Ne știi, suntem etern iubitori ai cărților, însă pe lângă afinitățile literare, de multe ori alegem lecturi scurte despre astre, literare și ele. Și pentru că nicio pasiune nu trebuie lăsată neîmplinită, ne-am apucat de citit…în stele și de pus pe hârtie recomandări pentru fiecare zodie în parte, în funcție de horoscopul lunii octombrie.

Horoscopul Literar al Lunii Octombrie 2025

Îți mărturisim că nu suntem experți, ci doar pasionați și jucăuși, așa că te invităm să citești despre semnul tău zodiacal cu îngăduință și umor.

Balanță

22 septembrie – 22 octombrie

Octombrie e luna ta, dar nu se simte ca un spectacol, ci mai degrabă se aseamănă cu un act de revenire la tine, pe tăcute. După haosul verii și începuturile din septembrie, acum știi mai clar ce (sau cine) merită timpul tău. Începi să-ți refaci programul și să cultivi relațiile care aduc ceva bun înapoi. Ai chef de întâlniri calde, poate o seară în oraș cu oameni care nu te storc de energie, poate un brunch într-o duminică mohorâtă, cu niște conversații despre tot ce contează. Toamna ta e una curată, așezată, rafinată. Te reîntorci la mici plăceri estetice printre care strecori, desigur, și o carte cu copertă cartonată și hârtie bună. În lecturi cauți povești care curg fără grabă, poate un roman despre prietenie matură, despre iubire care nu mai cere dovezi. Nu ai nevoie de ceva spectaculos, ci de echilibru, așa că astrele îți așază la raftul de recomandări cartea Fiicele pictorului de Emily Howes, apărută la Editura Humanitas Fiction.

Scorpion

23 octombrie – 21 noiembrie

Octombrie aduce pentru cititorii din zodia Scorpion o liniște aparentă. Starea aceasta e de fapt o supracopertă pentru adevăratele sentimente care nutresc sub ea pentru că tu ai intrat într-un proces de schimbare foarte minuțios. Ai început să separi ce e real de ce a fost impuls, ce e valoros de ce doar sună bine șii nu o faci cu furie, ci cu o claritate care te prinde foarte bine. E luna în care alegi să acționezi mai conștient și cu ocazia aceasta poate te apuci de un proiect pe care nu-l anunți nicăieri. Lucrezi în liniște și asta îți prinde bine. Tot în liniște îți alegi și lecturile pentru luna aceasta pentru că te atrag povești care nu se predau de la prima pagină. Cărți cu straturi, cu personaje imperfecte, cu tăceri apăsătoare. Poate un roman psihologic, poate o ficțiune dureros de sinceră, poate o poveste care se întinde pe generații. Ai energia unui investigator care nu caută drama, ci adevărul, iar astrele literare sunt aici să îți ofere lupa de care ai nevoie să afli mai multe și ca recomandare cartea Precum tigrii pe zăpadă de Juhea Kim, apărută la Editura Univers.

Săgetător

22 noiembrie – 21 decembrie

Octombrie te trage ușor de mânecă pentru că e timpul să-ți aduni gândurile. Ai fost în mișcare, fizică și emoțională, dar acum simți că ai nevoie să înțelegi ce-ai acumulat. Nu e vorba de pauză, ci de direcție. Vrei în continuare să explorezi, dar simți că o parte din drum trebuie parcursă cu un ghid, așa că poate reiei un plan vechi sau revii la o idee care nu părea bună în primăvară, dar acum se simte chiar potrivită. Ai chef de dialoguri cu sens, de planuri făcute într-o cafenea, de o ieșire scurtă din oraș în care să-ți organizezi gândurile.Ghidul tău poate fi făcut și din hârtie și un infinit de idei care încă nu îți aparțin, așa că lecturile de luna asta pot fi de la raftul celor pun întrebări despre lume și despre tine. Poate un jurnal de călătorie sau poate o carte de eseuri care-ți stârnește impulsul de a sublinia fiecare pagină. Ai poftă de învățat, dar fără teme și extemporale, iar astrele literare îți oferă o recomandare care poate fi potrivită pentru toamna ta și anume Atunci când am fost fericiți de Gong Ji Young, volum apărut la Paralela 45.

.

