Ana Alfianu este una dintre vocile contemporane ale literaturii pentru copii și adolescenți din România, cunoscută atât pentru sensibilitatea ilustrațiilor sale, cât și pentru universurile narative în care aduce împreună realul și fantasticul. Cu un parcurs artistic care îmbină artele vizuale și scrisul, autoarea a reușit să construiască povești care atrag cititorii tineri prin mister, emoție și imaginație.
În interviul de față, pornind de la cel mai recent volum al său, „Peter Haas și fantoma din Kronburg”, Ana Alfianu vorbește despre geneza acestei povești pline de suspans, despre cum se nasc personajele sale și despre rolul pe care lectura îl joacă în formarea copiilor și adolescenților. Discuția deschide, de asemenea, o fereastră către culisele procesului creativ și către felul în care autoarea își întâlnește și își înțelege publicul.
Humanitas: Cum a apărut ideea poveștii din „Peter Haas și fantoma din Kronburg“?
Ana Alfianu: Ca mai toate poveștile, și aceasta are mai multe rădăcini, mai multe puncte de pornire, dar, pe scurt, cartea s-a născut din două gânduri mari care s-au unit: dragostea pentru orașul Brașov și dorința de a construi o aventură clasică pentru copii.
Humanitas: Personajul Peter este un copil curios, visător și explorator – cât din el te reprezintă?
Ana Alfianu: Când eram de vârsta lui Peter, probabil semănam destul de mult cu el, de la plăcerea de a desena până la „expedițiile“ pe care le inventam alături de prieteni. Liceul de Artă din Brașov, unde am studiat din clasa a V-a până la finele liceului, era locul potrivit pentru cei cu imaginație și cu dorință de aventură – și aici mă refer nu doar la specificul școlii, ci și la clădirile în sine, cu istoria lor complexă, precum și la peștera din curtea școlii, unde, asemenea lui Peter, am căutat comori și mistere, găsind, bineînțeles, doar ghemotoace de hârtie, și băltoace, și capete de lumânare.
Pe de altă parte, scriitorii fără prea multă experiență, printre care mă număr, cad probabil mai ușor tentației de a se suprapune conștient peste personajul sau personajele din carte. Scriitorii mari știu să se ferească de această ispită, chiar dacă e posibil ca frânturi din personalitatea lor să se strecoare în text.
Humanitas: Cartea atinge tema morții într-un mod delicat. Cum ai decis cât de departe să mergi cu acest subiect?
Ana Alfianu: Cred că cele mai importante aspecte ale tematicii morții în povești sunt abordarea și motivația. La urma urmei, toate basmele conțin sugestia sau posibilitatea morții, care este miza finală. Ideal ar fi ca subiectul să fie tratat cu onestitate și cu grijă, pe de-o parte, iar pe de altă parte, folosirea acestui subiect să nu fie gratuită, ci justificată de derularea acțiunii, de transformarea personajelor și de resorturile textului. Deoarece nu există doi cititori la fel, e foarte posibil, totuși, ca unii copii mai sensibili să fie afectați. Pot doar să sper că în cazul poveștii lui Peter cititorii vor înțelege că bucuria în fața vieții primează întotdeauna, că prietenia, speranța și entuziasmul descoperirii pot fi mai puternice decât teama de moarte.
Humanitas: Dacă ar fi să alegi un mesaj central al cărții, care ar fi acela?
Ana Alfianu: Prietenia este unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care le putem trăi în cursul vieții.
Humanitas: Ce rol are orașul Kronburg în sine? Este doar decor sau un „personaj”?
Ana Alfianu: Kronburg este cu siguranță un personaj, un aliat discret al lui Peter, este acasă, este locul unde copilul se simte atât de protejat încât are curaj să exploreze, să caute pericole inventate și, ulterior, să le înfrunte pe cele reale. Este spațiul aventurii, al prieteniei și al ieșirii treptate din copilărie, dar este în același timp viu și activ, mai ales prin rolul pe care i-l atribuie Peter (și imaginația lui).
Humanitas: Crezi că un copil de azi s-ar aventura într-un loc precum catacombele sau ar prefera mediul digital?
Ana Alfianu: Cele două nu se exclud reciproc. Copiii din generația mea alegeau genul acesta de escapade atât datorită spiritului de aventură (unde era cazul), cât și limitărilor tehnologice ale epocii. Astăzi, copiii au posibilitatea să aleagă, să alterneze și să experimenteze o grămadă de jocuri și de situații, în funcție de firea fiecăruia și de context.
Humanitas: Crezi că literatura pentru copii ar trebui să abordeze și teme „grele” (moarte, frică, pierdere)?
Ana Alfianu: Da, cred că doar în felul acesta emoțiile din poveste se construiesc pe deplin și se reflectă în lectură. Nu poți vorbi despre bucurie fără să-i pui în față oglinda tristeții, pentru că textul nu s-ar susține. Totul ține de stil și de felul în care aceste teme sunt întrețesute în poveste. Temele mai dificile pot fi tratate razant, sau doar sugerate, sau îmbrăcate în metafore, sau abordate frontal, dar cu grijă, însă ele sunt necesare și binevenite în dezvoltarea empatiei, precum și în înțelegerea aprofundată a sinelui și a lumii.
Humanitas: Crezi că tehnologia este un dușman al lecturii sau poate deveni un aliat?
Ana Alfianu: Singurul dușman al lecturii este chiar omul. Când îți place să citești, o faci oricum și te folosești de toate mijloacele pe care le ai la dispoziție. Chiar dacă prefer cărțile pe hârtie (mai ales cele pentru copii, datorită ilustrațiilor), citesc cu la fel de multă plăcere pe Kindle.
Humanitas: Ce face o carte pentru copii cu adevărat memorabilă?
Ana Alfianu: Dorința de a reveni din când în când la carte, pe parcursul vieții, pentru recitire, regăsire, reinterpretare. Sunt câteva povești ale copilăriei pe care le reiau aproape în fiecare an și care au în comun umorul, emoția autentică, o scriitură solidă și, desigur, ilustrații grozave.
Humanitas: Care sunt autorii sau cărțile care te-au influențat cel mai mult?
Ana Alfianu: Am să amintesc doar câteva dintre cărțile copilăriei, primele care-mi vin în minte, deoarece, altfel, lista ar fi prea lungă: Wilhelm Hauff, Basme, Mark Twain, Aventurile lui Tom Sawyer, Lewis Carroll, Peripețiile Alisei în Țara minunilor, Vladimir Colin, Basme, Iuri Oleșa, Trei grăsani, Charles Perrault, Povești cu zâne.
