Jane Austen – Pictor al societății, scriitor, deschizător de drumuri

Viață socială, recunoștință și happy ending în romanele lui Jane Austen

Jane Austen - Pictor al societății, scriitor, deschizător de drumuri

Romanele semnate de Jane Austen au atras de-a lungul timpului prin iscusința limbajului, dar și prin măiestria alcătuirii dialogurilor și creării circumstanțelor de viață ale personajelor sale. Ceea ce au admirat însă cititorii din întreaga lume a fost și este puterea de a contura un happy ending pentru personajele sale îndrăgite. Se consideră, urmărind datele biografice ale scriitoarei, că Austen a compensat prin finalurile fericite ale fiecărui roman, o viață personală lipsită de dragostea unui partener și de bucuriile întemeierii unei familii.

Cei care au cunoscut-o pe autoarea romanului Mândrie și Prejudecată au descris-o ca fiind înaltă și zveltă, cu părul șaten și ochii de culoarea alunei la fel ca ai tatălui ei. Jane Austen avea tenul alb și obrajii roz. Vecinii o considerau o fată destul de drăguță însă o doamnă în vârstă, mama geloasă a unei fete grăsuțe și șterse, văzând-o pe Jane Austen dansând la un bal în Basingstoke i s-a părut ca fiind prostuță și afectată, interesată doar de atragerea cu orice preț a unui soț. Este posibil ca ceea ce i s-a părut acelei doamne ca fiind maniere afectate la viitoarea autoare mult apreciată, să fi fost doar manifestarea timpurie a istețimii și a simțului umorului.

Romanele lui Jane Austen pot surprinde un cititor modern care nu este obișnuit cu obiceiurile, formele de socializare sau cu formulele de adresare între doi soți în secolul XIX. 

Balurile și dansul

Așa cum descrie în romanele sale, viața socială în perioada în care a trăit Jane Austen se măsura după alte criterii față de ceea ce înțelegem prin socializare în zilele noastre. În acele vremuri, servitorii aveau grijă de casă, iar proprietarii se puteau bucura de timpul liber, organizând baluri și serate.

O activitate socială extrem de apreciată era dansul. Aceasta era modalitatea principală prin care tinerii puteau să se cunoască într-un mod respectabil, sub atenta supraveghere a celor maturi care îi însoțeau de fiecare dată. Poate părea de neînțeles pentru cititorii moderni de ce în romanele lui Jane Austen apar atât de multe scene de dans. Dar în acea epocă, sala unui bal era cel mai bun loc unde tinerii își puteau găsi parteneri potriviți pentru căsătorie și unde romantismul putea prinde viață.

Marianne Dashwood este încântată de energia masculină a lui Willoughby atunci când acesta îi povestește că a dansat toată noaptea și a reușit să se trezească patru ore mai târziu să meargă la vânătoare pentru o zi întreagă. Henry Tilney o tachinează pe Catherine spunându-i că dansul poate fi considerat o emblemă a căsătoriei, iar Emma realizează la balul organizat la Crown în Highbury faptul că Mr. Knightley este un bărbat atrăgător, înalt și drept. Pentru Emma niciunul din ceilalți bărbați nu se puteau compara cu el, iar prilejul acestei concluzii este balul.

Muzica făcea partea din viața de zi cu zi chiar dacă nu implica de fiecare dată dansul. Cântatul era foarte apreciat, de asemenea, deoarece tinerii îl foloseau ca pretext pentru a se cunoaște mai bine. Sunt bine cunoscute momentele în care Willoughby cântă în duet cu Marianne și Frank Churchill cu Jane Fairfax.

Alte activități sociale erau legate de mersul la teatru, jucatul de cărți sau rezolvatul de ghicitori.

Scrisori și jurnale

Trimiterea scrisorilor reprezenta o formă de socializare în sine, având ca rol menținerea conexiunilor familiale. Acestea funcționau totodată ca adevărate mini ziare cu știri mondene, oricine vizita sau trăia în Londra avea ca însărcinare să trimită rudelor sau prietenilor din provincie detalii despre cele mai noi trenduri în modă și despre bârfele de sezon.

