Promotiile lunii noiembrie 2012
Am intrat în noiembrie și încet încet în perioada avanpremierii sărbătorilor de iarnă. E luna marelui Târg de Carte al sezonului (Gaudeamus), e luna în
Am intrat în noiembrie și încet încet în perioada avanpremierii sărbătorilor de iarnă. E luna marelui Târg de Carte al sezonului (Gaudeamus), e luna în
Acum vreo doi sau trei ani, pe vremea când lucram ca librar, îmi amintesc că, într-o anumită perioadă se căutau destul de stăruitor două volume
Finalul de octombrie în România a început să fie acaparat de pregătirea sărbătorilor de import, de genul Halloween-ului, cu tot felul de petreceri și evenimente
Urmeaza o săptămână promițătoare și dinamică pe plan intelectual. Vă pregătim două lansări de carte cu autori și invitați unul și unul. Asadar, miercuri nu
Un exponent pe care l-am putea numi astăzi un clasic al literaturii SF, romanul lui Arthur C. Clarke Rendez-vous cu Rama e disponibil, de ceva
Pentru un autor probabil puține experiențe se pot compara cu bucuria de a fi alături de actualii și mai ales viitorii săi cititori, cu plăcerea
O ultima dupa-amiaza superba de octombrie a mai dat sansa catorva cafenele din Brașov să își mai aștearnă scaunele și mesele în aer liber, în
Îmi amintesc de momentul în care am încheiat lectura acelor amintiri romanțate ale lui Ernest Hemingway, publicate postum sub titlul Sărbătoarea continuă: am rămas cu
Lansările de carte păstrează uneori și o latură surprinzătoare, în funcție de spontaneitatea și imaginația protagoniștilor. Însă o întâlnire în cadrul Serilor Facultății de Litere
De mici am învățat la școală, la orele de istorie despre marile evenimente și marile personalități care au schimbat cursul evoluției umanității. Cu alte cuvinte,
Se spune că știința, prin descoperirile ei, a răpit oamenilor certitudini și consolări milenare: Kepler, Darwin sau Freud ne-au demonstrat, pe rând, că sunem infimi
Pentru mine, Lucian Blaga face parte din acea cateogrie de personalități pe care le-am admirat mai degrabă de la distanță, pentru care am păstrat o
Noi suntem despre cărți și la fel este și Newsletter-ul nostru.
Abonează-te și fii primul care află despre cele mai bune promoții, noutăți și recomandări de carte de pe libris.ro! Lasă-ne să-ți aducem în inbox inspirația de care ai nevoie pentru următoarea lectură.
© Copyright 2021, Toate Drepturile Rezervate, Termeni si Conditi
Noi suntem despre cărți și la fel este și Newsletter-ul nostru.
Abonează-te și fii primul care află despre cele mai bune promoții, noutăți și recomandări de carte de pe libris.ro! Lasă-ne să-ți aducem în inbox inspirația de care ai nevoie pentru următoarea lectură.
Editura Creator
Revista Literară Libris
© Copyright 2026, Toate Drepturile Rezervate, Termeni si Conditii

Folosim cookie-uri pentru a imbunatati experienta ta de navigare, pentru a-ti prezenta continut si reclame personalizate si pentru a analiza traficul din site. Facand clic pe „Accept toate”, accepti utilizarea cookie-urilor.