Avem atâtea vieţi câte cărţi am citit sau însemnările a două librărese de pe Strada Mureșenilor nr.14

CUM A ÎNCEPUT?

Cafeneaua Rostand din Paris este locul în care se întâlneau scriitorii pentru a lucra la volume, pentru a schimba idei sau, pur și simplu, pentru a lua pulsul lumii într-un loc care să îți permită să fii în mijlocul agitației și totodată în afara ei. Ca studente la Facultatea de Litere, unul dintre locurile pe care le frecventam constant pentru schimbul de idei, întâlnirile cu scriitorii, constanța, dar și consistența evenimentelor era Librăria „St. O. Iosif”.
Am trecut prin facultate cu gândul că la sfârșitul studiilor vom ajunge cadre didactice și vom repara, atât cât putem, din erorile unui sistem de învățământ mult prea învechit pentru situația actuală. Cunoșteam destul de bine amândouă Librăria „Șt. O. Iosif”, știam locurile cărților de beletristică, urmăream noutățile de la critică și eram nelipsite de la Târgul de Carte și Muzică Libris și fEstivalul de cArte și Muzică, însă în momentul în care am intrat în lumea Libris, am descoperit mai mult de atât – un mic univers format acum 30 de ani dintr-un vis. A fost nevoie de mult curaj, de perseverență, muncă și, bineînțeles, pasiune pentru lumea culturală din orașul nostru. A început cu cinci librari, iar acum întreg colectivul Libris cuprinde peste 130 de angajați
La începutul anilor ’90, piața de carte din România abia se dezmorțea după înghețul de zeci de ani, iar editurile începeau să se fondeze și să-și creeze un nume. Era nevoie ca acestea să fie promovate de oameni extrem de dedicați, care să facă totul cu pasiune și seriozitate. Librăria „Șt. O. Iosif” era pe atunci printre primele locuri în care rafturile editurilor erau marcate, astfel încât cititorii să se familiarizeze cu existența acestora pe piață, aranjarea cărților pe criteriul editurii menținându-se și acum în structura de organizare a librăriei.
Dacă ne-ați întreba acum ce i-a făcut pe mulți dintre angajați și dintre oamenii care au trecut pragul librăriei noastre să aleagă să facă parte din povestea Libris, răspunsul ar fi simplu: prietenia și sentimentul de apartenență la o familie extinsă.



CUM A CONTINUAT?

Anul acesta sărbătorim alături de cititorii noștri 30 de ani de existență pe piața cărții, în varianta fizică, și 12 ani de când platforma noastră online, libris.ro, a devenit accesibilă clienților noștri, prietenilor și partenerilor din toată țara și nu numai.
În martie 2021 am reușit să organizăm prima ediție LibFest online – Târgul de carte și experiențe culturale, unde am avut invitați autori cu o voce pregnantă în mediul cultural actual, atât la nivel local, național, dar și internațional, autori îndrăgiți de cititorii pasionați, care urmăresc nu doar noutățile editoriale, dar și relevanța acestora în contextul postpandemic actual. Așadar, lectura rămâne întotdeauna un mod de a reveni la o disciplină a normalității sau cât mai apropiată de ceea ce cunoșteam înainte ca fiind normalitate.
Cei care ne urmăresc constant cunosc parcursul și evenimentele desfășurate de-a lungul timpului și se bucură alături de noi, însă considerăm că acestea sunt demne de punctat și în acest jurnal sau memorii Libris, de la formare și până în zilele noastre. Acesta este felul în care ne-am gândit că ar fi potrivit să abordăm scrierea articolului de față, cumva în oglindă, o încercare de a rezuma treizeci de ani în doar câteva cuvinte.
În dezvoltarea firească a Libris, după o librărie și un magazin online de carte, a urmat înființarea unei edituri. Creator (inițial Libris Editorial) a apărut din dorința de a sprijini autorii brașoveni și de a descoperi și alți autori din afara Brașovului, dar și din străinătate. Astfel, studiile noastre pe piața de carte s-au extins, am început să propunem titluri pentru traducere și să ni se propună o serie de titluri. De la înființarea sa în 2014 și până în prezent, portofoliul editurii a ajuns la peste 500 de titluri, atât din literatura română, cât și din cea internațională.
Printre primii autori Creatori se numără: Doru Munteanu, Tatiana Țîbuleac, Adrian Lesenciuc, Laurențiu-Ciprian Tudor, Cristian Muntean, Iulia Badea Gueritée, iar anul acesta, editura se bucură de alăturarea unor nume ca: Andrei Marga, Dan Dungaciu, Radu Bata, Ela E.H., Cristinne CC, Laura Damian, Cezara Zamfir, Vasile Olteanu, Cosmin Neidoni, Claudia Motea, Mircea M. Ionescu, Timothy Caulfield, Chloe Brotheridge, Angie Kim, Reed Hastings, Erin Meyer, Anjali Mahto, Mithu Storoni, Phil Teer și mulți alții. E greu să faci parte dintr-un univers al cărților fără să te molipsești și să te apuci de scris. Cam asta s-a întâmplat și cu doi dintre colegii noștri: Iulian Băzărea și Ioana Trif, care și-au publicat romanele la Editura Creator. Pe lângă colecțiile de beletristică și non-ficțiune, un loc aparte îl ocupă editarea Revistei Literare Libris, care apare sub egida Uniunii Scriitorilor din România, filiala Brașov, apariție trimestrială, ajunsă anul acesta la cel de-al XVI-lea număr.
Salonul Librăriei „Șt. O. Iosif”, lansat în 2008, este mereu arhiplin cu ocazia lansărilor de carte, fapt de care ne-a fost realmente dor în perioada pandemiei. La câteva dintre aceste evenimente i-am avut invitați pe Octavian Paler, Adrian Păunescu, Gabriel Liiceanu, Andrei Pleșu, Mircea Cărtărescu, Ioana Pârvulescu, Ana Blandiana, Dan Lungu, Cristian Tudor Popescu, Adrian Cioroianu, Norman Manea, Tudor Chirilă, Vladimir Tismăneanu, Igor Bergler, cărora li se adaugă alte nume, internaționale, precum Jacques Salomé, Ruta Sepetys sau Jo Nesbø.
De-a lungul celor 30 de ani, cartea nu a fost unicul pilon fundamental pe care s-a construit întreaga firmă Libris. Pe lângă plăcerea lecturii, Libris și-a focusat atenția și pe muzică. Prin casa de producție Libris au fost sprijinite muzica tradițională și folclorul românesc prin producția și lansarea de albume ale unor artiști precum Nicolae Furdui Iancu, Dumitru Fărcaș sau Ioana Bocșa.
În timpul Festivalului „Cerbul de Aur”, Libris a fost partenerul TVR, librăria găzduind lansări ale unor artiști, dintre care îi amintim pe Monica Anghel, Corina Chiriac, Laurențiu Cazan, Mircea Rusu, Paula Seling, Narcisa Suciu, și ale unor invitați internaționali ca Nino D’Angelo și Toto Cutugno.



