Saou Ichikawa e o scriitoare japoneză care a câștigat Premiul Akutagawa în anul 2023 și o prestigioasă nominalizare la International Booker Prize în anul 2025 pentru romanul care a luat prin surprindere lumea literară japoneză, dar și mondială, intitulat simplu „Cocoșata”.
Inspirată probabil de experiența personală a autoarei care suferă de o formă de miopatie congenitală, „Cocoșata” este o poveste pătrunzătoare și onestă despre umanitate și dizabilitate într-un context social al inegalităților și ipocriziei.
„Cocoșata” este o narațiune relatată la persoana I, din perspectiva lui Isawa Shaka, o tânără japoneză care se confruntă cu o infirmitate fizică severă de la naștere, ceea ce o face extrem de vulnerabilă. Shaka are dificultăți motorii majore, din cauza coloanei vertebrale radical curbate și a mușchilor care nu funcționează normal, fiind nevoită să apeleze la un scaun electric pentru deplasare, neputând să susțină obiecte în mână pe perioade prea lungi de timp (chiar și cărțile tipărite pe care le-ar putea citi sunt o povară pentru ea). Provocarea cea mai mare este chiar respirația, pentru că nu poate susține nici această funcție bazală decât printr-un orificiu la nivel traheal, asistată de un ventilator și un aspirator care să prevină sufocarea. Pe de altă parte, dintr-o perspectivă social-economică, Shaka este o norocoasă, moștenitoare a unei averi impresionante care îi permite un trai confortabil, compensat și cu asistență pe măsura nevoilor fizice complexe.
Volumul nu debutează cu povestea lui Shaka, ci cu o serie de fragmente erotice care imersează cititorul în lumea promiscuității hap-barurilor (baruri de swingeri japonezi). Apoi, prin contrast, luăm contact cu rutina și provocările lui Shaka. De fapt, suntem tot în lumea protagonistei, doar că debutul romanului constituie o parte din lumea imaginară a naratoarei. În ciuda limitărilor fizice care se developează pe parcurs, într-un context oarecum claustrant și monoton, din care nu lipsesc detaliile despre rutinele de îngrijire zilnice, Shaka are un univers interior bogat și își reconstituie sau completează identitatea din spatele corpului mutilat în spațiul virtual și ficțional.
Astfel, Shaka contribuie la articole kotatsu (un fel de jurnalism fără documentare pe teren), scrie ficțiune erotică, promovează anumite nișe ale industriei pentru adulți, își exprimă fanteziile și frustrările în tweet-uri pe rețelele sociale, parcurge cărți scanate și cursuri online la distanță, având un interes pentru reprezentarea dizabilității în context literar și social. Limitată de propriul handicap corporal, Shaka aspiră însă la actualizarea potențialelor normalității, proiectând dorințe în plan sexual și reproductiv, o temă tabuizată și dificil de actualizat în contextul reprezentărilor controversate ale persoanelor cu dizabilități. Dat fiind reflexul mental de apărare în raport cu diformitatea și nivelul asistențial solicitat, imaginea unei persoane cu dizabilități pare neutralizată sexual, pare să intre doar în spectrul bolii și al exilului intimității prin nevoile de bază ce nu pot fi autonomizate.
Până la un punct, acesta este regimul pe care îl traversează și Shaka: îngrijită constant și zilnic de o întreagă rețea de asistenți care o ajută să își facă igiena, să se alimenteze și să se deplaseze, Shaka nu poate spera decât speculativ și fictional la explorare sexuală. Cu toate acestea, o situația neprevăzută, anume apariția lui Tanaka, un îngrijitor masculin care să o ajute cu baia săptămânală, un îngrijitor care pare să fie la curent cu postările virtuale ale lui Shaka (în care ea visează să trăiască experiența sexuală, dar și cea a avortului) ridică o provocare la fileu. Este momentul în care protagonista feminină îi va propune un târg controversat lui Tanaka, cu un deznodământ necunoscut.
Saou Ichikawa lucrează, în mai puțin de 150 de pagini, cu câmpuri de tensiune convingătoare în care cititorul e imersat până la efectul potrivit. Deși acțiunea romanului se petrece în perioada pandemiei COVID 19, ecoul izolării nu se resimte dublat, atâta timp cât viața lui Shaka cunoaște limitarea și izolarea prin natura dizabilității, iar Ichikawa reușește să evoce această atmosferă facil și condensat, prin explorarea rutinelor zilnice ale protagonistei. Pe de altă parte, acest corp deformat și limitat (și care se dezvăluie într-o evocare memorabilă în scena băii) e dublat de imaginația și preocupările ficționale și academice ale lui Shaka, pe care mediul virtual le facilitează. Dincolo de tensiunea dintre mental și corporal există și o tensiune amorsată între dizabilitatea și vulnerabilitatea fizică a lui Shaka și statutul ei economic.
În ciuda faptului că duce o viață grea, în care până și respirația are nevoie de asistență tehnică, Shaka ocupă o poziție socială privilegiată în raport cu zecile de îngrijitori (suferinzi și vulnerabili, dar în urma muncilor grele prestate) asupra cărora are un ascendant financiar. Tocmai de aceea, cititorul dezvoltă o senzație de ambivalentă în acest context care va atinge culminația în momentul întâlnirii dintre Tanaka și Shaka: îngrijitorul pare să aibă supremație dominantă prin funcționalitatea sa corporală, dar, în același timp, e dominat de puterea financiară a lui Shaka care îi facilitează și depășirea prejudecăților sexuale. Curiozitatea sexuală a protagonistei e mediată într-un fel de puterea ei financiară într-o scenă care pune radical în discuție raportul abuzator- abuzat.
Chiar și după consumarea unei scene provocatoare pentru cititori, Saou Ichikawa aruncă o ultimă notă de ambiguitate asupra construcției narative, prin încheierea care pare la prima vederea familiar ficțională, la fel ca debutul romanului, dar care detonează apoi realitatea și credibilitatea retrospectiv.
Greu de încadrat, glisând între comedie neagră și explorare suprarealistă, microromanul lui Saou Ichikawa oferă o experiență de lectură greu de uitat, un fel de terapie prin expunere la contextele inconfortabile dincolo de care se află încercările de asumare în concret a demnității umane.
Articol realizat de Sever Gulea pentru libris.ro.
„Am studiat filosofia, medicina, am fost librar, în prezent sunt medic psihiatru. Celebrez în fiecare zi faptul că suntem oameni născocitori (homo fictus).
Trăiesc înconjurat de povești, fie că deschid cărți, fie că ascult (cu plăcere) oameni, fie că mă povestesc pe mine însumi. Gândesc adesea în povești, visez în povești.
Pentru mine lectura e pur și simplu o prelungire firească a existenței, o formă de a reactualiza esența experienței umane etern narativă.”
Dacă simți că sunteți cititori pereche, vezi și alte articole de același blogger aici.
Un răspuns
Felicitari Sever pentru eseul foarte bun.
În opinia mea, Cocoșata de Saou Ichikawa este un roman remarcabil, care explorează cu sensibilitate și onestitate complexitatea dizabilității, vulnerabilitatea și tensiunile sociale, reușind să îmbine introspecția profundă cu o narațiune captivantă.
Recomand cartea celora care doresc o lectură provocatoare și memorabilă, ce aduce în prim-plan demnitatea umană în cele mai neașteptate contexte.