LIBRIS 30 LA BRAȘOV, VOCAŢIA CĂRŢII CONTINUĂ

LIBRIS 30 LA BRAȘOV, VOCAŢIA CĂRŢII CONTINUĂ

O POSIBILĂ HARTĂ A CĂRŢII ÎNTR-O PLIMBARE

Ca să te convingi că Brașovul are vocația căr­ții nu trebuie neapă­rat să deschizi tomuri de istorie sau să consulți documente. E suficient să faci o călătorie din Piața Prundului (cartierul Șchei) spre Livada Poștei și ai, deja, câteva puncte importante care dovedesc din plin tot ce spun. Vei pleca de la biserica ortodoxă „Sfântul Nicolae”, unde ai prima școală românească, despre care un document papal, de la 1399, lăsa să se înțeleagă că avea o oarecare vechime. Apoi, acest loc este legat de diaconul Coresi, care emigrase de la Târgoviște, pe la 1550, ca să poată tipări cărți. El realizase volume religioase și de cult, în slavonă, și în locul de unde venea, dar, datorită condițiilor mult mai favorabile cuvântului tipărit, și-a mutat munca la poalele Tâmpei. Unele dintre motive erau suspiciunea otomanilor față de tipărituri, dar și faptul că Brașovul avea mijloace materiale mult superioare celor ale orașului valah, deci și și cererea era cu mult mai mare. În plus, sub influența directă și indirectă a Reformei, au putut apărea tipăriturile în limba română. Astfel, Coresi a tipărit masiv timp de 25 de ani, având comenzi și de la autoritățile orașului Brașov, dar și de la domnii valahi.

Echipa Librăriei Șt. O. Iosif



Din Șchei se ajunge la Biserica Neagră, lângă care se află (că tot spusesem de Reformă) statuia umanistului sas Johannes Honterus. Acest cărturar, muzician, cartograf, născut la Brașov, în 1498, cu studii la Viena, cu o carieră de profesor la universitatea din Cracovia, este cel care tipărește la Basel o extrem de valoroasă hartă a Transilvaniei, dar și cel care înființează, în orașul său, o tipografie (prima din Brașov, la 1535) și o moară de hârtie, și care modernizează și vechea școală orășenească din urbe, unde se preda în germană și latină. Mai jos de Biserica Neagră e Piața Sfatului, care ne trimite întâi și întâi la celebra scrisoare a lui Neacșu din Dlăgopole (Câmpulung Muscel). Aceasta, vă amintesc, este cel mai vechi document scris în limba română care s-a păstrat (1521). Ea a fost descoperită, după 350 de ani, în arhivele orașului și cuprinde informații pe care valahul i le dă judelui Brașovului despre mișcările militare ale sultanului Soliman al II-lea.
Din Piața Sfatului o luăm la dreapta către Reduta. Vis-à-vis de ea, puțin dreapta, într-o casă de secol XVII-XVIII, era Casa de editură Ciurcu. Nicolae Ciurcu era (la sfârșit de secol XIX) cel mai cunoscut librar din Braşov. Sextil Puşcariu, în amintirile sale, spunea că și-a făcut ucenicia de librar la Socec, în Bucureşti, şi era, în continuare, în legături comerciale cu aceasta. Socec era cea mai mare librărie şi editură din țară. După 1880, când s-a întors la Brașov (după 8 ani), Nicolae Ciurcu (împreună cu fratele său) a înfiinţat editura şi librăria Ciurcu, ce avea să devină cea mai bine aprovizionată librărie transilvăneană (în ceea ce priveşte noutăţile literare de la Bucureşti) și legătura livrescă (și firească) a Ardealului cu România.
Aici se cade să mai limpezim un nume: Ioan Venţel Socec, cel mai mare librar din istoria României, născut în 1830, la Săcele, deci tot brașovean. El deținea cel mai mare lanţ de librării din România și lui îi datorăm, printre altele (vă invit să căutați), Anuarul Socec (cea mai mare bancă de date a României Mari), dar și editarea primelor poezii eminesciene. Deşi compania sa era la Bucureşti, Socec a ajutat şi producţia de carte din Braşovul natal, unde trimitea cele mai multe cărți.
Să mergem mai departe, înapoi spre Piața Sfatului, dar nu mult. Perpendicular pe Reduta este o stradă mică: Str. Johann Gött. Ei bine, tipograful (și nu numai) Johann Gött este un personaj care a marcat istoria culturală a Brașovului peste o jumătate de secol. S-a născut în localitatea Wehrheim, în regiunea Taunus, la data de 10 decembrie 1810, și după ce învață și lucrează în Frankfurt am Main, Berlin, apoi la Wrocław, Viena, Graz, Trieste, Pesta, Sibiu și la București, se stabilește la Brașov. Aici intră la tipografia familiei Schobeln, care era succesoarea tipografiei lui Honterus (cea de la 1539). Avea 22 de ani și devine destul de repede, cu seriozitate și entuziasm, sufletul și omul de bază al tipografiei. Peste doi ani (ianuarie 1834) decide să cumpere tipografia. Imediat după achiziționarea acesteia, solicită Magistratului Orașului aprobarea publicării unui ziar săptămânal. Toate eforturile lui în acest sens sunt întârziate din diferite motive, dar după o serie de numere de probă, apar și izbânzile: Foaia Duminicii (1837), Siebenbürger Wochenblatt (1837), Unterhaltungsblatt für Geist, Gemüth und Publizitä – supliment literar la Siebenbürger Wochenblatt (1837), Erdélyi Hirlap – cu suplimentul literar Mulattato (din 1 decembrie 1837), Gazeta de Transilvania (12/24 martie 1838) – cu suplimentul Foaie pentru minte, inimă și literatură, Der Satellit și Intelligenzblatt – suplimente la Siebenbürger Wochenblatt ș.a.m.d. În acel timp și în acel context, se impune să spunem (ca o paranteză a recunoștinței) că Johann Gött avea relații deosebite cu George Barițiu („părintele presei românești“), că știa să tipărească și cărți românești și că în legătură cu problema limbii oficiale a Transilvaniei, pusă la Dieta Transilvaniei din 1842, el publică lucrarea Der Sprachkampf în Siebenbürgen a fruntașului sas Stephan Ludwig Roth, în care acesta recomandă recunoașterea limbii române ca limbă oficială, dată fiind ponderea populației românești în Transilvania. În plus, e important de reținut că Tipografia Johann Gött a tipărit Gazeta Transilvaniei din anul 1838 până în anul 1884, adică peste 45 de ani. Câteva completări: Johann Gött ajunge chiar și primar al Brașovului și este și un neobosit promotor al progresului cultural și spiritual în urbea sa. Spre exemplu, în 1839, solicita (și se împlinea) aprobarea de a deschide un „Cabinet de lectură“ (Lesekabinett).
Cu Johann Gött, ne întoarcem în Piața Sfatului și privim spre Casa Mureșenilor amintindu-ne rolul lor în realizarea României Mari prin înființarea primului ziar românesc: Gazeta Transilvaniei, cu suplimentul de care deja am amintit, Foaie pentru minte, inimă și literatură. Încă o specificație: Brașovul avea atunci trei ziare, în trei limbi, situaţie foarte rar întâlnită în imperiu.
Din piața cu porumbei coborâm pe Strada Mureșenilor, unde la numărul 14 este cea mai veche librărie din Brașov, în funcțiune. Din 1991 ea se numește „Șt. O. Iosif”. Înainte se numea Librăria „Cartea rusă”

Ana Onita
Ana Oniță


„RESPECT PENTRU OAMENI ȘI CĂRŢI”

Toată credința strânsă în acest motto (care este, până azi, sinteza valorică ce însoțește logo-ul Libris) începe în 1976, când o ardeleancă (Ana) devine librăreasă la Brașov (cu școală – specific asta pentru că, din păcate, azi, asemenea studii nu se mai fac). Până la Revoluție își face meseria cu drag și seriozitate, bucurându-se că lucrează într-un loc în care poate vedea în afara unui timp gri. Apoi, vine Revoluția și începe timpul unui capitalism sălbatic, în care reușesc însă să își facă loc și cei ce îndrăznesc, cei ce vor să își urmeze visurile. Așa face și Ana. Ea a iubit mereu cărțile, iubește librăria asta. Nu poate să le lase, nu poate accepta să fie altceva în acest loc. Hotărăște: aici va rămâne un templu al cărților. Va îndrăzni! Are lângă ea un om care o iubește, un bărbat care știe să îi susțină viziunea: Virgil, soțul ei. Nici el nu se simte prea în apele lui acolo unde lucrează, la IAR Ghimbav. Și el vrea altceva, iar aventura cărții îl îmbie. Așa că, în 1991, fac pasul și librăria devine a lor. Pe atunci, spațiile care nu aparțineau Centrului de librării se dădeau în locație de gestiune și asta însemna și că, într-un an, trebuia să plătească tot stocul de marfă existent, 100.000 de dolari. O sumă aproape imposibilă în acei ani, dar cei doi nu se lasă. Simt că se poate, simt foamea de carte a românilor de atunci. Cineva trebuie să ofere și brașovenilor ferestrele culturii. Și reușesc: într-un an (datorită muncii enorme, rulajului mare și altor inițiative economice colaterale) plătesc. Abia de aici pot să construiască, și o fac. Au 6 librari și o mulțime de idei. În plus, simt oamenii și văd oportunitățile. Încep să facă lansări (cu prietenul și scriitorul Doru Munteanu ca amfitrion), oamenii sunt încântați și locul se umple, devenind cel mai important punct cultural privat din Brașovul acelor ani. Până și lansările artiștilor de la Cerbul de Aur se fac aici. Vând cărți și vând muzică. Într-o săptămână, de pildă, s-au dat peste 5.000 de casete cu Toto Cutugno. Și astfel, Libris tot crește, pentru că publicul vrea și pentru că cei doi nu au astâmpăr. În plus, știu să se înconjoare de oameni pasionați și au o excelentă inteligență relațională. Din o așa drojdie se naște, în 2001, Târgul Internațional de Carte și Muzică Libris, ajuns, în 2019 (înainte de pandemie), la cea de-a XVIII-a ediție. E inutil să spun că cele mai mari nume ale literaturii române (și nu numai) au fost aici, că cei mai buni muzicieni și cantautori au cântat și și-au lansat muzica în acest târg, că el a devenit un punct important în agenda națională de evenimente de carte și culturale. Și Libris (devenit cel mai important jucător transilvănean de la Cluj în jos) s-a tot extins și s-a implicat în tot ce a însemnat inițiativă și manifestare culturală. A fost firesc astfel ca, în 2005, să apară Asociația Libris Cultural, care să coaguleze și să propună orașului proiecte (a început chiar să producă muzică). Apoi vine anul 2009…

Virgil Oniță

Dacă vă aduceți bine aminte, anul 2008-2009 este anul unei mari recesiuni. O mulțime de firme au sucombat, orizontul s-a închis, multe piețe s-au prăbușit. Libris are și el, atunci, două luni de deșert. Tocmai se inaugurase salonul de jos (de evenimente), de la librărie. Și ce fac cei doi, Ana și Virgil? Disperă? Abandonează? Închid? Nu, fac tocmai invers. Îndrăznesc! Din nou. Mizează pe tineri. Încă din 1997 venise alături de ei o nepoată, Laura. Aceasta, economist pasionat și bun observator, simte trendul: online-ul. Se vor muta în spațiul virtual. Acesta reprezenta, atunci, doar 10% din totalul vânzărilor. Un deceniu mai târziu (2019), vânzările online aveau să ajungă la o pondere de 95%, iar cifra de afaceri avea să crească de opt ori. Așa s-a născut, atunci, Libris.ro, care este azi (tot sub conducerea Laurei Țeposu) cea mai importantă librărie online, cea mai mare platformă de carte din România, cu vânzări (în 2019) de 40 de milioane de lei.
Următoarea bornă este fEstivalul de cArte și muzică, apărut în 2011, în iulie, ca o replică în oglindă (și văratică) a târgului din martie, ca o nevoie de a sărbători orașul și vocația sa despre care vorbim – și ce bine îi stă Pieței Sfatului plină de cărți! În 2019 a avut loc a VIII-a ediție.
În 2014, vine următorul pas (și pentru că lucrurile, până la urmă, cer coerență și se trag unele pe altele): apare editura Libris Editorial care, între timp, s-a redenumit „Creator” și care a tipărit, deja, sute de cărți, sute de autori, atât locali și naționali, cât și internaționali, mulți importanți, mulți premiați. Eu nu uit, de exemplu, că primul volum al editurii este cartea mea de poezii intitulată Nervi.
Legat de editură mai apare, în 2017, un adaos firesc, unul dătător de conținut înalt și de prestigiu: Revista literară Libris care a ajuns deja la numărul 16. Apărută sub egida Uniunii Scriitorilor din România, revista a reușit să facă fericit podul între creația locală și cea națională și are recunoașterea unor nume mari. E, de altfel, (poate) unica revistă privată de literatură care a ajuns la un astfel de nivel și care apare în asemenea condiții grafice (cel mai recent număr este, în totalitate, color).
Ultimul pas (de până acum) al dezvoltării pentru Libris este cel din 2018 și este legat de o investiție majoră (4 milioane de euro): pentru propriul depozit, echipamente şi soft logistic. Acesta este cel mai mare din țară și găzduieşte, în total, 2 milioane de volume însemnând 120.000 de titluri, dintre care 42.000 sunt titluri în limba română (pe stoc în depozit), iar 250.000 sunt titluri în engleză. Dar nu vreau să insist pe cifre, ele sunt de găsit pe internet, în articole sau în comunicate de presă. Mai spun doar că azi vorbim de 130 de angajați, de o medie de 4.500 de colete pe zi și de o cifră de afaceri de 13 milioane de euro.

Laura Țeposu


Dar Libris nu e doar o afacere, nu e doar o poveste de succes pe care eu am încercat să o descriu pe scurt. Este mult mai mult: este un actor al responsabilității, un sprijin al culturii
și un generator al ei. Comerțul de carte nu poate să fie o afacere rece. El implică oameni, dezvoltare, autorealizare, viitor, altruism. Pentru că trăiește în aerul culturii. De aceea înseamnă, adesea, și mecenat și filantropie. Mai ales când jumătate dintre românii de azi nu citesc nici măcar o carte într-un an, mai ales când suntem pe primul loc în Europa la analfabetismul funcţional. De aceea Grupul Libris a făcut și face campanii de încurajare a lecturii, cum este, de exemplu, cea denumită #RespectYourself – Oferă-ţi timp pentru lectură, lansată în 2018. Ea a demonstrat că prin acţiuni concrete (în două şcoli, una din municipiul Braşov şi una din zona rurală a judeţului Braşov, în Măieruș) se poate creşte interesul faţă de lectură. Astfel, în cele două şcoli, s-a triplat numărul de cărţi citite de copii, cadre didactice şi părinţi, în perioadele de referinţă. În Măieruș, de exemplu, dotarea bibliotecii școlare cu peste 2.000 de volume de cărţi atractive pentru generaţia celor mici (alături de o serie de materiale educative) a crescut numărul cărţilor împrumutate cu 135%. Totodată, sub umbrela #RespectYourself, Libris.ro a lansat un proiect de încurajare a lecturii și pentru propriii angajați prin deschiderea unei săli de lectură chiar la locul de muncă și prin oportunitatea de a putea citi 4 ore pe lună din timpul de lucru. Cel mai recent proiect de încurajare a cititului a început în 2020 și se numește CarteTECA. El are misiunea asumată ca, în 5 ani, să ajungă cu donații de volume actuale în peste 350 de unități de învățământ, ca să-i atragă pe copii și pe adolescenți către lectură.
În ceea ce privește filantropia, Libris a avut o inițiativă ingenioasă: i-a invitat pe clienții săi să însoțească fiecare comandă online cu o donație în favoarea diminuării mortalității infantile. Din tot ce s-a strâns, Libris, în parteneriat cu Salvați Copiii, a dotat peste 14 unități medicale (maternități și spitale de copii) cu aparate de maximă și strictă necesitate valorând nu mai puțin de 500.000 de euro.
M-aș putea opri aici, deși sunt și alte lucruri peste care am trecut, cum, de pildă, este prezența Libris la saloanele de carte de la Paris, Torino, Frankfurt sau în China, unde a asigurat standurile României (ca unic partener ICR), sau primul festival online de carte Libfest unde, în plină pandemie, Libris a făcut un maraton de peste 130 de lansări cu scriitori români și străini de primă mână. De altfel, deși pandemia a micșorat viteza Libris și a făcut ca târgul și festivalul să se odihnească puțin, entuziasmul și, deja, știința echipei vor reface demarajul. Libris are planuri mari și, după 30 de ani (pe care îi împlinește anul acesta), are și încredere. Fie ca, prin voia Domnului, să nu se oprească.
Ei bine, sper că v-am convins că vocația cărții continuă la Brașov, pe cai mari, că aici oamenii au conștiința unei tradiții și că iubesc ceea ce fac. Sper că și plimbarea v-a plăcut. Poftiți la lectură!

Rodica Totoianu



POST-SCRIPTUM.
O MĂRTURISIRE.


Și eu fac parte din povestea Libris. Nu doar pentru că scriu la revistă sau pentru că am publicat câteva cărți sub acest nume. Nu doar pentru că am făcut evenimente aici, ci pentru că de 30 de ani e și despre mine. Primele cărți din biblioteca mea le-am cumpărat de la „Șt. O. Iosif”, primii scriitori, adevărați și vii, i-am cunoscut aici. Tot aici m-am însoțit cu oameni la fel de îndrăgostiți de carte ca și mine. E vorba despre un foc ce nu te arde, focul culturii, e despre pasiune, despre rezistență, despre ingeniozitate, despre învățarea continuă, adaptare și provocarea timpurilor. Despre ludic și responsabilitate, despre adâncime. Dar, mai ales, este vorba despre familie. Familia Libris. Mă tot gândesc că cele mai multe companii dau o groază de bani, fac o sumedenie de traininguri pentru a genera acest tip de loialitate, de implicare, de autoidentificare. Da, lucrurile nu sunt tot timpul perfecte. De multe ori se fac greșeli, uneori te zgârii, dar o familie e o familie. Faptul că oamenii din librărie, de la marketing, de la IT, de la call center, de la depozit, de la revistă simt că e vorba despre ei, că lucrurile trebuie să iasă pentru că sunt ale lor, că ei sunt Libris, ăsta e marele secret. O familie, o comunitate culturală, un vis. Asta nu e de vânzare, asta înseamnă mult mai mult decât a fi un simplu angajat. Înseamnă că Ana și Virgil Oniță au reușit, au înțeles. La mulți ani lor! La mulți ani, Libris!

Echipa Libris.ro

Laurențiu-Ciprian Tudor

Articol realizat de Laurențiu-Ciprian Tudor pentru Revista literară Libris Nr.17 (3) august 2021.

n.1973, la Brașov, este poet, eseist, jurnalist cultural, sociolog, trainer și educaționist. Este membru al Filialei Braşov a Uniunii Scriitorilor din România din 2014. Aceeași filială îl premiază pentru evenimentul literar al anului (în 2015) și primește Premiul Cartea anului (în 2017 și 2019). A publicat, până acum, 8 volume de poezie, două cărți de dialog (cu Daniel Drăgan și cu Teodor Baconschi) și un volum de interviuri. Între 2007 și 2018 a inițiat și condus Grupul de litere-sunete-şi-culori „Caii verzi de pe pereţi” din Braşov. Este prezent cu cronici, poeme și interviuri în reviste literare.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *