Scriitori la infinit – Daphne du Maurier

Daphne du Maurier. Maestra suspansului macabru și a ghicitorilor nerezolvate

În luna mai o celebrăm pe faimoasa scriitoare, Daphne du Maurier (1907-1989), romancier, dramaturg și scenarist britanic. Viața personală și cea literară a lui Daphne du Maurier au atras atenția fanilor din întreaga lume prin poveștile sale captivante, dar și prin alegerile pe care aceasta le-a făcut în viața privată:

Scriitori la infinit: Daphne du Maurier.

  1. Daphne s-a născut și a crescut la Londra, într-o familie creativă,  cu diverse conexiuni în lumea literară și teatrală. Deși este recunoscută pentru thrillerul romantic Rebecca (1938), este de remarcat faptul că du Maurier a fost o scriitoare incredibil de prolifică, scriind atât romane, nuvele, cât și biografii.

  2. Pe măsură ce faima acesteia a crescut, autoarea a dorit să-și păstreze intimitatea și viața privată departe de ochii indiscreți ai jurnaliștilor.

  3. Primul roman al autoarei a fost publicat când aceasta avea vârsta de 24 de ani. The Loving Spirit a fost publicat în 1931, titlul fiind preluat dintr-o poezie scrisă de Emily Brontë. Acest roman spune povestea unei familii de peste patru generații. Succesul nu a întârziat să apară și a ajutat-o pe Daphne de Maurier să vândă povești în mod regulat la reviste precum The Bystander și Sunday Review.

  4. Romanul „The Loving Spirit” a atras atenția maiorului Frederick Arthur Montague Browning, care, fascinat de autoare, a căutat-o imediat. Daphne s-a căsătorit cu acesta în 1932, iar în 1946 a devenit Lady Browning.

  5. Publicat în 1938, romanul „Rebecca” s-a vândut în mai mult de trei milioane de exemplare între 1938 și 1965 și a fost adaptat pentru film, televiziune și scenă. În SUA, a câștigat National Book Award for the novel în 1938, cartea fiind nominalizată de membrii Asociației Librarilor Americani. Rebecca a sărbătorit cea de-a optzecea aniversare a publicării sale în 2018 și a continuat să iasă frecvent din tipar pentru noile generații de fani.

  6. „Rebecca” a devenit bestseller imediat, fiind retipărit de nenumărate ori și tradus în mai multe limbi. În 1940, la doar doi ani de la publicare, a fost adaptat într-un film câștigător al Premiului Academiei regizat de Alfred Hitchcock. Hitchcock, de altfel, a regizat trei alte filme bazate pe cărțile autoarei.

  7.  Alfred Hitchcock a adaptat trei dintre cărțile lui Daphne du Maurier pentru marele ecran. „Jamaica Inn” (1939) a fost ultimul film realizat de Hitchcock în Anglia, înainte de a se muta în SUA. Versiunea cinematografică „The Birds”/ „Păsările” (1963) a fost chiar mai înspăimântătoare decât cea imaginată de autoare, regizorul folosind păsări vii, care au fost instruite special pentru scenele respective.

  8. Adaptările cinematografice ale altor regizori pe baza romanelor autoarei britanice au inclus „My Cousin Rachel”/ „Verișoara mea Rachel” (1952, 2017), The Scapegoat (1959), Frenchman’s Creek (1944, 1998) și Don’t Look Now (1973).

  9. „Rebecca” a fost adaptată de mai multe ori de la versiunea cinematografică din 1940, în principal în format mini-serie pentru televiziune, dar și pentru Netflix.

  10. Romanciera a publicat aproape patruzeci de cărți, inclusiv câteva memorii ale propriei sale familii. Având în vedere interesul acesteia permanent pentru surorile Brontë, era de așteptat ca printre titlurile cărților sale de non-ficțiune să se afle „The Infernal World of Branwell Brontë” (1960), un portret al fratelui tulburat al surorilor literare Brontë, pe care ea îl admira foarte mult.

  11. Daphne du Maurier a scris și trei piese de teatru care au fost prezentate publicului pe scena britanică. Prima a fost o adaptare a romanului „Rebecca, care a fost prezentată în 1940 la Queen’s Theatre din Londra. Următoarea a fost „The Years Between”, pus în scenă mai întâi la Opera din Manchester în 1944, apoi la Wyndham’s Theatre în 1945. În cele din urmă, „September Tide” a avut premiera la Aldwych Theatre în 1938. Toate cele trei piese au avut succes, în special The Years Between.

  12. Autoarea a locuit într-un conac, numit Menabilly, pe coasta Cornwall a Angliei, folosit ca sursă de inspirație pentru cel din romanul „Rebecca”. Daphne du Maurier a văzut acest conac atunci când era foarte tânără, i-a plăcut atât de mult încât a jurat să locuiască într-o zi în el.

  13. În 1943, după ce „Rebecca” i-a adus faimă și o avere considerabilă, ea și soțul ei au închiriat conacul pentru următorii 25 de ani. Conacul Menabilly cu 70 de camere, cel care l-a inspirat pe Manderley din roman, a devenit casa iubită a autoarei.

  14. Romanul „Jamaica Inn” a avut ca sursă de inspirație „Wuthering Heights”/ „La răscruce de vânturi” de Emily Brontë; romanele sale având și elemente specifice Thornfield Hall din „Jane Eyre” (1847).

  15. Autoarea a fost o adevărată femeie modernă. Cu toate că se căsătorise cu generalul Sir Frederick Browning, aceasta a continuat să-și câștige existența și s-a întreținut chiar de la începutul carierei sale. Daphne du Maurier a îmbrățișat libertatea epocii moderne și și-a îndeplinit oarecum dorința din copilărie de a vrea să fie băiat, respingând fustele și rochiile în favoarea pantalonilor obișnuiți.

După moartea soțului, du Maurier a dus o viață în mare parte solitară, găsind consolare scriind și ieșind des în compania câinilor săi.

Du Maurier a excelat în cărțile sale prin evocarea senzației de amenințare care planează asupra unei situații, senzație controlată cu dibăcie. Întunericul iese în evidență în povestirile ei macabre și se regăsește ca un fir roșu în fiecare roman.

Scriitoarea a reușit să devină maestră în a plasa în povestirile și romanele sale ghicitori de nerezolvat. Ea nu voia să lase mintea cititorilor să se liniștească, își dorea ca enigmele ei să persiste, dorind ca romanele sale să ne bântuie în continuare mult timp după ce ajungeau la final. Același lucru se întâmplă și cu ecranizările operelor sale.

Romanciera, deși era frumoasă, nu a dorit niciodată să participe la mascarada feminității. Nu a vrut să fie mamă sau să poarte rochii, deși se machia chiar și când ieșea la plimbare prin ploaie. Ceea ce i-a plăcut mereu a fost să poarte pantaloni, să-și petreacă timpul pe barcă sau să zburde liberă în propria imaginație. Se pare că Daphne Du Maurier a fost așa din copilărie, visând mereu la alte posibilități, niciodată sigură că oamenii, sau chiar timpul, erau atât de stabili pe cât păreau. Autoarea  a fost de la o vârstă fragedă, așa cum ea însăși se numea, femeie la exterior, dar „cu mintea și cu inima unui băiat”.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *