Elif Shafak, autoarea lunii iulie: Descoperă povești fără granițe.

Elif Shafak (n. 1971), una dintre cele mai importante voci ale literaturii contemporane, autoare britanico-turcă, scrie în engleză și turcă, iar opera sa explorează teme precum identitatea, exilul, libertatea, feminitatea și tensiunea dintre tradiție și modernitate. A debutat în 1997 cu romanul „Pinhan”, dar a fost propulsată pe scena internațională cu „Bastarda Istanbulului” (2006), o carte controversată ce abordează tabuuri legate de istoria Turciei. Romanul „Cele patruzeci de legi ale iubirii” (2009), inspirat de viața poetului sufit Rumi, a devenit un fenomen global, aducându-i milioane de cititori; romanul a fost inclus de BBC în topul celor „100 de romane care au modelat lumea noastră.”
A publicat 20 de cărți, dintre care 13 de ficțiune, traduse deja în peste 55 de limbi. Stilul său poetic și angajamentul civic au transformat-o într-o figură marcantă în dezbaterile despre democrație, drepturile femeilor și libertatea de expresie. A fost nominalizată la prestigiosul Booker Prize pentru romanul „10 minute și 38 de secunde în lumea asta stranie”. Cel mai recent roman al său tradus în limba română, „Insula copacilor dispăruți” a fost nominalizat la Costa Award, RSL Ondaatje Prize şi Women’s Prize for Fiction şi a fost selectat pentru clubul de lectură al lui Reese Witherspoon.

Elif Shafak s-a născut pe 25 octombrie 1971 la Strasbourg, în Franța, într-o familie de origine turcă. După divorțul părinților, a fost crescută de mama sa, funcționar public și academician, și de bunica maternă, două figuri feminine care i-au influențat profund viziunea asupra lumii și asupra rolului femeii în societate. A copilărit în Turcia, iar mai târziu a locuit în Regatul Unit și în Statele Unite, o traiectorie care i-a conturat o perspectivă multiculturală și o deschidere aparte către diversitate. A studiat Relații Internaționale la prestigioasa Orta Doğu Teknik Üniversitesi (ODTÜ) din Ankara, unde și-a continuat studiile cu un doctorat în Științe Politice, cercetând teme precum identitatea, minoritățile și studiile de gen. Cariera sa academică a inclus predarea la universități din Turcia, SUA și Marea Britanie, iar în prezent este membră onorifică a St. Anne’s College, Oxford.

Teme literare și implicare socială 

Elif Shafak este adesea asociată cu postmodernismul literar, însă opera sa se distinge printr-un stil profund personal și sincretic, care îmbină realismul magic, narațiunea orientală tradițională, elemente de deconstrucție narativă și o abordare experimentală a structurii romanului. Această combinație nu este una decorativă, ci organică, reflectând o viziune a literaturii ca spațiu de întâlnire între lumi aparent opuse: Est și Vest, modernitate și tradiție, introspecție și discurs social.

Scriitoarea utilizează frecvent tehnici narative multiple, precum povestirea în ramă, alternanța vocilor narative, perspective fragmentare și inserarea miturilor, elementelor de folclor, misticismului și simbolismului sufit. Acestea creează un spațiu complex în care realitatea se suprapune cu mitul, iar istoria personală cu cea colectivă. Orașul Istanbul devine adesea un personaj simbolic, reprezentând o intersecție istorică și culturală între civilizații, dar și un spațiu marcat de tensiuni, nostalgii și promisiuni nespuse.

Opera lui Shafak este înrădăcinată în preocuparea pentru personaje marginalizate: femei, migranți, exilați, minoritari etnici etc. Acești protagoniști sunt adesea prinși între lumi, trăind ceea ce autoarea numește „identitate hibridă”, un sentiment de apartenență multiplă, dar și de pierdere. Tema identității este omniprezentă, tratată nu ca o esență stabilă, ci ca un proces continuu de negociere între memorie, istorie, cultură și afect.

