris și scenariile rămânerii mele în România, dar mi-au ieșit foarte sifonate: politicienii-baroni instalați de putschiștii lui Iliescu și urmașii lor au spoliat țara și măcelarit relațiile umane prin corupție sistemică. Aș fi suferit chinuri mari să văd zi de zi, din interior, pentru că și din „exterior” am fost foarte bulversat văzându-le, derivele, injustițiile, matrapazlâcurile conducătorilor făcute în detrimentul tuturor celorlalți.
Ioana Zenaida Rotariu – În 2020, pe lângă culegerea de poezete, French Kiss ați și tradus o carte de poezii Le blues roumain/ Anthologie imprévue de poésies roumaines. Povestiți-ne mai mult despre procesul de selecție al poemelor cuprinse în acest volum și dacă sunteți de acord că a traduce – a scrie – a iubi – a trăda se succed inevitabil în acest demers de transpunere și conversie a emoției dintr-o cultură în alta. Cu alte cuvinte a traduce înseamnă a trăda?
Radu Bata – A traduce poezie este un proces creativ, diferit de traducerea prozei. Trebuie, de multe ori, să reconstitui în limba țintă vibrații, emoții, imagini care nu ar fi percepute la fel printr-o traducere fidelă. Da, traducerea poate fi interpretată ca o mică trădare, mai ales dacă reconstituirile nu-ți ies. Din fericire pentru mine, toți autorii români pe care i-am transpus în franceză mi-au acordat încrederea lor și până acum nu mi-au făcut procese pentru «trădare» în traducere.
Cât despre procesul de selecție a poeților din „Le blues roumain”: a fost o „antologie întâmplătoare”, cu texte pe care le-am descoperit și plăcut ici și colo, pe rețele sociale. Din plăcerea asta s-a constituit acel volum și sper că a fost contagioasă.
Ioana Zenaida Rotariu – Momentan aveți un proiect în derulare sau la ce ne putem aștepta în 2021 din punct de vedere editorial de la autorul Radu Bata? Am auzit zvonuri că în franceză ar exista deja o variantă pregătită pentru anul acesta, Le fou rire de la pluie. Va fi din nou o ediție bilingvă a deja celebrelor poezete?
Radu Bata – Da, volumul nou de poezete „Le fou rire de la pluie” este finalizat. Numai că, din cauza situației politico-sanitare, o să iasă cu ciresele, adică prin mai, dacă nu vom fi închiși la domiciliu și atunci. Înainte o să apara, de 1 aprilie, nu e gluma, volumul 2 al Blues-ului românesc. De aceasta data, va fi o „Antologie dorită de poezii românești”, cu traduceri din 67 de autori, 33 poete, 33 poeti plus subsemnatul, 33 dintre cei 67 fiind nou veniți în traducerile mele. Primul «Blues roumain» conținea 57 de autori, cel puțin la capitolul numeral vom sta mai bine.
Pe masa de lucru mai sunt alte proiecte, între care avansează și o altă carte bilingvă de poezete.
Ioana Zenaida Rotariu – În încheiere, care ar fi sfatul dumneavoastră pentru cititorii revistei Libris și, implicit, pentru tinerii îndrăgostiți de literatură care visează să devină scriitori într-o zi?
Radu Bata – Nu-i cunosc, din păcate, pe cititorii revistei Libris și nu îndrăznesc să dau sfaturi, așa, oamenilor necunoscuți, nu am vreo autoritate, vreun statut care să mă desemneze sfătuitor public. Dar dacă, ipotetic, aș avea, aș sugera celor care „visează să devină scriitori într-o zi”, să numere norii sau stelele, să-i/să le deseneze și apoi să le descrie existența. Cerul e o fereastră bună pentru visători, pentru cei care vor să ficționeze, să creeze vieți de hârtie.
Mircea Cărtărescu afirmă despre poezia scriitorului franco-român Radu Bata, autor a peste zece volume — romane, povești, jurnale, nuvele, traduceri —, că se aseamănă cu o casetă în care o femeie tânără își păstrează toate podoabele — o poezie fragilă ca o sticlă de Murano și, aproape paradoxal, melancolică în tot non-conformismul său. La fel cum în 1946 Nina Cassian inventa limba spargă, așa în zilele noastre Radu Bata inventează termenul de poezete, făcând poezia mai ușor de plăcut și citit chiar și pentru scepticii convinși ai acestui gen literar.
Radu Bata
Autor franco-român al mai multor cărți de natură diversă — roman, povestire, proze scurte, traducere liberă, Radu Bata este inventatorul poezetelor („poeme mai relaxate și aeropurtate”), specie a genului liric imaginată pentru a reconcilia cititorii cu poezia și salutată de mari specialiști ai literaturii. Primul volum de poezete, „Le philtre des nuages et autres ivresses”, a obținut „Le Prix du Salon du Livre des Balkans” la Paris în 2015. Al treilea, „Le Fou rire de la pluie”, va apărea la sfârșitul anului 2020. În luna martie, în Franța, a publicat o „Anthologie imprévue de poésies roumaines/Le blues roumain”, carte de traduceri, și, tot în acest an, va fi editat un CD cu cântece compuse de muzicienii Pierre Donoré și Jean-Christophe Prince inspirate de poezete din volumul „Survivre malgré le bonheur” apărut în 2018. Radu Bata a scris în română două cărți de poezete: „Cod galben cu peștișori roșii” și „Descheiat la vise”.
Interviu realizat de Ioana Zenaida Rotariu pentru libris.ro.
„Lectura este o formă de putere pe care o iei singur, fără să mai fie nevoie de validare din exterior. Este despre tot ceea ce poți controla, atunci când nu poți controla nimic. Despre a citi în singurătate sau a citi cu cineva într-o liniște deplină. Să iei înapoi tot ceea ce ți s-a luat — iubire, tristețe, durere — și să le înțelegi. Scrisul e forma cea mai percutantă de apărare împotriva uitării — a ta, a altora, a poveștilor noastre — de fiecare dată când scriem ne (re)construim lumea pe baza amintirilor, a senzațiilor, a emoțiilor și percepțiilor care au legătură cu un moment anume. Tocmai pentru că eu uit foarte repede, având în vedere că și citesc foarte mult, notez și foarte mult. Uit nume de personaje și probabil întâmplări din diferite romane, dar îmi rămân impresiile, senzația de pahar aflat pe marginea mesei, pe care îl îndepărtezi ușor doar pentru a-l proteja de cădere. Dacă n-aș nota paharul ar rămâne mereu pe marginea mesei, în pericol. De fiecare dată când deschid notițele îl salvez. Fiecare recenzie pe care o scriu mă salvează de la a uita elemente cheie care m-au fascinat într-o carte și îmi dă posibilitatea de a-mi (re)verifica modul în care îmi percep lecturile într-un moment x. Se întâmplă rar să-mi schimb părerea despre cărți sau autori, de cele mai multe ori rămân constantă în pasiuni. ”
Dacă simți că sunteți cititori pereche, vezi și alte articole de același blogger aici.