Capricorn

22 decembrie – 19 ianuarie

În octombrie cititorii din zodia Capricorn au mai mai mult chef de oameni decât de cărți, dar astrele sunt aici să reorganizeze prioritățile acolo unde e nevoie. Poate că e aerul de început, poate că rutina care revine te face să apreciezi mai mult timpul liber, cert e că nu ești rezervat și lași loc spontaneității. Apare o deschidere fină, dar vizibilă, spui „da” la invitații spontane, îți organizezi mici escapade și accepți ideea că uneori e bine să mergi fără GPS. Poate pleci într-o scurtă călătorie, poate te reîntâlnești cu cineva care-ți readuce un tip de energie pe care o credeai pierdută. E un moment bun și pentru iubire, nu într-o formă dramatică, ci în acea formă matură, care vine fără presiuni.
Cărțile pe care le alegi în octombrie sunt cele care se potrivesc cu vibe-ul ăsta, așa că astrele te conduc spre romane despre călătorii personale, povești de dragoste cu ritm domol și cărți care surprind perfect atmosfera unui oraș în care îți dorești să ajungi. Îți (re)descoperi apetitul pentru viață, iar lectura devine o extensie firească, mai ales cu titlul Dragostea vieții mele de apoi de Kirsty Greenwood, apărut la Editura Trei în colecția Fiction Connection.

Vărsător

20 ianuarie – 19 februarie

Toamna aduce cititorii Vărsători și visători mai aproape de pământ, într-un loc sigur. După o vară care te-a făcut să visezi și să evadezi din orice tipar, octombrie vine ca o gură de aer rece, dar bun. Ai chef de idei care te provoacă și de proiecte care te activează mental. Nu vrei să te întorci într-un sistem rigid, dar simți că ai nevoie de niște repere și le creezi în felul tău neconvențional. În lecturi te atrag scrierile creative care tratează viitorul, progresul, identitatea, libertatea. Dar nu vrei teorii seci, vrei povești bine spuse, care te prind și te provoacă. E luna în care o carte cu structură atipică, un roman vizionar sau o ficțiune cu subtext social te pot face să nu te mai desprinzi de fotoliu. Sigur, plimbările pot face parte în continuare din rutina ta, că doar cărțile pot fi citite oricând și oriunde. Astrele nu-ți recomandă o viața sedentară în niciun caz, dar îți pot recomanda lecturi și încep cu titlul Inshallah de Oriana Fallaci, apărut recent la Editura Lebăda Neagră.

Pești

20 februarie – 20 martie

Pentru cititorii Pești octombrie e luna ieșirilor din tipar și din casă. Culmea, la început de toamnă viața socială se reactivează și tu ești, surprinzător, mai prezent decât de obicei. Ai chef să ieși din bula ta, să te vezi cu oameni dragi, să te implici în discuții care nu se termină stânjenitor după 5 minute. Nu cauți aglomerație, ci acele întâlniri calde, cu sens, în care ți se dă voie să fii vulnerabil, curios, visător. E o lună bună pentru cafele lungi, plimbări prin oraș, ieșiri în librării sau mici grupuri de lectură. La capitolul lecturi menții trendul și cauți cărți care vorbesc despre relații reale, prietenie, solidaritate și reveniri, fără cinism, dar cu luciditate. Octombrie îți reamintește că nu ești niciodată cu adevărat singur, mai ales dacă ai lecturile potrivite pe noptieră și astrele își iau responsabilitatea să țină locul ocupat. Îți pun la raftul de recomandări romanul Fetele din casa de pe lac de Kelly Mustian, apărut la Editura Alice Books.

Berbec

21 martie – 20 aprilie

Pare că răcoara le priește cititorilor din zodia Berbec. După o vară haotică, octombrie îți oferă un tip de reset care chiar îți place. Ai ocazia să începi ceva nou dincolo de o carte, să îți schimbi rutina, să te implici într-un proiect concret. Și o faci cu entuziasm. Nu stai prea mult pe gânduri, ci cauți acțiune pentru că sezonul acesta ești mai disciplinat decât crezi și reușești să-i mobilizezi și pe alții în jurul tău. Cărțile stau la coadă, însă până și ele știu că trebuie să țină pasul, așa că pe raftul de recomandări îți apar lecturi care te țin activ. Astrele literare te ghidează către titlul Co-Inteligență. Cum să trăiești și să muncești cu AI de Ethan Mollick, apărut pe rafturile Editurii Publica. Octombrie te încarcă cu energie de început, așa că alege o lectură care te prinde și te împinge mai departe.

Taur

21 aprilie – 20 mai

Pentru cititorii din zodia Taur octombrie e o lună de reconectare cu tot ce le aduce confort. După vară, simți nevoia să-ți retragi energia în spații sigure, familiare, care îți dau o senzație de control și liniște. Vrei să-ți reamenajezi spațiul de citit, să redai sens rutinei zilnice, să-ți recuperezi plăcerile simple și aici pe lângă citit ne gândim și la mâncarea gătită acasă sau muzica pe care o asculți în surdină..
Îți place ideea de „slow living” și o aplici instinctiv. Reiei ritualurile cu dimineți lente, lista de cumpărături scrisă de mână, ordinea din bibliotecă. Te bucuri să redescoperi un pulover vechi sau să te plimbi prin piețe pline cu produse de toamnă. Cartea ideală luna asta nu e neapărat una cu acțiune, ci una cu atmosferă, o poveste care se desfășoară încet, cu grijă pentru detalii, cu un ton cald și o estetică bine definită, așa că astrele îți lasă drept recomandare romanul Montevideo de Enrique Vila-Matas, publicat de Editura Vellant.