CUM NE DESFĂȘURĂM ACTIVITATEA ASTĂZI?

Ceea ce poate nu știați despre compania noastră este faptul că în urmă cu 12 ani, în 2009, povestea libris.ro începea cu 3 librari, un depozit micuț, un telefon fix și un ghiozdan pe post de curier. Acum ne găsiți în cel mai mare depozit de carte din România, cu 130 de librari pasionați și mii de colete care pleacă zilnic spre bibliotecile cititorilor noștri. Din dragoste de carte și pentru a rămâne mereu conectați la întregul sistem de cerere și ofertă, pentru a veni cât mai eficient în întâmpinarea dorințelor clienților, oamenii Libris din spatele cărților beneficiază de 4 ore pe lună alocate lecturii, în timpul programului, în Sala de lectură Libris Reading Resort. De asemenea, pentru a trimite comenzile, un librar face în medie 12.000 de pași pe zi, aproximativ 10 km, în depozitul Libris. Tot din această inventariere numerică vă mai dezvăluim faptul că în fiecare săptămână 35 de mașini, dubițe și tiruri încărcate cu mii de cărți intră pe poarta depozitului Libris.



Totul a pornit în această aventură a necunoscutului antreprenorial și editorial din convingerea fermă că plăcerea lecturii se educă și cărțile sunt cele care șlefuiesc generațiile următoare. Ghidați de acest crez, Libris a creat și susținut campanii precum #RespectYourself – Oferă-ți timp pentru lectură, Oameni și cărți, CarteTeca și #CărțiCuSPF. Amintim și bine-cunoscutele seri ale clubului de lectură din cadrul Librăriei „Șt. O. Iosif”, cărora li se vor mai adăuga multe alte proiecte. Prin intermediul cărților și al evenimentelor trăite în toți acești 30 de ani, și noi, librarii Libris, am acumulat experiențe, dovadă că și există o afirmație care rezumă foarte frumos întregul nostru parcurs, anume că avem atâtea vieți câte cărți am citit. Aici putem adăuga nu doar citit, cât și editat, comentat, analizat, promovat.

LIBRIS 30 LA BRAȘOV, VOCAŢIA CĂRŢII CONTINUĂ

Articol realizat de IULIANA RĂDUCAN pentru Revista literară Libris Nr.17 (3) august 2021.

Absolventă a masteratului de Inovare Culturală al Facultății de Litere din cadrul Universității „Transilvania”. În prezent este managerul Editurii Creator și doctorandă a Universității „Transilvania” din Brașov cu o cercetare despre literatura memorialistică din România. A publicat în revistele culturale Astra și Vatra.

ioana zenaida

Articol realizat de Ioana Zenaida Rotariu pentru Revista literară Libris Nr.17 (3) august 2021.

„Lectura este o formă de putere pe care o iei singur, fără să mai fie nevoie de validare din exterior. Este despre tot ceea ce poți controla, atunci când nu poți controla nimic. Despre a citi în singurătate sau a citi cu cineva într-o liniște deplină. Să iei înapoi tot ceea ce ți s-a luat — iubire, tristețe, durere — și să le înțelegi. Scrisul e forma cea mai percutantă de apărare împotriva uitării — a ta, a altora, a poveștilor noastre — de fiecare dată când scriem ne (re)construim lumea pe baza amintirilor, a senzațiilor, a emoțiilor și percepțiilor care au legătură cu un moment anume. Tocmai pentru că eu uit foarte repede, având în vedere că și citesc foarte mult, notez și foarte mult. Uit nume de personaje și probabil întâmplări din diferite romane, dar îmi rămân impresiile, senzația de pahar aflat pe marginea mesei, pe care îl îndepărtezi ușor doar pentru a-l proteja de cădere. Dacă n-aș nota paharul ar rămâne mereu pe marginea mesei, în pericol. De fiecare dată când deschid notițele îl salvez. Fiecare recenzie pe care o scriu mă salvează de la a uita elemente cheie care m-au fascinat într-o carte și îmi dă posibilitatea de a-mi (re)verifica modul în care îmi percep lecturile într-un moment x. Se întâmplă rar să-mi schimb părerea despre cărți sau autori, de cele mai multe ori rămân constantă în pasiuni. ” – Ioana Zenaida Rotariu

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *