“Te doare?” îl întreabă ea pe muribund neîncercând în vre-un fel să-i aline suferința. “Știu că ești supărat pe el dar să ști că nu e vina lui..a trecut prin multe încercări în viață iar aceste crime sunt doar modul lui de a protesta în fața incorectitudinii”. Această scenă cutermurătoare mi-a rămas în minte și acum , la ani de zile de când am văzut “Banda Sălbatică”. Cu un Martin Sheen tânăr și furios și cu o Sissy Spacek palidă și naivă, Terrence Malick a dat lovitura cu filmul său de debut apărut în 1973.
Într-o Americă rurală, stearpă și aridă , o tânără timorată și dezorientată se îndrăgostește de băiatul care colectează gunoiul de pe strada pe care ea locuiește. Băiatul , furios pe viață și la fel de dezorientat, îi propune să îi omoare tatăl (Warren Oates) pentru ca ea să poată fugi cu el în lume. Holly (Sissy Spacek) acceptă fără ezitare propunerea lui Kit (Martin Sheen) și asistă la uciderea tatălui său fără niciun fel de remușcare sau regret. După “eliberarea” lui Holly cei doi pleacă într-o cursă nebună spre nicăieri lăsând în urmă un număr considerabil de cadavre. Kit nu ucide pentru că vrea să se razbune sau pentru vreo cauză nobilă, Kit ucide pentru că vrea și poate. Deși îi spune deseori că o va părăsi și că nu este suficient de profundă pentru el Holly nu îl părăsește ba chiar îl iubește și mai tare , în felul ei tăcut și retras. Nici prin cap nu îi trece să-l denunțe autoritătilor ba chiar mai mult atunci când una din victimele iubitului ei o roagă să sune la salvare ea îi spune că nu poate face asta deoarece aceștia ar anunta poliția iar Kit ar putea fi prins. Malick nu le găsește nicio scuză celor doi pentru comportament ci ni-i prezinta pur și simplu ca niște oameni și atât; nu încearcă nici sa le glorifice acțiunile (cum se intâmplă în filme precum “Bonnie și Clyde” sau “Născuți Asasini”) dar nici nu îi condamnă. Poezia iubirii lor criminale spusă pe fundalul sărăcăcios al Dakotei de Sud (zona ținuturilor rele) îți provoacă fiori pentru că realizezi că acești oameni sunt oameni pe care îi poți intâlni oriunde și oricând. La final, când călătoria lor ia sfarsit iar Kit își așteaptă “răsplata” pentru faptele sale, acesta mărturisește reporterilor ca de când era mic a vrut să fie criminal și că oricum nu se aștepta la o viață lungă. Kit pare să-și accepte destinul și se simte excelent în lumina reflectoarelor savurând la maxim cele 15 minute de faimă: își împarte bunurile personale (un pieptene, o brichetă etc) spunându-le oamenilor că le vor putea vinde pe bani frumoși dupa dispariția sa, dezvăluie preferințele sale în muzică și film iar atunci când este întrebat de un reporter dacă îi este frică răspunde natural “de ce? e doar moarte. nu asta este viața criminalilor?”. Cea care îl trimite pe Kit în scaunul electirc este chiar Holly care își asigură astfel libertatea, însă prin propria ei mărturisire nici ea nu regretă nimic pentru că dragostea este vântul care mătură sângele nevinovat.
[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=JOMEsM6daGE[/youtube]
Deși acest film este un film estetic și poetic el avea să fie doar începutul. Terrence Malick , reprezentant de marca al renașterii filmului american din anii ’70, nu iși găsise încă vocea iar așii din mânecă avea să-i scoata ani mai tarziu în filmele sale. Stilul ce l-a consacrat în lumea filmului , cadre de natură spectuloase, foarte puțin dialog și monologuri existentiale despre însemnătatea vietii, se prezintă în acest film în doze moderate și relativ mici (în comparație cu cele mai recente filme ale sale). “Banda Sălbatică” rămâne însă un film pe care mulți cineaști îl citează drept o mare sursă de inspirație. Ceea ce este fascinant la acest film este că deșertăciunea vieții si goliciunea personajelor ne atrag ca spectatori și în loc de antipatie simțim un fel atracție naturală pentru oamenii care aleg să trăiască altfel, nu pentru că ar fi fost marcați în prealabil de vreo traumă ci pur și simplu pentru că simt că așa trebuie să fie.
Terrence Malick avea să-și continue cariera cu un al doilea film în care poezia și frumusețea din “Banda Sălbatică” sunt impinse la un extrem estetic încântător. Acel film este “Zile in Paradis”, la a cărui vizionare vă invităm pe data de 12 iulie 2013 , vineri, la ora 20:00 la librăria Șt. O. Iosif. Intrarea este liberă. Vă așteptăm cu drag.
Un răspuns
Va rog, din suflet va rog, ca macar aici, unde e vorba de CARTI, nu de subtitrari la filme, nu de ziare de duzina, ci de carti menite sa innobileze, in egala masura, spiritul si mintea, nu mai scrieti „vre-un” si nici nu mai trimiteti newsletteruri in care afirmati ca pe „21 iunie intram in vara ASTROLOGICA”. Trebuie sa existe macar un loc al normalitatii si al lucrului bine facut. Va multumesc anticipat!