Éric Chacour e un scriitor canadian de origine egipteană care a luat prin surprindere lumea literară în 2024. După ce a activat în domeniul economiei și relațiilor internaționale, Chacour a publicat un prim roman complex și seducător în care nu se simte stângăcia debutantului. CE ȘTIU DESPRE TINE, volum tradus și publicat în limba română la Humanitas Fiction este o poveste fragmentară întinsă pe câteva decade despre identitate, despre familie, dar și o poveste de dragoste în mai multe sensuri. Are ingredientele contemporane pregnante, atingând problematica queer, tensiuni culturale și ideea reconfigurării familiale.
Romanul se deschide cu povestea originară a lui Tarek, un băiat care crește în comunitatea levantină, într-o familie de clasă mijlocie, patronată de un medic reputat din Egiptul postbelic. Egiptenii levantini, migranți din zona Siriei și Libanului au o reputație solidă, cu educație europeană, creștină și cu profesii intelectuale, aducând o contribuție importantă dezvoltării economice și sociale mai ales în Cairo. Existența lor e pusă oarecum sub semnul fragilității, odată cu aspirațiile naționaliste, din perioada Nasser-Sadat, mulți luând decizia să părăsească Egiptul. Familia lui Tarek alege să rămână și se încăpățânează să păstreze iluzia unei vieți tihnite, așezată pe coordonate burgheze și cunoscute. Condiția lui Tarek pare să împrumute din cea a unui destin la cheie, cu orizont trasat din copilărie. Tarek va asuma responsabilități profesionale și personale previzibile, în orizontul așteptărilor familiei sale, fără urmă de îndoială. Destinul său prescris se actualizează aproape fără cusur, poate doar căsătoria cu Mira, tergiversată mai bine de un deceniu întârzie suprapunerea cu imaginea proiectată pentru el. Tarek devine apoi întruparea destinului său, câștigând propria sa notorietate, asumând noblețea profesională de a trata oameni indiferent de condiția socială: el gestionează deopotrivă comunitatea levantină, dar și pe cea din Moqattam, un spațiu al celor nevoiași. Lucrează mult, prioritizează profesia în detrimentul familiei și beneficiază de respectul comunității. În Moqattam îl cunoaște pe Ali, fiul unei paciente care îl impresionează pe Tarek și care îl încurajează pe medic să îl ia pe Ali ca ajutor la cabinet. Compensând lipsa de educație cu ambiție și determinare, Ali devine un discipol neobosit pentru Tarek, dezvăluind însă și o viață secretă: acea de amant homosexual chiar și al unor pacienți care ajung în cabinetul lui Tarek. Relația dintre Ali și Tarek evoluează într-o zonă ambiguă, între mentorat și romantism, concretizându-se într-o aventură riscantă care îi pune la îndoială reputația și imaginea de profesionist adecvat. Homosexualitatea în Cairo-ul anilor ’80 e cel mult un tabu tolerat, odată ce zvonurile despre relația dintre Tarek și Ali devin tot mai convingătoare, medicul ajunge în punctul de a-și pierde prestigiul, expunând și familia unui risc de compromitere morală gravă. În acest context amenințător, în care nu doar reputația dar și viețile sunt puse în joc, Tarek va lua o decizie radicală de a emigra.
În a doua parte a romanului, Tarek ajunge în Canada, reușește să o ia de la zero și să-și construiască o carieră medicală, sub auspicii mult mai discrete și mai reci. În tot acest timp primește scrisori repetate din partea unui pretins jurnalist care intervievează medici arabi expați și care îi cere insistent să se întâlnească. Chacour oferă aici un punct de cotitură narativ esențial care va dezvălui și urmările plecării lui Tarek din Egipt, dar și premisele reîntâlnirii familiale, aducând în atenție un alt personaj, pe deplin neanticipat dar perfect integrat în schema narativă. E un efect care schimbă oarecum cursul și focusul poveștii și care merită savurat ca atare, în intimitatea lecturii.
Romanul lui Chacour este în primul rând despre construcții identitare, despre cum ajungem să fim ceea ce suntem. Tarek pare că îmbracă o viață confecționată de alții, numai pentru el și tocmai în această previzibilitate asumată. Chacour evocă un paradox interesant din fizică, acela al haosului determinat: chiar și sistemele cele mai ordonate (guvernate de acțiuni cunoscute) și simple (cu puține variabile) se pot dovedi complet imprevizibile, pot genera haos. E de fapt o metaforă care poate fi translatată și fenomenologic în ceea ce privește viața lui Tarek: sistemul deschis ca necesitate pentru găsirea autenticității tocmai prin actualizarea sa imprevizibilă. Viața pe care o duce Tarek pare deposedată de alegeri, e riguros configurată din afară: se desfășoară în perimetrul unui orizont familial expectat, cu o tradiție în spate, îmbrățișează o profesie maculantă identitar (cu activitate și așteptări universale – cabinetul lui Tarek nu se închide mai mult de două zile, chiar și când vine vorba de decesul tatălui său), e proiectată într-un cadru bine determinat: familie și comunitate. În acest context Ali, tânărul fără trecut, fără calcule, exaltat de prezent devine contraponderea indeterminării și exercită o atracție ambiguă pentru Tarek. Nu doar în sens erotic, ci și existențial (ambiguitatea acestei atracții e bine cultivată de Chacour), pentru că Ali reprezintă tentația libertății: pe de o parte o ispită periculoasă și păcătoasă (cel puțin în contextul ideologic al Egiptului anilor ’70-’80), pe de altă parte sursa de creștere și dezvoltare autentică. Alegerea pe care o face Tarek în privința lui Ali va avea urmări în mai multe direcții și va impacta familia în feluri nebănuite.
Romanul lui Chacour este și despre felul în care se reconfigurează relațiile familiale și cum legăturile durabile pot motiva și modela destine. Pe de o parte, însăși construcția inedită a romanului scoate în evidență importanța figurilor de atașament de care avem nevoie pentru a crește și a ne maturiza, atâta timp cât ele fundamentează ceva originar în biografia noastră. Fără să dezvălui mai mult, cititorii vor remarca faptul că prima parte a romanului e scrisă, incomod, la persoana a doua, implicând adresarea către un tu nenumit. Nu știm cine vorbește și cui se adresează, dar intuim că e ceva dialogic la mijloc, urmând să aflăm doar în a doua parte a romanului cine este acel eu care vorbește. Construcția aceasta amintește de ideea lui Martin Buber cu privire la cristalizarea identității, care sugera că înainte să existe un eu, a existat un tu, evocând așadar nevoia de a fi luat în seamă de un Celălalt semnificativ pentru ca noi să dobândim premisele autonomiei și autoconștientizării. Nu în ultimul rând, forța relațiilor familiale, devine evidentă după plecarea lui Tarek din Egipt. Felul în care mama lui Tarek va gestiona urmările plecării acestuia transmit un amestec de generozitate și fermitate, un fel de iubire aspră, dar care trece peste poziția morală a personajelor. Într-un mod poate mai puțin explicit, dar consistent pragmatic, iubirea maternală triumfă asupra ideologiei în romanul lui Chacour.
Într-o structură de tip puzzle, cu capitole care ne poartă prin istoria familiei lui Tarek, jonglând pretențios cu instanțele narative și schimbând, la momentul oportun, cursul și miza poveștii, Chacour oferă o poveste emoționantă, cu condiment tematic actual, dar și cu suficient clar-obscur motivațional pentru a nu se transforma într-o arheologie infinită a traumei și nici într-o poveste militantă confiscată ideologic.
Articol realizat de Sever Gulea pentru libris.ro.
„Am studiat filosofia, medicina, am fost librar, în prezent sunt medic psihiatru. Celebrez în fiecare zi faptul că suntem oameni născocitori (homo fictus).
Trăiesc înconjurat de povești, fie că deschid cărți, fie că ascult (cu plăcere) oameni, fie că mă povestesc pe mine însumi. Gândesc adesea în povești, visez în povești.
Pentru mine lectura e pur și simplu o prelungire firească a existenței, o formă de a reactualiza esența experienței umane etern narativă.”
Dacă simți că sunteți cititori pereche, vezi și alte articole de același blogger aici.
