Sunt un fan declarat al romanelor lui Joel Dicker, un scriitor elvețian care reușește de fiecare dată să livreze compoziții antrenante, dar care e obișnuit să atingă teme cu greutate precum relația dintre cititor și autor, impactul traumelor familiale, fragilitatea lumii finanțelor, sensul extins al artei, complicatele dimensiuni ale prietenei. După ce am parcurs cele patru romane traduse și publicate la Editura Trei, am descoperit volumul „Un animal sălbatic” care păstrează standardul pe care Dicker l-a stabilit.
La fel ca în celelalte romane, Dicker construiește structuri narative labirintice, de tip puzzle, cu fragmente și scene din mai multe timpuri și mai multe locuri, pentru a asambla o compoziție plină de suspans, în care anumite piese, dezvăluite la momentul potrivit ajung să schimbe peisajul narativ. Este regula care se aplică și în volumul „Un animal sălbatic”.
Mi-a atras atenția una dintre aprecierile critice de pe coperta a doua a acestei traduceri în limba română: Joel Dicker are o bucurie răutăcioasă să ne inducă în eroare. Înt-adevăr, lectura unui thriller bine alcătuit implică, într-o oarecare măsură, acceptarea unei experiențe de tip sado-masochist. Autorul se află în poziția de putere ușor sadică: el este iluzionistul care premeditează o înșelătorie, iluzionistul care își provoacă și frustrează în același timp cititorii. Reușita acestui efect emană din măiestria compoziției, pentru că cititorilor, care acceptă un pariu masochistic, le place să fie păcăliți cu stil și eleganță. Iar Dicker reușește să jongleze cu lovituri de teatru de diferite intensități pe parcursul compoziției sale, astfel încât să negocieze bine detaliile care ne confirmă bănuielile, dar și detaliile care dinamitează direcția interpretărilor.
„Un animal sălbatic” ne plasează de la primele pagini în ceea ce se va dovedi hipocentrul intrigii detectiviste: jaful unui magazin de bijuterii din Geneva contemporană. Fragmente din scena jafului vor apărea pe parcursul întregii povești, de fiecare dată relevând un nou detaliu care va transforma înțelegerea acestui incident. În jurul acestui moment dintr-o dimineață de iunie a anului 2022, Joel Dicker ne conduce apoi prin cele 20 de zile și, ocazional, prin cei 20 de ani care au premers incidentului.
Narațiunea reconstruiește viața a două familii din Geneva între care se instalează un raport interesant care fluctuează între admirație, invidie, rivalitate. Arpad e un finanțist elvețian cu un trecut ușor aventuros și dubios. El e căsătorit cu Sophie, o avocată cu o familie înstărită de pe Coasta de Azur. Amândoi trec pragul celor 40 de ani, un moment prielnic pentru o criză a vârstei care în cazul lor nu se simte: au doi copii sănătoși, o casă splendidă din sticlă la marginea Genevei, cariere aparent mulțumitoare și o atmosferă de cuplu încă intensă erotic și strâns legată emoțional. Celălalt cuplu e alcătuit din Greg și Karine. Greg e polițist în trupele de intervenție elvețiene, discret în privința activității sale profesionale, iar Karine lucrează la un magazin de modă din Geneva. Deși au o situație financiară bună și sunt realizați familial și profesional, Karine și Greg par să ofere o aproximare ceva mai palidă a reușitelor cuplului Sophie-Arpad. Casa lor nu e la fel de luxoasă, copiii nu sunt la fel de bine educați, atmosfera din cuplu e mai degrabă aplatizată.
Cu toate acestea cele patru personaje dezvoltă o relație în care se amestecă rivalitatea și apropierea. Aparențele sunt relaxate și favorabile dar, la fel ca în volumul „Văduvele de joi seara” al Claudiei Pineiro, dincolo de familiaritățile politicoase și respectabile se ascund însă vieți secrete. Celor patru le face plăcere să petreacă timp împreună, însă dinamica de influență pare să graviteze în jurul lui Arpad și Sophie. Apăsat de un oarecare grad de neglijență sexuală și de atenție în propria căsnicie, Greg se va simți atras până la obsesie de seducătoarea Sophie și va pune în practică comportamente ce îi pot periclita cariera. În același timp Karine e fascinată de atmosfera încă erotic vie dintre Arpad și Sophie și își dorește să găsească reperele pe care să le copieze în propria căsnicie. Cuplul perfect care pare de neatins urmează însă să fie pândit de secretele trecutului lui Arpad.
Un vizitator misterios pare să dea târcoale casei de sticlă de lângă Geneva, în același timp cu actualizarea proecupărilor riscante de voyeur pe care Greg le pune în aplicare. Însă tocmai acest amestec al intrusului îi va salva reputația lui Greg și va amorsa în același timp o serie de bănuieli din partea polițistului. În mod ironic, pornirile perverse ale lui Greg vor dezvălui o pistă reală pentru acțiuni dincolo de lege care vizează cuplul pe care îl invidiază atât de mult.
Cine este de fapt Arpad și cum ar putea trecutul său să fisureze imaginea fericirii perfecte pe care o desăvârșește împreună cu Sophie? Cine este de fapt animalul sălbatic care dă și titlul romanului? E o metaforă pentru pornirile ascunse și secrete pe cale să iasă la iveală din cuplul Greg- Karine? Se referă de fapt la acest intrus, cu o poreclă pe măsură, care stă la pânda casei de sticlă, gata să sară la atac înarmat cu fragmente din viețile trecute ale familiei Sophie-Arpad? Sau este mai mult de atât și cea mai inocentă și binevoitoare figură a romanului nu este ceea ce pare a fi? Ce legătură ar putea avea o familie perfectă cu o spargere a unui magazin de bijuterii în centrul Genevei? Vă rămâne să descoperiți în acest puzzle care își rezervă libertatea de a surprinde cititorii tocmai pe ultima sută de metri, atunci când credeam că am înțeles tot.
Cu multă abilitate, Joel Dicker mută centrul de gravitație al poveștii progresiv și își fragmentează moral personajele, astfel încât granița dintre agresat și agresor, victimă și escroc devine tot mai fină, proiectând de fapt roluri interșanjabile. La fel ca în celelalte romane și aici Joel Dicker se folosește de intriga detectivistă pentru a atinge o dimensiune critic socială: dualitatea ipocrită a vieții burgheze contemporane, cu sacrificii, compromisuri menite să slujească o imagine perfectă (în mod ironic, casa soților Arpad și Sophie e complet transparentă, deși biografiile lor sunt cât se poate de opace), impulsurile egoiste și aventuroase ale celor care trăiesc prea confortabil, sentimentul cronic al nemulțumirii developat relativ în comunitățile clasei de mijloc, acolo unde fericirea nu mai e ceva cuantificabil la nivel familial, ci mereu comparativ, raportat la un model de proximitate.
Articol realizat de Sever Gulea pentru libris.ro.
„Am studiat filosofia, medicina, am fost librar, în prezent sunt medic psihiatru. Celebrez în fiecare zi faptul că suntem oameni născocitori (homo fictus).
Trăiesc înconjurat de povești, fie că deschid cărți, fie că ascult (cu plăcere) oameni, fie că mă povestesc pe mine însumi. Gândesc adesea în povești, visez în povești.
Pentru mine lectura e pur și simplu o prelungire firească a existenței, o formă de a reactualiza esența experienței umane etern narativă.”
Dacă simți că sunteți cititori pereche, vezi și alte articole de același blogger aici.