Temele centrale ale operei sale reflectă această complexitate a identității moderne: criza identitară, condiția femeii, marginalizarea minorităților, libertatea de exprimare, drepturile omului, spiritualitatea și trauma colectivă. Memoria este o temă recurentă, în special în legătură cu evenimente istorice dureroase, precum genocidul armean sau conflictul cipriot, dar și cu formele contemporane de represiune politică și socială. Literatura devine astfel un spațiu de interogare a tăcerilor istorice, un act de rezistență simbolică.

Shafak consideră literatura un instrument esențial de schimbare socială, o unealtă pentru aducerea în lumină a vocilor reduse la tăcere. În viziunea sa, scriitorul nu trebuie să ofere răspunsuri, ci să adreseze întrebări, să creeze punți între lumi și să ofere cititorului posibilitatea de a experimenta empatia radicală. Povestea devine un teritoriu al libertății, iar actul de a scrie, o formă de rezistență. 

Vocea narativă a lui Shafak este poetică, empatică. Uneori alege naratori colectivi sau obiecte animate, alteori construiește structuri epistolare sau cronici inversate, apelând la o geografie emoțională care transgresează limitele formale ale romanului. Deși complexă, literatura sa rămâne accesibilă, tocmai datorită modului în care pune întrebări universale prin povești profund umane.

Pe lângă activitatea literară, Elif Shafak este o voce importantă în lupta pentru drepturile femeilor și ale minorităților. Trăiește la Londra și este cetățean britanic, dar se consideră o „scriitoare de dincolo de granițe”. Este vicepreședintă a Royal Society of Literature, a făcut parte din juriile unor premii literare internaționale precum PEN Nabokov Prize și Wellcome Prize și a susținut discursuri la TED Global, ONU, PEN America și Forumul Economic Mondial. A fost inclusă pe lista BBC a celor mai influente 100 de femei și a primit distincții precum Chevalier de l’Ordre des Arts et des Lettres (Franța), Halldór Laxness International Literature Prize și British Academy President’s Medal pentru promovarea dialogului intercultural.

De-a lungul carierei, a fost implicată în mai multe controverse. Romanul Bastarda Istanbulului este cel pentru care autoarea a fost acuzată de „ofensă la adresa identității turce”. Autoarea ar fi putut fi condamnată până la 3 ani de închisoare, acuzațiile au fost însă retrase. 

În 2024, instanțele turce au decis că romanul său Palatul puricilor (publicat pentru prima dată în 2001) plagiază în parte romanul Sinek Sarayi (Palatul muștelor), de Iclal Mine Kirikkanat, publicat în 1990. Decizia a fost contestată public de Shafak, care a argumentat că analiza instanței ignoră caracterul literar și complexitatea operei sale. De asemenea, a fost investigată pentru modul în care a abordat în ficțiune teme delicate precum abuzul asupra copiilor sau violența sexuală, fără a se ajunge la condamnări. Toate aceste provocări au întărit imaginea sa de autoare curajoasă, dispusă să exploreze subiecte tabu și să-și apere libertatea de exprimare cu luciditate și fermitate.
„Elif Shafak este o voce unică și puternică în literatura universală.” – Ian McEwan

Principalele opere

Elif Shafak a debutat în 1997 cu romanul Pinhan (Cel tăinuit), o alegorie mistică plasată în perioada otomană, care i-a adus Premiul Rumi pentru cea mai bună lucrare în proză sufită. A urmat Şehrin Aynaları (Oglinzile orașului), un roman mai experimental ca formă, dar mai puțin cunoscut publicului larg. Confirmarea sa ca autor consacrat venit odată cu Bastarda Istanbulului (2006), un roman care a stârnit controverse în Turcia pentru abordarea subiectului genocidului armean, dar care i-a adus notorietate globală. 

