Lansarea de astăzi ne-a amintit încă o dată că ceea ce îi lipseşte românului, chiar şi acum în miez de criză, nu sunt doar vechile sporuri salariale, câştigurile neciuntite, bonificaţiile de la buget sau preţurile mai mici, ci o anumită specie de atitudine a cărei absenţă a stat, indirect, la baza multor vitregii pe care le-am resmiţit în ultimii ani. Este vorba de interesul pentru viaţa publică, pentru cei care ne conduc, este vorba desigur de ceea ce am putea numi, mai tehnic, pe urmele politologilor Almond şi Verba, cultura politică participativă. Ea presupune ca cetăţenii unui stat democratic să deţină o sumă de abilităţi, deprinderi de interpretare şi acţiune pe care să le utilizeze raţional în scopul organizării şi influenţării deciziilor politice, astfel încât acestea din urmă să servească întotdeauna alegătorii şi nu doar pe cei aleşi să conducă. Că România nu pare a fi o ţară care să fie populată de astfel de cetăţeni este un lucru care transpare în realităţile autohtone care abundă în lideri corupţi, în neglijenţă şi chiar obrăznicie, în incultură şi lipsă de dialog, realităţi la care mai mult latră decât muşcă observatorii vieţii publice din cetate şi anume jurnaliştii.
Felicia Popa ne-a invitat astăzi la o privire în oglinda publicistică, a articolelor pe care le-a semnat în ziarele locale, acolo unde am regăsit o Românie destul de hâdă care, chiar şi după 20 de ani de la răsturnarea regimului comunist, provoacă încă exasperare prin încremenire şi îţi dă adesea senzaţia că într-adevăr mori cu viaţa în braţe.
LUNI, 5.07.2010, la Librăria Şt.O.Iosif, am avut parte de un autentic îndemn la mobilizare. Căci ceea ce a constatat Felicia Popa, în toţi aceşti ani de gazetărie, în toate aceste articole pe care le-a reunit în volumul Murim cu viaţa în braţe, lansat astăzi în prezenţa unui public numeros, este (eterna, nu-i aşa) nevoie de deşteptare a românilor, nevoie pe care au reconfirmat-o în discursurile lor şi cei care au luat cuvântul la eveniment: scriitorii Doru Munteanu, Ion Popescu Topolog şi George Puşcariu.
Ca de obicei, Directorul General Libris Braşov, Ana Oniţă a prezentat invitaţii, după câteva urări de bine ceremonioase adresate autoarei şi i-a rugat pe cei prezenţi să spune câteva lucruri despre volumul care, prin titlul său, provoacă o accelerare rapidă a pulsului. A vorbit doamna Gabriela Daraban, din partea Editurii Pastel, cea care s-a îngrijit de apariţia cărţii lansate. Doamna Daraban şi-a exprimat mulţumirea de a fi reuşit să asigure o grafică coerentă mesajului cărţii: spiritul revoltat al Feliciei Popa a fost tradus la nivel coloristic, în contrastul dintre alb şi negru (simbolizând lupta dintre bine şi rău) precum şi în flacăra de pe prima copertă – un indiciu ferm al dorinţei de schimbare.
Domnul Doru Munteanu a remarcat elementele care stârnesc interesul pentru o asemenea colecţie de articole. El a încercat să adopte şi să rezolve în acelaşi timp perspectiva cârcotaşului care se întreabă de ce ar mai citi câteva pastile amare despre o serie de evenimente expirate. Da, trăim în societatea informaţională, în care perisabilitatea ştirilor creşte nu de la o zi la alta, ci de la o oră la alta, de la un minut la altul însă, în peisajul publicistic, editorialele de presă supravieţuiesc cu o longevitate sfidătoare. Ele reflectă opinii avizate, sunt o bună carte de vizită pentru o anumită epocă. În plus, articolele semnate de Felicia Popa, aşa cum a subliniat preşedintele Uniunii Scriitorilor de la Braşov, sunt construcţii de proză remarcabile, bine realizate stilistic care reflectă în cel mai înalt grad vocaţia autentică de jurnalist a autoarei. Pe lângă importanţa istorică (Doru Munteanu a sugerat că una din cele mai utile surse bibliografice pentru oricine care este interesat de evenimentele contemporane e reprezentată tocmai de editoriale ca cele ale Feliciei Popa) sau importanţa estetică, volumul Murim cu viaţa în braţe este şi un avertisment cu privire la starea vieţii publice din România care, indirect, atrage după sine un îndemn la ridicare şi responsabilizare civică.
În prelungirea celor rostite de Doru Munteanu, scriitorul Ion Popescu Topolog a răspuns şi el întrebării: Cui sunt folositoare articolele reunite de Felicia Popa? Ei bine, ele sunt folositoare tuturor celor cărora nu le este indiferent ce se întâmplă. Cel mai mare câştig de după 1989, pe care românii nu l-au fructificat cu siguranţă la adevăratul potenţial, rămâne atenţia la desfăşurarea vieţii publice. Dar se pare că am trăit un grav faliment al conştiinţei civice şi al implicării atât de necesare guvernării democratice, din moment ce ţara a ajuns să fie condusă într-o manieră deplorabilă. În opinia domnului Topolog, doamna Felicia Popa, hărăzită cu harul cuvântului, cu acest necesar bisturiu jurnalistic, deşi disecă lucid evenimentele, mai degrabă îşi plânge ţara şi arată cu amărăciune (mult mai tragică decât cea caragialească) comedia de moravuri în care ne scăldăm.
Domnul George Puşcariu a sesizat, cu alte cuvinte, un lucru notabil: starea de spirit a jurnaliştilor este un barometru de încredere pentru starea de spirit a populaţiei. Căci jurnaliştii nu fac decât să pună în cuvinte alese frământări care ne privesc pe toţi şi pe care adesea le resimţim cei mai mulţi dintre noi. Volumul Feliciei Popa obligă, în fapt, la prima citire (şi chiar la a doua şi la a treia) la reflecţie, la meditaţie, la revizuire, căci în el transpare prin antiteză cu stările de fapt deplorabile descrise, imaginea democraţiei râvnite şi totuşi inaccesibile.
Doamna Felicia Popa ne-a transmis şi ea un mesaj. Şi a făcut-o atât nonverbal, prin tricoul pe care l-a purtat (cu îndemnul hotărât: România, ridică-te!), prin starea emoţională contagioasă cât şi prin discursul care, aşa cum îi stă bine unui jurnalist mereu orbitând în jurul ultimelor evenimente, nu a fost lipsit de referiri la nesimţirea politicienilor recontextualizată uimitor, chiar şi în situaţiile dramatice, ale catastrofelor naturale, în care solidaritatea umană şi bunul simţ ar fi trebuit să acapareze fără excepţie scena. Din păcate, aşa cum a surprins şi autoarea, România se dovedeşte a fi un câmp de luptă în care românii se atacă reciproc şi se pun în genunchi când ar trebui să rămână pe baricade. Spirit caustic, pătrunzător, al gazetarului liber, căruia mogulii nu-i pot răpi dreptul la dezamăgire, Felicia Popa şi-a încheiat alocuţiunea abundentă, din care n-au lipsit comentariile cu privire la realităţile româneşti dar şi mulţumirile adresate colegilor, cu o trimitere sugestivă la Emil Cioran, cinică şi totuşi nu lipsită de înţelepciune: când un animal se ţicneşte începe să semene cu omul.
În speranţa că există în România destui care să se dovedească a fi ceva mai mult decât nişte animale ţicnite, mulţumim tuturor celor care au fost prezenţi la lansare, transmitem şi noi mesajul Felicie Popa: „România, ridică-te!” şi vă invităm la o lectură cu finalităţi civice… de eliminare a indiferenţei faţă de spaţiul public.
Volumul MURIM CU VIAŢA ÎN BRAŢE (Felicia Popa, Editura Pastel, 2010) este disponibil şi pe www.libris.ro.
