La prima vedere, cartea promite să trimită cititorul în lumea unei iubiri nemuritoare, dar neîmplinite. Genul de iubire care aduce atât de multă suferință încât îți dorești să nu o mai întâlnești niciodată, dar în adândul sufletului știi că nu mai poți trăi fără ea.
Amalia este un personaj feminin aparent banal care își trăiește viața după toate clasicele standarde sociale, dar și după un cod moral impus de ea însăși. Petrecându-și serile într-un pub aflat în vecinătatea locuinței sale, îi atrage atenția lui Victor, proprietarul, care la rândul său atrage atenția cititoarelor de orice vârstă. Victor este descris ca fiind un bărbat atrăgător și manierat, genul de bărbat de la care te aștepți să își ajute iubita cu haina, care îi ține ușa de la mașină deschisă sau care îi aduce flori fără nicio ocazie specială. Are un singur mare defect și anume verigheta de pe deget. Deși încearcă să o convingă pe eroina noastră că este, în fapt, în curs de divorț, ea vede prin ceața minciunilor lui și îl respinge. Din păcate, și deloc surprinzător, îi rămâne în suflet încă de la prima privire, lucru care o va costa foarte mult pe parcursul perioadei care urmează. Trăiesc împreună o iubire incredibilă, la sfârșitul căreia, Amalia suferă o depresie îngrozitoare. Soarta nu este deloc blândă cu ea nici în continuare, căci psihologul ales pentru a o ajuta să își liniștească sufletul suferind se dovedește a fi un șarlatan care o urmărea de ani de zile și al cărui singur țel era să o aibă doar pentru el. Acest lucru îi reușește când o răpește și o ține captivă într-o stare semi-vegetativă indusă de medicamente și violuri repetate.
Victor este eroul zilei când apare întocmai ca proverbialul prinț pe cal alb și o eliberează atât din coșmarul trăit, cât și din suferința pricinuită de lipsa lui.
Pe tot parcursul cărții, Amalia îl are alături pe Octav, tipicul bărbat disponibil și dornic, dar nedorit. Decide să îi dea o șansă, deși, în adâncul sufletului știe că este doar o relație umbrelă menită să îi acopere inima cu orice altceva decât cu lipsa lui Victor. Își dă, totuși, seama că dacă nu îl poate avea pe Victor, va putea avea pe oricine, dar nu va vrea pe nimeni.
Sentimentul pe care finalul cărții ni-l sădește în suflet este speranța. Speranța că Victor, care s-a poziționat strategic la mijlocul distanței dintre Amalia si Sonia, soția lui, va decide să facă un pas decisiv înspre Amalia.
Autoarea ne urcă pe culmile unei iubiri demne de invidie, plină de dorință, trăire și dor, ca apoi să ne coboare în tenebrele unei vieți chinuite, trăite pe jumătate și din pură inerție care face dificilă tendința intrinsecă și firească de a empatiza cu personajul principal. Amalia stârnește în cititor dorința de protecție și, pe alocuri, chiar și mila pentru ingrata postură de simplu observator pe care o are în propria-i viață – nici măcar suicidul nu îi reușește, precum nu îi reușește nici fuga din țară.
Singura dorință pe care o putem păstra pentru viitor este aceea că Amalia va realiza că puterea de a se plasa pe locul I este numai în ea însăși, indiferent de cine îi umple sufletul sau patul.
Eu, cea de pe locul doi – Cezara Zamfir – Libris Editorial, 2018
Articol realizat de Cristina Ungur-Seidner.
