Ne place sa citim… fara justificari!
Pentru cei care și-au cultivat obișnuința lecturii, cititul reprezintă o activitate esențială pe care o caută cu regularitate, atunci când își aleg cărți din librărie
Pentru cei care și-au cultivat obișnuința lecturii, cititul reprezintă o activitate esențială pe care o caută cu regularitate, atunci când își aleg cărți din librărie
Nu mă pot numi un fan și nici macar un cititor avid al lui Chuck Palahniuk. Nu l-am ocolit însă pe scriitorul american, ba chiar
Ajunși în luna octombrie, ne întărim impresia că toamna și-a intrat în drepturi și poate că deja anticipăm, fără entuziasm, ploile, scăderea temperaturii și atmosfera
A trecut un an de când am lansat la Brașov (de vreo două ori!) rockmanul lui Mihail Vakulovski, TOVARĂȘI DE CAMERĂ – Student la Chișinău,
Nu avem o piață de carte foarte bine dezvoltată și foarte bine reprezentată (nici în ceea ce privește numărul de titluri editate, nici în ceea
La ultimele ediții Schimb de Cărți a fost prezentat un volum care a a căpătat repede notorietate și asta pentru că acesta s-a dovedit o
La Librăria Șt.O.Iosif Brașov ne-am obșinuit să organizăm evenimente variate, de la lansări de carte și muzică și până la aniversări naționale, sărbători dedicate scriitorilor

Despre internet… numai de bine, cel puțin cam asta era impresia mea de ansamblu legata de această invenție revoluționară. Auzisem de volumul controversat al profesorului
Ce a lasat posteritatiii scriitorul american Ernest Hemingway? Un inventar sumar probabil ca ar suna cam așa: proze scurte memorabile, romane savuroase, un stil literar
Prinși în cotidianul tulbure și dinamic pe care îl trăim zi de zi, căutăm adesea să ne stabilim prioritățile, să stabilim ce contează pentru fiecare
Deși agitația căutării manualelor școlare nu s-a domolit complet, iată că luna septembrie s-a încheiat în cele din urmă. Am intrat în luna octombrie, luna
De câțiva ani de zile mi-am propus ca, măcar în perioada verii (când și asaltul noutăților editoriale e ceva mai redus), măcar în vacanță, să
Noi suntem despre cărți și la fel este și Newsletter-ul nostru.
Abonează-te și fii primul care află despre cele mai bune promoții, noutăți și recomandări de carte de pe libris.ro! Lasă-ne să-ți aducem în inbox inspirația de care ai nevoie pentru următoarea lectură.
© Copyright 2021, Toate Drepturile Rezervate, Termeni si Conditi
Noi suntem despre cărți și la fel este și Newsletter-ul nostru.
Abonează-te și fii primul care află despre cele mai bune promoții, noutăți și recomandări de carte de pe libris.ro! Lasă-ne să-ți aducem în inbox inspirația de care ai nevoie pentru următoarea lectură.
Editura Creator
Revista Literară Libris
© Copyright 2026, Toate Drepturile Rezervate, Termeni si Conditii

Folosim cookie-uri pentru a imbunatati experienta ta de navigare, pentru a-ti prezenta continut si reclame personalizate si pentru a analiza traficul din site. Facand clic pe „Accept toate”, accepti utilizarea cookie-urilor.