Obiceiuri și formule de adresare

În cadrul familiei, formula de adresare era una destul de formală, soții și soțiile (în public) se adresau unul celuilalt cu Mr. Bennet sau Mrs. Bennet. Copiii se adresau părinților cu Sir și Ma’am sau Papa și Mama. În afara familiei, se utilizau numele de botez pentru a atrage atenția asupra faptului că se refereau la surorile sau frații mai mici. Tom este Mr. Bertram deoarece este fratele mai mare, iar Mr. Edmund Bertram indică faptul că este fratele mai mic. La fel și în cazul surorilor, Miss Bertram și Miss Julia Bertram.

Când cineva folosea numele de botez, persoana căreia i se adresa era copil sau inferior ca rang. Dacă nu era vorba de un copil sau de o persoană inferioară ca rang, vorbitorul era prea familiar sau chiar vulgar atunci când utiliza numele de botez. Este cazul doamnei Elton din romanul Emma, care vorbește despre Knightley, nu despre Mr. Knightley așa cum cereau decența și bunele maniere ale perioadei respective.

Căsătoria și profesia unei femei

Femeile tinere respectabile nu puteau avea o altă profesie, cu excepția căsătoriei. De aceea, toată lumea se aștepta ca tinerele să se mărite cât mai curând posibil după ce își făceau debutul în societate. Având ca scop căsătoria, acestea glumeau adesea despre domnii care purtau haină roșie, albastră sau neagră, adică soldați, marinari sau preoți.

Curtarea, discreția și recunoștința

Totuși, curtarea era dificilă, tinerii și tinerele necăsătorite nu trebuiau lăsați singuri pentru discuții private. Iar în public expresia celui mai mic interes manifestat de unul dintre cei doi tineri era interpretat ca intenție de căsătorie. Conversațiile trebuiau să fie extrem de discrete și intențiile trebuiau să fie citite din reacții faciale (îmbujorări, lacrimi, încruntări). O plecăciune din partea bărbatului reprezenta o aprobare fără cuvinte a unui comentariu făcut de femeie, pe când strângerea mâinilor nu era un gest de salut sau de la revedere, ci mai degrabă, un semn care denota o intimitate crescută (ca în cazul lui Henry Crawford care insistă să îi atingă mâinile lui Fanny înainte de a pleca de la Mansfield Park).

În romanele lui Jane Austen, dinamica unui cuplu în formare presupunea admirația, dar și recunoștința. La fel ca și admirația, recunoștința  putea fi un sentiment masculin sau unul feminin, însă, în contrast cu admirația, recunoștința era mai des un răspuns feminin la o inițiativă masculină. (Recunoștința pe care o simte Elizabeth după ce Darcy se implică în salvarea reputației Lydiei, sora care fugise cu un ofițer).

Mâncăruri și fructe

O parte din plăcerile vieții sociale viza și servirea de bunătăți culinare. Ciocolata, ceaiul, cafeaua, zahărul și orezul erau importate și destul de scumpe, la fel erau și vinurile franțuzești. Portocalele și lămâile aduse din țările mediteraneene ajungeau pe jumătate necoapte sau stricate. Nu se mâncau ca atare, ci erau folosite pentru coajă sau ca suc în diverse preparate sau băuturi.

Felul în care autoarea a integrat toate aceste detalii în romanele sale a pornit de ladecizia lui Jane Austen de a se limita la a scrie despre ceea ce cunoștea. Iar interesul autoarei pentru psihologie a încurajat-o să ofere personajelor mai multă profunzime.

Happy Ending

Pentru că avea o dragoste nespusă pentru personajele sale, Jane Austen s-a străduit ca finalul fiecărui roman al său să rezolve fiecare problemă a protagoniștilor (și nu numai). Când știm că finalul va fi unul fericit, știm de fapt la ce să ne așteptăm de la roman, dar asta nu fură din experiența de lectură, ci creează, mai curând, o stare de confort și siguranță. Jane Austen se joacă de-a lungul romanului cu incertitudinea destinului personajelor sale, care primesc, însă, până la sfârșitul romanului recompensa binemeritată într-un happy ending „ca la carte”.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *