Colegul meu, Dorian Dron a fost prezent şi a surprins spiritul solemn al ultimei lansări care a avut loc la Librăria Şt.O.Iosif din Braşov, în memoria poetului Raoul Alexandru Habat.
SAMBATA, 5 . 03 . 2011, Libraria „Şt.O. Iosif”, prin directorul general Ana Oniţă şi Asociaţia „Raoul Alexandru Habat” au avut onoarea de prezenta primul şi, din păcate, ultimul volum de versuri al tânărului poet Raoul Alexandru Habat, „Mugurii sufletului meu”, trecut în nefiinţă mult prea devreme dar a cărui prezenţă s-a resimţit prin lacrimile părinţilor, care au privit îndureraţi la elogiul adus de prezentatori. Chiar dacă lansarea a fost una in absentia, versurile poetului şi-au atins menirea, publicul empatizând cu starea adolescentului ce compunea la biroul său poeme despre lumile paralele, despre axele ce guvernau traseul prestabilit de destinul nemilos.
La eveniment au participat atât profesorii Ion Pop Topolog şi Sorina Bucuroiu, cât şi familia scriitorului. Atmosfera a fost una omagială, cu momentul cuvenit de reculegere şi lumânări aprinse pentru sufletul poetului „barbilian”, culminând cu stări de defulare, emoţii şi lacrimi amare. Cuvântarea profesorului Ion Pop Topolog a contextualizat din punct de vedere estetic noesisul, ars poetica şi influenţele celui ce promitea a fi o nouă elită a poeziei cerebrale, a poeziei raţionale, realistice şi combinatorice. Pentru că trebuie menţionat, acest tânăr a fost absolvent al unui liceu cu profil real, matematică-informatică, licenţat mai apoi în drept. Profesorul Ion Pop Topolog a prefreat să-l citeze chiar pe criticul- istoric literar Nicolae Iorga, pentru a exprima aprecierile post mortem faţă de poetul comemorat: „să nu ne speriem de întunericul din faţa noastră, ci de lumina pe care o lăsam în urmă”. Astfel Raoul a lăsat în urma sa lumina cunoaşterii profunde, a interiorităţii şi spiritualităţii sale. El nu a părăsit această dimensiune pe care noi, muritorii de rând, o numim realitate, ci şi-a depăşit condiţia, relaxându-şi trăirea în spaţiile metafizice, în acele axe predominante ale operei sale. Prin cartea sa „Mugurii sufletului meu”, poetul şi-a trasat graniţele eternităţii, printr-un testament de suflet. Şi chiar dacă literatura pe care a scrijelit-o, lăsând la o parte presupusele voci „dure” ale exegeţilor, era una de sertar, ea a prins gustul tiparului prin dorinţa părinţilor de a nu-i reduce vocea interioră la nivelul familial. Profesorul menţiona de o regrupare, sau mai bine spus de o contextualizare a scriiturii în epoca nu de mult apusă, epoca poeţilor raţionali. Asfel Raoul reintră în pelicula pe care critica literară a numit-o modernism, având trăsături eminamente parnasiene, înţelegându-i estetica adiacentă simbolismului. Poezia lui Raoul, este poezia stărilor confuze, a eului raţionalizat şi desprins de fiinţă, ce nu caută împlinirea în real ci în fantasticul realism al emisferelor cerebrale, universale, matematice. Cele două direcţii pe care tânărul poet le idolatrizează sunt formulate concis de Ion Pop Topolog: „emotia lirică filtrată prin gândire, asemănătoare cu a lui Blaga, pe latură expresionistă, sau cu a lui Arghezi pe cea parnasiană”, regăsită in poezia-titlu „Mugurii sufletului meu”.
Lumina lui Raoul este lumina direcţionată de Blaga, cu resentimente de Barbu şi aţintiri moderniste, gândindu-ne strict la o perioadă de graniţă în mentalitatea adolescentului ce depăşea viziunea scolastică, şcolar-doctrinală. Raoul şi-a dobândit şi redobândit axele pe care funcţiona ca intelect şi ca trup, corporalitate. Fenomenologia sa se regăseşte în studiu aprofundat, în revelaţia unui concept, exemplificând prin teoriile matematice, ori într-un gând. Axele sale sunt proprile cunoaşteri, precum afirma profesorul- moderator. „Eu m-am născut undeva la originea celor trei axe”, menţionează poetul într-unul din poemele sale. Trei axe ce se pliază pe paradigma universal-real. Primul plan, Pajiştea, cel de-al doilea Marea-străbătută de corăbiile dorului şi cel de-a treia Cerul-despicat de săgeţiile aspiraţiilor. Cele trei axe ce i-au definit raţionalitatea şi esenţa interioară. 15 poeme ale vieţii sale decimate. Iar răsuflarea versurilor s-a făcut auzită prin vocea Sorinei Bucuroiu, performer autentic, senzual şi captivant.
Atmosfera de reculegere, meditaţie şi regret, a fost preţ de două ore eliberată. Nu Sorina recita, ci însuşi poetul ce stingea lumânările cu gândurile sale. Nu camera filma, ci ochiul din umbră al tânărului poet îşi privea lansarea litarară. Nici chiar lacrimile invitaţilor nu erau ale lor, erau ale celui ce zâmbea de printre nori. De asemenea salonul „Şt.O.Iosif” a empatizat, ca de altfel la fiecare eveniment pe care „l-a organizat” până acum, cu atmosfera protagoniştilor. Dumnezeu să te ierte, Raoul Alexandru Habat, şi să-ţi aşeze sufletul în Împărăţia Cerurilor, în loc cu verdeaţă şi lumină ! Dumnezeu să-l ierte !