Printre cele mai importante titluri se numără Cele patruzeci de legi ale iubirii (2009), un bestseller internațional ce îmbină povestea unei femei contemporane cu viața misticului Rumi și a dervișului Shams din Tabriz. Cartea a fost inclusă de BBC în lista celor 100 de romane care au modelat lumea și a înregistrat recorduri de vânzări în Turcia. În Ucenicul arhitectului (2013), Shafak construiește o frescă istorică din epoca lui Soliman Magnificul, avându-l în centrul poveștii pe Mimar Sinan, unul dintre cei mai faimoși arhitecți ai Imperiului Otoman.
Un alt punct de referință în cariera sa este romanul 10 minute și 38 de secunde în lumea asta stranie (2019), finalist la Booker Prize și desemnat „Blackwell’s Book of the Year”. Romanul urmărește, cu o sensibilitate poetică și dureroasă, ultimele clipe din viața unei prostituate agresate pe o stradă din Istanbul. Insula copacilor dispăruți (2021) oferă o perspectivă profundă asupra traumelor transgeneraționale, conflictelor politice și memoriei colective, desfășurându-se între Cipru și Londra.

Cel mai recent roman al autoarei este There are rivers in the sky, publicat în 2024 în Marea Britanie și SUA. Povestea se desfășoară pe trei planuri istorice: în Babilonul antic, în Londra victoriană și în prezent, între Turcia și Londra. Este un roman amplu, în care se îmbină mitul, istoria și știința pentru a sublinia fluiditatea memoriei, a culturilor și a apei, elementul care unește firul narativ al personajelor și sugerează perpetuitatea cunoașterii și a poveștilor. Așteptăm cu nerăbdare traducerea în limba română a acestui volum, pe care sperăm s-o găsim cât mai curând la raftul Polirom.

În total, Shafak a publicat peste 20 de cărți, dintre care 13 sunt romane, scrise în limba turcă sau engleză și traduse în peste 55 de limbi. Alte titluri remarcabile din bibliografia sa includ Cele trei fiice ale Evei, Palatul puricilor, Onoare, Sfântul nebuniilor incipiente și volumul autobiografic Lapte negru, o confesiune despre maternitate, depresie postnatală și identitatea creatoare a femeii-scriitor.

Știai că?

Numele „Shafak” înseamnă „zori” în limba turcă, o alegere simbolică pentru o scriitoare care revendică începuturile, speranța și transformarea. 

Elif Shafak s-a născut sub numele Elif Bilgin, dar a ales să scrie sub numele „Shafak”, purtat de mama sa, în semn de omagiu față de cea care a crescut-o singură. Prin această alegere, scriitoarea a dorit să sublinieze legătura profundă cu mama ei și să-și afirme independența față de numele de familie al tatălui. Scrie în ambele limbi, turcă și engleză, însă unele dintre romanele ei, precum Cele patruzeci de legi ale iubirii, au fost concepute direct în engleză și apoi traduse de altcineva în turcă, pentru a menține o „distanță creativă” între cele două versiuni și pentru a respecta specificitatea fiecărei limbi.

Este fascinată de povestirea orală și o consideră pe Șeherezada, naratoarea celor 1001 de nopți, una dintre marile surse de inspirație pentru modul ei de a construi narațiunea. Această pasiune se reflectă chiar și în alegerile personale: fiicele sale se numesc Şehrazat și Zelda, în onoarea celor două figuri literare emblematice. Iubește pisicile, care apar simbolic sau literal în mai multe dintre romanele sale, și este interesată de „arhitectura emoțională” a orașelor, Istanbul și Londra fiind frecvent prezente în opera sa ca spații vibrante, marcate de memorie și conflict.

Pe Substack, Elif Shafak își împărtășește reflecțiile, eseurile și fragmentele narative despre scris, lume și umanitate în newsletterul său intitulat Unmapped Storylands.

Elif Shafak rămâne o voce esențială a literaturii contemporane, a cărei operă transcende granițele culturale și lingvistice pentru a aduce în prim-plan teme universale despre identitate, memorie și dreptate socială. Prin curajul său artistic și angajamentul civic, ea ne invită să privim lumea cu empatie și să redescoperim puterea poveștii ca instrument de transformare personală și socială.