Mai români decât românii?

La Târgul de Carte de anul trecut volumul lui Lucian Boia, De ce este România altfel? a ieșit în topurile bestsellerurilor Editurii Humanitas. La Bookfestul de anul acesta, volumul coordonat de Sanda Pralong, Mai români decât românii a fost cel mai bine vândut titlu al Editurii Polirom. Cele două volume, dincolo de preocuparea pentru România […]

Pioniera goala

Zici Leningrad, zici al Doilea Război Mondial și desigur, greu să îți vină în minte altceva decât tragedia uneia dintre cele mai lungi blocade ale secolului XX: subiect sumbru, subiect sensibil, subiect de dramă cu adâncimi și suferințe… sau nu? Drept să spun, mi-era greu să îmi imaginez fundalul leningrădean pentru o poveste plină de […]

Adevarul despre cazul Harry Quebert

Acum un an, Editura Trei publica versiunea în limba română a primului volum din seria 50 Shades of Gray, a lui E.L.James, care s-a vândut într-un număr aproape obscen de exemplare (în străinătate desigur, deși chiar și în România s-a aflat pe lista de bestselleruri libris.ro și nu numai). Anastasia și Christian Gray au devenit […]

Cuibul de vipere. Genitrix

La ediția din luna mai, de la Schimb de Cărți Brașov mi s-a recomandat să citesc o carte care cuprindea două  proze ale unui autor premiat cu Nobel, anume Francois Mauriac. Cunoșteam prea puține despre acest scriitor francez, deși două din cele mai populare texte ale sale erau publicate de ani buni la Editura Polirom, […]

Sfârșitul Occidentului? Spre lumea de mâine

A trecut ceva vreme de când Lucian Boia a lansat cartea DE CE ESTE ROMÂNIA ALTFEL? un volum care a generat un adevărat fenomen, antrenând dezbatere publică, mese rotunde, sute de recenzii și desigur un succes de editură probabil bine regizat (să nu uităm că titlul, coperta, dimensiunile volumului au fost elemente neîntâmplătoare care au […]

Conjuratia imbecililor

La ediția atât de memorabilă a Clubului de Lectuă din luna aprilie, la care l-am avut  invitat pe Dan Lungu, alături de care am stat la taifasuri despre comunism, nostalgii, inspirații, l-am rugat pe scriitorul botoșănean, la finalul întâlnirii, să ne facă o recomandare de lectură pentru ediția din luna mai a acestui eveniment. Solicitarea […]

O singura scoala pentru toata lumea

De ani de zile, reformele din sistemul educațional ridică semne de întrebare, atât pentru actorii procesului de învățământ cât și pentru opinia publică. De mai bine de 20 de ani, perioada de tranziție s-a dovedit un prilej oportun pentru tot felul de experimente mai mult sau mai puțin eșuate, implementate în încercarea de a oferi […]

Evadare din Lagărul 14

Numitorul comun al memorialisticii de prizonierat pe care am parcurs-o până acum, fie că a fost vorba de memoriile supraviețuitorilor din gulagul sovietic, din lagărele de concentrare naziste sau din închisorile comuniste românești a fost faptul că amintirile acestor supraviețuitori evocau, în cheie mai lucidă sau mai emoționala, experiența dezumanizantă, abuzivă trăită în spatele gratiilor. […]

Singur in Berlin

Pe cât de tragic a fost impactul pe care nazismul l-a lăsat asupra Europei, parcă pe atât de mult s-a străduit Germania postbelică să-și răscumpere greșelile și acțiunile înfăptuite de regimul celui de-al Treilea Reich. Culpa morală a poporului german, resimțită încă de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial și până astăzi, o culpă […]

Martyn Pig

Figuri sinistre, desprinse parcă din Familia Addams, familii destrămate, alcoolici, isterici, copii abuzați, șantaj și crime. Auzind această enumerare, ai putea crede că ai de a face cu un thriller cu valențe horror, cu vreun roman care să-ți dea fiori și să te deprime profund, într-un univers descurajant și fără scăpare. Cumva, povestea lui Kevin […]

Adio, deocamdata

De când cu transformarea radicală a mijloacelor de comunicare, de când cu revoluția 2.0 a mediilor virtuale, de când ne-am cultivat obișnuința să scriem sms-uri, e-mailuri, să purtăm conversații pe messenger, să ne actualizăm statusul pe facebook, să tweet-uim și să înregistrăm videoconferințe raporturile noastre cu tehnologia au devenit tot mai intime și mai frecvente, […]

Viata lui Pi

La Schimb de Cărți Brașov am primit recomandarea de a citi Viața lui Pi,  de acum cât se poate de cunosocutul roman al lui Yann Martel, care și-a câștigat celebritatea, cum se întâmplă în epoca blockbusterelor mai ales datorită ecranizării holywoodiene semnată de Ang Lee. Chiar dacă am tot avut ocazia să vizionez filmul, am […]