Gemeni

21 mai – 21 iunie

În octombrie mintea cititorilor Gemeni e din ce în ce mai ascuțită și curioasă. Simți că te întorci la „viteza ta normală” — nu agitată, ci conectată la mai multe lucruri în același timp, cu entuziasm și atenție distributivă. Ai chef să înveți, să descoperi, să vorbești cu oameni de la care ai ce învăța, să faci schimburi de idei, să pornești ceva. Poate că nu duci totul la capăt, dar procesul în sine îți aduce energie, așa că este nevoie să te tratezi cu blândețe și cu apreciere indiferent de final. E o lună în care te stimulează diversitatea: jonglezi între taskuri, începi o agendă nouă, descoperi un podcast care te captivează și îți aduci aminte că e ceva fascinant în „a nu ști”, pentru că exact de acolo pornește curiozitatea ta. Și în lectură ești la fel pentru nu stai prea mult într-o singură poveste. Poate ai două-trei cărți începute în paralel, iar astrele literare îți mai aduc una pe noptieră și anume Închisoarea îngerilor de Stephen King, volum apărut la Editura Nemira.

Rac

22 iunie – 22 iulie

Octombrie îți aduce o energie blândă și așezată, exact pe gustul tău. După o vară intensă, simți nevoia să îți aduni gândurile și să îți redai ritmul familiar. Casa, familia, prietenii apropiați devin centrul universului tău, iar momentele simple, precum o cină gătită acasă, o conversație lungă, un apus privit de pe balcon, capătă valoarea unor mici ritualuri de reîncărcare. Îți place să te retragi într-un spațiu sigur, să-ți așezi emoțiile și să îți pregătești resursele pentru un nou început. În lecturi, te atrag poveștile care vorbesc despre relații, despre legături sufletești și despre curajul de a trăi autentic. Astrele literare îți recomandă volumul Citește când… de Dr. Julie Smith, apărut la Editura Litera, o carte ce-ți va deveni un fel de busolă emoțională, gata să te însoțească în momentele în care ai nevoie de înțelegere, claritate și un strop de încurajare.

Leu

23 iulie – 22 august

Octombrie vine pentru tine ca o scenă nouă, luminată special. După o vară în care ți-ai consumat energia în multe direcții, acum intri într-un ritm mai calculat, dar la fel de vizibil. Ai ocazia să-ți pui ordine în proiecte, să alegi cu atenție ce merită să rămână în prim-plan și ce trebuie lăsat în culise. Ești mai atent la detalii, dar fără să-ți pierzi strălucirea naturală — dimpotrivă, organizarea îți dă putere și încredere. Îți vine ușor să te afirmi, să inspiri, să aduni oamenii potriviți în jurul tău. În lecturi, cauți cărți care îți confirmă forța și te provoacă să reflectezi asupra rolului tău, fie că e personal sau profesional. Astrele literare îți aduc în atenție volumul Un moment de liniște de Nedra Glover Tawwab, apărut la Editura Bookzone, o lectură care îți amintește că puterea nu stă doar în aplauze și în scenă, ci și în clipele de respiro, în liniștea pe care o cultivi pentru tine.

Fecioară

23 august – 21 septembrie

Pentru cititorii din zodia Fecioară, octombrie reactivează vechi iubiri. Dacă te-am îngrijorat, poți sta liniștit, astrele nu se ocupă cu readucerea în prim plan a poveștilor apuse, ci îți readuc în vizor activități uitate în sezonul estival. Ai energie de pus lucrurile în ordine, de reluat obiceiuri bune și proiecte care au șanse reale să rămână „la raft”. Nu e cazul să introduci presiunea sau agitația în discuție, ci să lași loc unor doze puternice de concentrare și claritate. Toamna ta începe cu gânduri limpezi și o dorință autentică de a construi ceva durabil. În lecturi cauți exact același lucru și din acest motiv astrele te conduc spre raftul de cărți care îți aduc structură, idei aplicabile, poate chiar inspirație profesională. E luna în care listele tale de citit capătă mult sens și, mai important, încep și să se bifeze. Dacă nu știi de unde să începi, pe raftul tău de recomandări apare cartea Cum să avem o minte armonioasă de Edward De Bono, apărută la Curtea Veche Publishing.

Articol apărut în Gazeta Libris, numărul 47, octombrie 2025. Gazeta Libris se distribuie gratuit în colete.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *