L-am urmărit cu interes pe Marco Missiroli, câștigătorul Premiului Strega în anul 2019, odată cu traducerea în limba română a romanului „Fidelitate”, ecranizat ulterior și în forma unei populare miniserii. Mi-a plăcut aplecarea psihologică din povestea sa, eclipsarea verdictelor morale și focalizarea explorativă asupra tensiunilor, dar și complicităților pe care le implică adulterul în cuplurile contemporane. Așa cum mărturisește chiar autorul într-un interviu, lui Marco Missiroli nu îi place să autopastișeze, preferă să introducă elemente noi în cărțile sale. Poate tocmai de aceea, cititorii romanului „Fidelitate” vor găsi ceva cu totul diferit în cea mai recentă narațiune tradusă în limba română în Colecția Anansi a Editurii Trei.
Dacă „Fidelitate” se petrecea în fermecătorul Milano și se centra pe conurile de lumină și umbră în contextul unei căsnicii longevive dintre doi intelectuali, în „Să ai totul” avem cu totul alte coordonate spațiale, tematice și stilistice.
Protagonistul poveștii este Sandro, un bărbat la vârsta a doua care revine acasă, în Rimini, în regiunea Emilia Romagna, acolo unde se află singurul părinte pe care îl mai are. Aflat într-un moment delicat din punct de vedere profesional, la patru ani după ce și-a pierdut mama, Sandro decide să se întoarcă la tatăl său, Nando, care urmează să aniverseze împlinirea a 72 de ani. Discret, retras, călătorind spre o destinație necunoscută în fiecare seară, cu al său Renault 5, Nando nu pare neapărat extatic de întoarcerea fiului său acasă. De fapt, relația dintre cei doi pare să fie dominată încă de la început de un mix de tensiune și familiaritate. Schimburile de replici sunt scurte, acide și totuși Sandro și Nando nu dau senzația că nu s-ar suporta sau că ar fi străini unul față de celălalt. Pe de altă parte există o doză de tabu în relația lor, posibil pentru că Nando se află și el într-un moment de fragilizare fizică și existențială, posibil pentru că Sandro, odată întors la Rimini, nu își vizitează doar casa și părintele, ci și o nestatornică fantomă a tinereții.
O întrebare precipitată la ceas aniversar, dar care va deveni recurentă între cei doi este: ce ai face dacă ai avea cu un milion de euro mai mult și dacă ai fi cu mulți ani mai tânăr? Întâmpinările oarecum anecdotice și ironice vor îmbrăca un răspuns posibil mai profund pe măsură ce timpul va trece. Interogația nu este totuși întâmplătoare, atâta timp cât atât Nando cât și Sandro se află în momente de cumpănă, în momente de bilanț existențial. Amândouă personajele masculine par să fie marcate de dispariția Caterinei, o prezență evanescentă din fundal la care rar se fac referințe explicite.
Nando se confruntă cu o boală terminală oncologică pe care pare însă să o poarte cu o demnitate încăpățânat de tăcută. Pe de altă parte, Sandro și-a pierdut iubirea de tinerețe, pe Giulia, pe fondul unei adicții de jocuri de noroc pe care credea că a depășit-o. Doar că întoarcerea sa acasă, la Rimini, trezește acest demon al dependenței care probabil că nu l-a părăsit niciodată. Vulnerabilitatea este cu atât mai mare, cu cât Sandro e nevoit să facă față adevărului crud, al perisabilitățiii propriului său părinte. În opoziție cu boala lui Nando, un semnal al morții, se amorsează și mai puternic cravingul și interesul lui Sandro pentru jocurile de noroc, cu ale sale intensități emoționale paroxistice, ca o necesară mărturie a afirmării vieții.
Missiroli se folosește de o mulțime de asimetrii pentru a monta tensiunea narativă: adultul urbanizat revine în provincia de origine, dar nu pentru a trăi un confort al regăsirii și apartenenței, ci pentru a se confrunta cu adevăruri grele și provocări dormante ale trecutului. Relația tată-fiu, așezată biologic pe coordonata ierarhică îngrijitor-îngrijit își schimbă dinamica, odată cu evoluția bolii lui Nando. Sandro e nevoit să devină cel care ia act de caracterul muritor al părintelui său și să îi fie alături până în ultimele clipe, luptându-se, în paralel cu escaladarea forțelor adictive din el (inclusiv acea dorință de a avea totul, deopotrivă o forță de propulsie, dar și un derdeluș al damnării).
Stilistic, „Să ai totul” este de asemenea radical diferit de „Fidelitate”. Dialogurile sunt scurte, concentrate, dar lasă să respire tăceri între personaje. Missiroli reușește să dea o realitate importantă a nespusului în relația tată-fiu care joacă un rol în atmosfera narativă. De asemenea, Missiroli se folosește de o tehnică interesantă în redactare, care va solicita atenția cititorilor, cel puțin la început: povestea este relatată la persoana I, din perspectiva lui Sandro, dar timpii narativi alternează, astfel că prezentul lui Sandro se amestecă pe alocuri cu trecutul său, cu perioada în care se reconstruiește practic istoria adicției la jocurile de noroc.
„Să ai totul” oferă o poveste condensată, montată cu pârghii asimetrice, despre trecut și prezent, despre complicata dinamică a relației tată-fiu, despre felul în care ne asumăm și ne gestionăm fragilitățile în etape diferite de viață. Este un roman care va oferi o surpriză cititorilor lui Missiroli, o concretizare a capacității unui autor de a se reinventa, pe alte coordonate, dar de a livra o experiență de lectură la fel de convingătoare.
Articol realizat de Sever Gulea pentru libris.ro.
„Am studiat filosofia, medicina, am fost librar, în prezent sunt medic psihiatru. Celebrez în fiecare zi faptul că suntem oameni născocitori (homo fictus).
Trăiesc înconjurat de povești, fie că deschid cărți, fie că ascult (cu plăcere) oameni, fie că mă povestesc pe mine însumi. Gândesc adesea în povești, visez în povești.
Pentru mine lectura e pur și simplu o prelungire firească a existenței, o formă de a reactualiza esența experienței umane etern narativă.”
Dacă simți că sunteți cititori pereche, vezi și alte articole de același blogger aici.
