Ce faci, când ești un publicitar creativ, cuplat cu o avocată de succes, locuiești boem, într-o garsonieră din capitală în care se spune că ar fi stat însuși Mircea Eliade, explorezi Bucureștiul printr-o transhumanță urbană frenetică pusă pe fast forward, te pregătești de căsătorie și treci proba inițierii în viața domestică dar constați că totul e pe cale să se prăbușească?
Pentru Mihai, protagonistul romanului Downshifting, e nevoie de apariția neinspirată (în rolul unui taximetrist detestabil) într-o reclamă și de ratarea unei promovări mult așteptate și anticipate la firmă pentru a realiza că întreaga sa viață, asociată coordonatoleor prospere de middle-class bucureștean i se scurge printre degete. Viitoarea sa soție, Bianca, avocată de succes, un amestec de rațiune, temperament, decadent, cultivând o imagine publică sofisticată și ambițioasă, e mult prea dezamăgită de felul în care Mihai a faultat relația de două ori, prin cele două greșeli: asumarea unei identități detestabile (chiar și într-o reclamă), care compromite imaginea cuplului promițător și pierderea prilejului de avansare profesională. Bianca decide să rupă relația iar Mihai se trezește aproape lefter, parasit, într-un apartament în care de abia se mutase, cu pereți străini, fără istorie.
În acest context aproape disperat, în plină criză economică, fără bani, cumva stigmatizat de apropiați că a ales să devină un măscărici, un histrion, sa se maimuțărească într-o reclamă proastă, Mihai allege, cu patina inconștiență și iresponsabilitate (sau poate, cu spirit aventuros?) să își privească noua condiție drept o oportunitate de a explora un stil de viață alternativ, un fel de downshifting adus cu valul vremii, mai degrabă decât ales: de la existența trăită între deadlineuri, jargon și obiceiuri corporatiste, ambiții de prosperitate și fantezii financiare (protagonistul rămâne fascinat de banii mulți obținuți dintr-o lovitură) la o existență modestă (sau poate mai plină de miez, din anumite puncte de vedere) în traficul bucureștean. Căci Mihai alege să devină taxiemtrist, să-și redescopere orașul prin alți ochi, în alt context, într-o dimensiune în care timpul se dilata doar pentru a se contracta imediat, exploda și iar imploda înghițind ani, tinerețe și viață.
Printre banchueri cu ceasuri de aur, muncitori cu salam feliat în ziar, parapsihologi certați cu nevestele, Mihai Marinescu va intra în contact cu rromii bogați de la periferia capitalei, cu acei latifundiari excentrici care, prin conacele construite ajung să-i stimuleze și mai mult curiozitatea protagonistului. Toată această coborâre pe lanțul ierarhic economico-social pare să funcționeze ca un soi de gândire laterală (pe principiul nu te mai concentra să rezolvi o problemă, să atingi un scop și atunci vei găsi soluțiile): prietena Biancăi, o prezență feminina bogată găsește în noul Mihai și statutul lui mizer un soi de satisfacție erotica și socială ascunsă (care atinge culminația într-o scenă magistral construită, cu pahare de șampanie ciocnite într-o groapă de gunoi), publicitarii îl caută din nou pe protagonist pentru un proiect proaspăt (după eșecul rivalului său promovat). O idee genială , de a organiza un fel de Ziua Porților Deschise la palatele rromilor îl propulsează din nou pe Mihai și pe prietenul său, Andrei (un alt demisionar din viața corporatistă care ajunge să picteze tavanele din locuințele somptuoase ale rromilor) într-o spirală a popularității fără precedent.
Rromii sunt entuziasmați să primească reflectorul de atenție, publicitarii își numără premiile anticipate în vreme ce râuri de oameni, inclusiv turiști de peste hotare descind în București pentru vizitele originale planificate. Este evenimentul care, spre finalul romanului, readuce laolaltă cele mai improbabile situații și personaje, într-o atmosferă deopotrivă absurdă și înduioșătoare: intelectuali rasați cu rromi îmbogățiți, publicitari și taximetriști, Bianca și Mihai care se redescoperă, vechi cunoștințe care se reîntâlnesc după câteva decenii, totul vegheat de pictura experienței extracorporale a unuia dintre proprietarii palatelor și chiar de spiritul lui Mircea Eliade (referințe la marele istoric al religiilor sunt presărate pe tot parcursul romanului iar atmosfera nu este deloc străină de literatura sa).
Un roman comic și palpitant, plin de umor și ironie, despre impostori, despre fragilitatea relațiilor, despre mici întâmplări și coincidențe fericite capabile să depășească bariere culturale convenționale, despre fertilul imaginar social superstițios, despre dimensiunea grotească și amuzantă a showbizzului, romanul de debut semnat de Alexandru Done e o experiență similară unei călătorii plină de imprevizibil într-o galerie cu personaje pe cât de familiare cititorilor pe atât de pitorești și de surprinzătoare, reinventate prin ochii unui scriitor promițător.
DOWNSHIFTING – Alexandru Done- Editura Polirom, 2017
Recenzie realizată de Sever Gulea.
